VIDEO Liderul romilor din Italia, Costică Argint, acuză dispariţia unor documente din dosarul în care a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea
0
Argint, care a ispăşit deja pedeapsa, spune că se va adresa instanţei cu o cerere de reconsiderare, vrând să afle motivele pentru care a stat la închisoare.
Liderul romilor români stabiliţi din Italia, focşăneanul Costică Argint, nu se împacă cu ideea că a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea în România şi vrea să redeschidă cazul său.
Acesta a organizat astăzi o conferinţă de presă prin care a anunţat că va face o acţiune în instanţă de „reconsiderare” a cazului său, acuzând că din dosarul de urmărire penală au dispărut documente.
„S-au sustras documente oficiale, ceea ce înseamnă responsabilitate penală. Eu nu ştiu cine le-a sustras, dar pot să vă spun cu siguranţă că acele probe nu mai există ca documente la dosarul meu penal. Iar cine le-a sustras a făcut-o cu o intenţie clară, ca Argint să fie condamnat. De ce se dorea ca Argint să fie condamnat? Pentru că eu am deranjat fără voia mea pe generalul Nenu, care la vremea respectivă era şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea, dar şi alte persoane care erau abilitate să respecte, să vegheze la aplicarea liniştii, ordinii şi a legii. Ei au făcut front comun pentru a-l susţine pe generalul Nenu, care m-a ameninţat public că mă bagă în puşcărie pentru nişte fotografii pe care eu nu le-am făcut niciodată, în care era un om băut într-un restaurant”, a spus Costică Argint.
Acesta a mai spus că iniţial, procurorul de caz nu i-a stabilit nicio participare la fapta de care a fost învinuit, dar că implicarea ulterioară a şefului Parchetului Vrancea a dus la condamnarea sa.
Costică Argint (58 de ani) din Focşani a fost condamnat în România în anul 2002 la trei ani şi şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, vătămare corporală gravă, violare de domiciliu şi tulburarea liniştii publice, după ce a devastat un bar din comuna Găgeşti şi a rănit grav trei localnici, în anul 1997.
Argint a fost arestat atunci preventiv timp de două luni după care a fost judecat în libertate. În timpul procesului a reuşit să fugă în Italia unde a obţinut statutul de azilant politic pentru că ar fi fost arestat cu câteva zile în plus, fără acoperire legală şi pentru că, susţinea el, a fost discriminat de autorităţile din România.

În anul 2008, Ministerul Justiţiei a trimis o cerere autorităţilor italiene pentru extrădarea sa în vederea executării pedepsei. La sfârşitul anului 2009 Argint a fost arestat provizoriu în Italia în vederea extrădării iar în aprilie 2010 autorităţile italiene au decis demararea procedurilor.
În octombrie 2010 Argint a fost încarcerat la Penitenciarul Focşani, iar după şase luni a fost eliberat, pentru bună purtare.
La momentul respectiv, la ieşirea din penitenciar, Argint a declarat presei că va pleca în Italia, acolo unde se află şi familia sa şi că va merge, în Peninsulă, la un alt proces, unde este judecat pentru şantaj asupra unui om de afaceri, proces care continuă şi în prezent
Costică Argint a devenit cunoscut după ce a apărut alături de fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu si de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, în cursul unei vizite a acestora la Roma. Vizita a avut loc după ce românul Romulus Mailat a fost acuzat de uciderea unei italience.
În 10 februarie 2008 a fost arestat la Tivoli sub acuzaţia de şantaj şi tentativă de şantaj.
Mai puteţi citi:
Costică Argint va fi extrădat de către autorităţile italiene