O olteancă, printre cei mai buni fotografi de călătorie din lume. Instantaneele ei au fost selectate să ilustreze cărţi celebre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Felicia Hodoroabă Simion, în vârstă de 22 de ani, din Craiova, s-a aflat în anul 2012 printre finaliştii concursului internaţional de fotografie de călătorie „Travel Photographer of the Year“. De atunci, fotografiile ei au mai obţinut o sumedenie de premii şi au ajuns în ziare internaţionale, dar şi în paginile cărţilor unor autori celebri, ca Paulo Coelho şi David Baldacci.

La cei doar 22 de ani ai săi, Felicia Hodoroabă Simion, din Craiova, a adunat un palmares impresionant de premii pentru fotografiile sale şi asta nu e tot. Ea şi-a câştigat de mai mulţi ani renumele internaţional, iar imaginile surprinse de ea au fost selectate de publicaţii celebre, dar şi de scriitori importanţi, pentru a le ilustra cărţile.

Întrebată cum explică succesul pe care l-a avut încă de la o vârstă fragedă, tânăra spune, cu zâmbetul pe buze, că ea nu a urmărit recunoaşterea, aceasta a venit ca un plus, tot ce şi-a dorit ea a fost să-şi urmeze pasiunea din copilărie. Interesul pentru fotografie a venit ca o urmare firească a micilor plăceri ale copilăriei – desen, muzică, dans.

„Am început să fotografiez la 13 ani, printre teme la matematică, fizică şi chimie. Atunci am primit primul meu aparat foto, un Canon 400D, şi am început să prelucrez imagini, fiind interesată de lumea fantastică a colajului. Totul era pentru mine o joacă, o serie de experimente care mă transpuneau într-un univers nou, iar cu cât mă documentam mai mult, cu atât realizam că ştiu atât de puţine şi-mi doream să cunosc mai mult“, a povestit Felicia Hodoroabă Simion.

image

Tânara a obţinut numeroase premii şi a ajuns în ziare internnaţionale Foto: Facebook

NOMINALIZATĂ LA PREMIILE MONDIALE SONY

Când avea doar 17 ani, Felicia a fost nominalizată la Premiile Mondiale Sony pentru Fotografie. Olteanca a reuşit să ajungă în finala concursului cu o fotografie intitulată „Smiling in the Time of freeze“, care reprezenta portretul unei bătrâne din satul Ciocăneşti, din judeţul Dolj. Chiar dacă la categoria „cel mai bun fotograf de călătorie“ a fost desemnat atunci britanicul Craig Easton, tânăra nu a renunţat.

„Nominalizarea la Sony m-a luat complet prin surprindere, ţinând cont că participarea la concurs fusese o decizie spontană, pe care o luasem într-o seară când făceam pauză de la editarea fotografiilor. Povestea cu Sony a apărut în presă şi ţin minte că au urmat câteva zile intense, în care am primit mail-uri şi mesaje de felicitare. De altfel, participarea la concursuri de fotografie a fost dintotdeauna o activitate care m-a ajutat să-mi fac o mai bună selecţie a imaginilor şi să cunosc ceea ce se întâmplă la nivel internaţional în domeniu, fără a avea aşteptări legate de vreun câştig. Cu atât mai mare a fost bucuria nominalizării“, a mai povestit Felicia Hodoroabă Simion.
 

Aşa se face că, în doar cinci ani, tânăra a ajuns pe lista celor mai buni fotografi de călătorie din lume. Ea povesteşte că fotografia este un mijloc de cunoaştere a lumii, dar şi de sine.

image

„Este vorba de multă incertitudine, de multă încercare, dar şi de noutate şi de avânt creator. Învăţ continuu să privesc cu alţi ochi şi să apreciez ceea ce văd, dincolo de vălul mundan al vieţii. Cred că răbdarea este una dintre «chei». Faptul de a încerca şi de a nu reuşi de «n» ori, fără ca asta să te descurajeze, este principiul care se aplică, desigur, multor altor domenii. Şi mai cred că este vorba despre un echilibru între «ceva-ul» intrinsec pe care îl dobândim şi efortul perpetuu de a-l prelucra şi a-l exterioriza într-o anume formă“, filosofează Felicia.

A ILUSTRAT ZIARE ŞI ROMANE

Fotografiile realizate de Felicia Hodoroabă Simion au devenit imediat apreciate atât în ţară, cât şi în străinătate. Creaţiile realizate de ea au apărut pe coperţile volumelor unor scriitori celebri, dar şi în paginile unor ziare renumite. Printre autorii ale căror cărţi au fost ilustrate cu fotografiile ei se numără Paulo Coelho, David Baldacci, Elizabeth George, Veronique Olmi, Laura Griffin, Jenny Downham. În presă, au fost publicate imagini în ziare precum „Der Spiegel“ (Germania), „The Telegraph“, „The Guardian“, „The Irish Times“ (Marea Britanie) şi „Il Post“ (Italia). „Am avut, de asemenea, câteva fotografii apărute pe blogul revistei «National Geographic». Pentru mine, este, în primul rând, o surpriză a-mi vedea fotografiile publicate, spre a fi descoperite de cititori, dar mai ales o bucurie imensă atunci când, prin ilustrarea unor opere scrise, imaginile mele capătă practicitate şi un nou sens“, se mândreşte olteanca.   

image

Olteanca este pasionată de foptografie din copilărie Foto: Facebook

Felicia este convinsă că un fotograf poate face performanţă atât în ţară, cât şi în străinătate, dar ea nu vrea să plece din România. „Vreau să locuiesc în continuare în România şi să pot călători cât de des, în ideea de a colabora cu oameni noi şi de a extrage inspiraţie din locuri şi fapte diverse. Nu vreau să urmez un mers anume, predefinit, ci să-mi găsesc propria cale, iar momentan simt că locul meu e aici, unde găsesc mereu lucruri de cercetat şi de fotografiat. Iar atunci când vine vorba de şansele pe care le putem avea, eu cred cu tărie că, dacă persistăm în ceea ce facem şi avem curajul de a împărtăşi lucrările noastre cu cei din jur, trecând peste teama de eşec, lucrurile se vor întâmpla în favoarea noastră. În ceea ce mă priveşte, cele mai frumoase experienţe au fost cele pe care nu le-am aşteptat – ci am lucrat continuu, fără a ţinti spre ceva anume“, a încheiat tânăra. 

image

Felicia Hodoroabă Simion vrea ca locurile de vis din România sp devină cunoscute în toată lumea Foto: Fcadebook

Cum ne dăm seama dacă o fotografie este reuşită?

Tânăra se gândeşte ca pe viitor să-şi deschidă un club unde să poată să-i inveţe pe tineri să-şi dezvolte pasiunea pentru fotografie. O primă lecţie: cum putem să ne dăm seama imediat dacă o fotografie este reuşită sau mai puţin reuşită? „Cred că ceea ce atrage mai întâi la o fotografie este compoziţia – ne putem da seama dacă liniile, formele din cuprinsul unei imagini converg într-o armonie ori dacă atenţia ne este îndreptată spre altceva decât esenţa ei. O fotografie bună te lasă să o citeşti cu propria-ţi privire, s-o parcurgi punându-ţi întrebări, ori, din contră, te poate duce la o tăcere deplină, astfel emoţia substituind raţiunea“, a mai spus olteanca. 

image

Premii obţinute de Felicia Hodoroabă Simion

Menţiune, categoria „One shot – Shaped by light“, Travel Photographer of the Year 2016. 

Medalie de argint, categoria „Portfolio“, Tokyo Photo Awards 2016.

Finalistă, D&AD Next Photographer Award 2016.

Menţiune, categoria Fine Art, IPA Awards (International Photography Awards) 2016.

Nominalizare, Photo Boite „30 under 30 Women Photographers“ 2016. 

Locul 2, categoria „People“; locul 1, categoria „Family“, Moscow International Photo Awards 2015.

Locul 1, categoria „Children/Babies“; menţiune, categoria „Personal work“, PDN Faces 2015.

Medalie aur şi bronz, categoria „Portraiture“; 3 menţiuni, Paris Prix de la Photographie 2015.

Menţiune, categoria „New Talent“, Travel Photographer of the Year 2014.

Locul 2, categoria „Youth“, Travel Photographer of the Year 2012.

Finalistă, categoria „Youth“, Sony World Photography Awards 2012.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite