Nicio veste încă despre elevul dispărut la începutul săptămânii. Rudele şi prietenii îl imploră cu mesaje pe Facebook să vină acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Zaharia este încă dispărut
Costel Zaharia este încă dispărut

Costel Zaharia, în vârstă de 16 ani, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Unirea” din Adjud (Vrancea), care face şi sport de performanţă, este dat dispărut de marţi dimineaţă şi nimeni nu ştie nimic de el.

Au trecut mai bine de trei zile de când adolescentul Costel Zaharia a dispărut fără urmă, lăsând în urma sa un bilet adresat părinţilor pe care a scris mesajul „Aţi scăpat de mine!”.

Băiatul este dat în urmărire naţională, iar părinţii sunt înnebuniţi de atâta căutat, împânzind oraşele Focşani şi Adjud cu afişe cu chipul fiului lor. Rudele şi prietenii lui Costel i-au lăsat acestuia mesaje pe facebook, în care îl imploră să dea un semn de viaţă şi să revină acasă.

Mamaia vrea sa ii spuna cateva cuvinte : Costelus te roaga mamaia sa vii acasa, sa vii la ea, toti te asteptam cu lacrimi in ochi, tie ti-a fost mila mereu de mine, mamaia nu poate trai fara tine, vino dragul meu acasa! Ne-ai facut pe toti sa suferim...Te iubim din suflet , te asteptam toata familia!”, scrie bunica acestuia.

Un alt prieten a lasat următorul mesaj: „Costel daca vezi mesajul asta te rog intoarce.te acasa. Gandeste-te la parintii tai care sunt DISTRUSI!!! . Crezi ca o sa-ti fie mai bine fara ei? Nu fa acum o prostie de care mai incolo sa iti para rau. Orice s-ar intampla sunt parintii tai care te iubesc neconditionat. Te rog in numele tuturor sa te gandesti bine la ceea ce ai sa faci si sa vii acasa . Te rugammmm”.

Costel Zaharia este din Adjud şi locuia la căminul sportivilor al Clubului „Unirea” din Focşani iar ultima discuţie cu părinţii a fost luni seara. Marţi însă aceştia au fost anunţaţi că băiatul nu a mers nici la antrenament, dar nici la şcoală.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Elev de la Colegiul Naţional "Unirea", campion de tir, dispărut fără urmă de două zile

Iulia Ionescu, eleva care a dispărut de acasă, a fost găsită. Ea a fost preluată de la Focşani de autorităţi şi se află în drum spre familia ei din Bucureşti

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite