Cantonament la Agapia pentru fotbaliştii de la FC Panciu
0Sâmbătă, 6 februarie 2016, primarul Iulian Nica s-a aflat în mijlocul jucătorilor echipei de fotbal FC Panciu, care efectuează, în această perioadă, un stagiu de pregătire la Agapia (Neamţ).
Edilul-şef a discutat cu fotbaliştii şi cu cei doi antrenori - Dănuţ Bolocan şi Raul Cioran - despre programul de pregătire şi despre obiectivele propuse pentru returul campionatului Ligii a III-a.
„În acest moment, jucătorii noştri beneficiază de cele mai bune condiţii de pregătire şi recuperare. Sunt convins că, în retur, ei se vor afla în cea mai bună formă fizică şi că vor fi mult mai motivaţi la fiecare meci. Eu voi fi alături de echipă şi o voi susţine ca şi până acum, la fiecare pas", precizează primarul Iulian Nica.
Tot sâmbătă, Iulian Nica s-a întâlnit cu primarul din Tg. Neamţ, stabilind împreună cu acesta organizarea unui meci de verificare între echipele celor două oraşe, care va avea loc marţi, 9 februarie 2016.
Lotul aflat în cantonament la Neamţ îi cuprinde pe Irimia şi Crăciun - portari, Ciornei, Voinea, Parlac, Duca, Dima, Ababei, Blănaru, Sava, Alupei, Pasăre, Negoescu, Hani, Mitală, Bucur şi Manea.