30 de tineri din Vaslui, contacţi ai unui caz pozitiv Covid-19, se distrau în Costineşti. Două dintre vilele în care stăteau au fost închise
0Cei 30 de tineri din Vaslui care au venit la Costineşti să participe la serbarea majoratului unei fete confirmate cu noul coronavirus au ajuns în Costineşti în jurul datei de 1 august, fiind cazaţi în trei pensiuni.
Marţi, 4 august, DSP Constanţa a fost înştiinţată de DSP Vaslui de faptul că, în staţiunea Costineşti, se află 30 de tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, prezenţi pe litoral pentru a participa la un eveniment privat. Informarea a venit în contextul în care cei 30 de tineri sunt consideraţi contacţi direcţi ai unui caz confirmat de COVID-19, din judeţul Vaslui.
În urma controlului efectuat cu sprijinul Poliţiei Costineşti şi a Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa, s-a constatat faptul că cele 30 de persoane au ajuns în Costineşti în jurul datei de 1 august, fiind cazaţi în trei locaţii: o vilă, unde au fost cazate 10 dintre persoane. În urma controlului, au fost constatate condiţii de cazare necorespunzătoare, nerespectarea măsurilor impuse în situaţii epidemiologice speciale, motiv pentru care proprietarul vilei a fost amendat cu 10.000 de lei. De asemenea, s-a interzis orice fel de activitate turistică; o vilă, unde au fost cazaţi 13 tineri. Aceleaşi nereguli au fost constatate, aşa că administratorul vilei a fost amendat cu suma de 10.000 de lei şi s-a interzis desfăşurarea de activităţi turistice; o pensiune, unde au fost cazate 8 persoane. La această locaţie nu au fost găsite neconformităţi.
Din cei 30 de tineri, 18 au fost deja preluaţi de echipaje SMURD venite din judeţul Vaslui, iar celelalte 13 persoane sunt carantinate la vila în care au fost cazate, până la sosirea echipajului SMURD care îi va prelua şi transporta spre judeţul de domiciliu.
La momentul controlului, niciunul dintre cei 30 de tineri nu prezenta simptomatologie specifică infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Proprietarilor celor trei locaţii de cazare li s-a recomandat efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie-dezinsecţie.
„Este o situaţie lipsită de responsabilitate, în special din partea părinţilor celor 30 de tineri, pentru că discutăm de nişte copii de 17-18 ani. Situaţia acum este sub control, a fost contact permanent între DSP Constanţa şi DSP Vaslui pentru gestionarea acestei situaţii complicate. Se efectuează anchete epidemiologice extinse, pentru că aceşti tineri au apucat să petreacă 2-3 zile pe litoral. Aştept să văd, în restul sezonului, ceva mai multă responsabilitate din partea turiştilor, care complică, uneori, întreaga activitate de pe litoral, fie că vorbim despre portul măştii de protecţie, de păstrarea distanţării sociale, respectarea regulilor, în general”, a declarat prefectului judeţului Constanţa, George-Sergiu Niculescu. I