Cămătarul ''Mafiotul'' a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Constantin Enache folosea poliţişti pentru a-şi recupera banii de la clienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Enache a rămas cu pedeapsa de 12 ani de închisoare dată de prima instanţă
Constantin Enache a rămas cu pedeapsa de 12 ani de închisoare dată de prima instanţă

Constantin Enache zis Mafiotul a fost reţinut în anul 2010 de procurorii DIICOT-Craiova şi este acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de grup organizat, şantaj şi acte de violenţe. Tribunalul Olt l-a condamnat anul trecut în luna iunie la 12 ani de închisoare, iar la recurs magistraţii Curţii de Apel din Craiova i-au menţinut pedeapsa.

Mafiotul a fost trimis în judecată împreună cu alte 17 persoane. între care doi poliţişti de la IPJ Olt şi un jandarm de la IJJ Olt. Ultimii trei au  fost achitaţi pe fond, iar acum magistraţii Curţii  de Apel Craiova judecă apelurile declarate de inculpaţi dar şi de procurorii DIICOT. Următorul  termen în proces a fost stabilit pentru data de 4 aprilie.

Constantin Enache zis Mafiotul şi membrii grupului infracţional le promiteau victimelor sale împrumuturi cu dobânzi de 10-20 la sută pe lună, fără garanţii. După ce oamenii luau banii, membrii grupării le cereau dobânzi care ajungeau la 300% pe lună şi îi obligau, prin agresiuni fizice, să plătească. Mulţi dintre clienţii acestora au rămas fără case şi maşini, fiind obligaţi, sub ameninţări, să semneze că au primit sume mult mai mari de bani. Dacă cei împrumutaţi nu aveau cum să le dea sumele cerute, cămătarii le obligau pe rudele acestora să le achite. 

Anul trecut în luna iunie, magistraţii Tribunalului Olt i-au condamnat pe membrii grupului in dosarul în care sunt acuzaţi de grup organizat, şantaj şi acte de violenţe. Şeful reţelei, nimeni altul decât Mafiotul, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Constantin Enache a făcut recurs, iar procesul s-a mutat la Curtea de Apel din Craiova. Săptămâna trecută judecătorii au decis să îi menţină pedeapsa dată de prima instanţă. 

Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.

 ''Sunt nevinovat'' 

Procurorii susţin că prejudiciul cauzat de către gruparea condusă de Enache depăşeşte suma de 1.000.000 de euro. În faţa instanţei Mafiotul  a declarat că totul este doar o răzbunare. ''Sunt nevinovat'',a  spus bărbatul.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite