Secretele fregatei Mărăşeşti, cea mai mare navă de război construită în România. Fostul comandant: „Mă întrebau de unde am cumpărat-o“
0Nava Mărăşeşti, botezată a treia oară după ilustra sa înaintaşă din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a deschis drumul ţării noastre spre Alianţa NATO, chiar dacă avea sisteme de luptă primitive.
Fregata Mărăşeşti a fost cea mai mare navă militară construită într-un şantier din România, de producţie 100% românească. Motoarele au fost produse la Reşiţa, iar corpul navei – la Galaţi.
Iniţial, când a ieşit pe poarta Şantierului din Mangalia, în anul 1985, a fost catalogată ca fiind crucişător, deşi nu avea caracteristicile necesare, şi a purtat numele Muntenia, dat de cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu.
Imediat după Revoluţia din 1989, nava s-a numit Timişoara, în memoria victimelor din oraşul de pe malul Begăi. Odată cu schimbarea numelui, a fost retrogradată în clasa distrugătoarelor.
Totuşi, această denumire a fost de scurtă durată, de doar câteva luni. Ulterior, nava a fost botezată Mărăşeşti, în cinstea înaintaşei sale, distrugătorul Mărăşeşti, cu care România a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, alături de Mărăşti, Regele Ferdinand şi Regina Maria. Şi acesta i-a rămas numele până în prezent. În plus, nava a primit şi o altă încadrare: în clasa fregatelor.
18 ANI PE NAVĂ, ÎNCĂ DE LA CONSTRUCŢIE
Comandorul Dumitru Preda, în vârstă de 69 de ani, şi-a petrecut 18 ani pe navă, mai întâi ca secund, apoi în funcţia de comandant. Spune că a luat-o de la zero, a văzut nava născându-se în faţa sa. Nici când monstrul de oţel a fost gata de lansarea la apă, lucrurile nu au devenit mai uşoare. „Nu ştiam pe unde să ne mişcăm, dar am pus în funcţiune acest bastiment împreună cu oamenii. Altfel nu am fi reuşit să participăm după ’90 la patru-cinci marşuri în parteneriat cu NATO“, spune fostul comandant.
Perioadele grele de la comanda navei se amestecă în amintirile lupului de mare cu fazele hazlii. Un exemplu: la un moment dat, nava, aflată în construcţie, a trebuit mutată din şantierul 2 Mai în cel de la Mangalia, pentru a fi armată. Numai că podul care se afla între cele două şantiere nu permitea trecerea navei şi atunci i s-a demontat catargul. „Când s-a făcut transferul, a fost demontată suprastructura, care a fost pusă pe punte. Eu, având peste 1,90 metri înălţime, i-am spus comandantului de atunci, Vasile Manole: «Domnule comandant, eu urc pe catarg, vreau să ating podul». Şi am atins podul cu mâna. Apoi, s-a montat catargul cu cele peste 1.000 de antene. Când a fost definitivat, s-a demontat din nou şi nava s-a tras la cheu“, povesteşte Dumitru Preda. Şi aşa a început aventura navei.
„CUM, MĂI, ASTA ESTE O VACĂ?“
O altă amintire hazlie se leagă de construcţia podului din sudul litoralului, comandată de însuşi Ceauşescu. În timp ce se afla la Neptun, în vila de protocol, tovarăşul a plecat la Mangalia într-o vizită inopinată, să vadă dacă este gata podul. „Când s-a dus acolo, a ajuns la un picior al podului, unde era o gospodărie agricolă. Soldatul care era de pază a înlemnit când l-a văzut. «Unde este podul?», a întrebat el. «Care pod?», a întrebat, la rândul lui, soldatul. «Ia cheamă un ofiţer!», i-a cerut tovarăşul. A apărut după un timp un plutonier, care nici el nu a ştiut să răspundă la întrebarea unde este podul, pentru că nici nu începuse construcţia lui. «Ce este aici?», a fost, totuşi, curios Ceauşescu. «Este gospodăria ajutătoare a unităţii.» Mai încolo era o vacă leşinată. «Asta ce este?» «Este o vacă.» «Cum, măi, asta este o vacă?», nu-i venea să creadă lui Ceauşescu. «Nu ştiu, tovarăşe preşedinte. Noi o avem în evidenţă», i-a replicat militarul“, povesteşte, cu haz, comandantul.
În cele din urmă, podul a fost proiectat de specialiştii de la IPTANA Bucureşti. Investiţia era necesară pentru că, la începutul anilor ’80, pontonul care era folosit de angajaţii de la şantierul naval cedase şi mai mulţi oameni au murit.
A PARTICIPAT LA STRONG RESOLVE ’98
După Revoluţie, fregata Mărăşeşti a fost vârful de lance pentru intrarea ţării noastre în NATO, spune, mândru, fostul comandant Preda. Nava a participat la cel mai important exerciţiu NATO: Strong Resolve ’98.„Când ajungeam în porturi, mă întrebau: «Unde aţi construit-o sau de unde aţi cumpărat-o?», eram întrebat. Nimănui nu-i venea să creadă că e făcută în România. Aveam şi noi mândria noastră“, spune comandantul.
Exerciţiul Strong Resolve ’98 a durat 45 de zile. Tot atunci a fost înregistrat primul zbor al unui elicopter românesc deasupra Mediteranei. „Nava are dotare mai bună decât a fregatelor: patru tunuri antiaeriene care lansează 4.000 de lovituri pe minut, trei lanstorpile“, se mândreşte Dumitru Preda.
„SE RUPEAU PATURILE DIN LEGĂTURI“
Pe durata exerciţiului NATO, o furtună a măturat apele Atlanticului timp de trei zile, dând mari bătăi de cap atât echipajului, cât mai ales celor de la comandă.
Contraamiralul de flotilă Sorin Learschi a participat la exerciţiul din Atlantic ca ofiţer în Statul Major. Îşi aminteşte şi acum cu groază de acele zile. „Faţă de celelalte nave, Mărăşeşti are şi acum aceeaşi problemă: de stabilizare. Adică nu are un sistem activ de stabilizare, cum au fregatele de tip 22, care pe furtună intră într-un balans, iar la tonajul ei, este destul de periculos. În Atlantic au fost câteva momente foarte dificile, când s-au dezamorsat pompe de răcire, când s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică şi s-au oprit diesel generatoarele“, îşi aminteşte el. Pe navă era beznă totală. Militarii au lucrat într-un stres fantastic şi au reuşit să repornească pe rând motoarele.
„Am plecat din Brest pentru un exerciţiu pe mare, dar, cum era furtună, nu am putut să îl pregătim. Şi atunci s-a cerut aprobarea în ţară ca să ne întoarcem în port, pentru că aveam avarii. Dar nu numai noi am avut probleme, ci şi navele partenere, care, deşi erau dotate cu sistemul de stabilizare, s-au confruntat, la rândul lor, cu probleme. Şi s-au întors în port şi francezii“, povesteşte Sorin Learschi.
Valurile în larg erau de opt-nouă metri, iar viaţa pe Mărăşeşti – de nesuportat.
„Se rupeau paturile din legături, toate erau pe jos. Noi, în punctul de comandă, am întins hârtiile pe jos, ne-am aşezat pe burtă şi aşa ne făceam treaba“, retrăieşte el furtuna. Pe navă, nimeni nu a mâncat două zile. „Erau câţiva care mai aveau cât de cât dorinţa de a mânca ceva şi mâncau ceva rece. De mâncare gătită nu s-a pus problema.“
„ERAM MAI PRIMITIVI“
Trecând peste problemele de stabilitate şi peste furtună, exerciţiul militar a fost un succes. Militarii români şi-au făcut bine treaba, în ciuda faptului că nava nu avea tehnologie avansată, ca a partenerilor. „Atunci am descoperit noi că ne mai trebuie nişte echipamente: sisteme de comandă-control centralizate, transmisii de date. Eram mai primitivi. Acum le avem. Aveam doi ofiţeri francezi de legătură la bord şi tot ne întrebau: «Asta unde e?». Noi ţineam situaţia pe hartă, când ei aveau sisteme electronice“, recunoaşte ofiţerul.;
Ceauşescu: „Mă, tunurile astea se învârt?“
Pentru Nicolae Ceauşescu, naşul navei, constructorul a amenajat şi o cabină, în care, însă, conducătorul nu a stat niciodată. O singură dată, dictatorul a urcat la bord, în vara lui 1986, îşi aminteşte Dumitru Preda. „A venit împreună cu tovarăşa şi cu alţi membri din conducerea de partid şi de stat cu şalupa de protocol Lancea, pe care am comandat-o şi eu. Noi eram la ancoră. Ceauşescu a vrut să viziteze vaporul şi l-a însoţit comandantul Vasile Manole. Când a ajuns spre prova, eu eram pe comandă. La un moment dat, zice: «Mă, tunurile astea se învârt?». Cum răspunsul a fost pozitiv, a vrut să le vadă în acţiune. Şi atunci am trecut prin nişte emoţii mari de tot. Prin mijlocul de comunicare, comandantul mi-a dat ordin: «Preda, alarmă de exerciţiu!». Am înlemnit. «Vă rog să repetaţi comanda», am cerut eu, aşa cum cereau regulamentele militare şi apoi am dat alarma de exerciţiu. Cred că niciodată nu a reuşit aşa de bine exerciţiul. Echipajul a ajuns la postul de luptă şi a început să învârtă tunurile alea, iar Ceauşescu a rămas impresionat“, povesteşte Preda.
Exerciţiul s-a desfăşurat în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. În paralel, a avut loc şi o mică defilare a navelor nou construite, dar şi a unei ambarcaţiuni-prototip, cu pernă de aer. Cum marea se cam montase, tovarăşei i s-a făcut rău şi cu toţii au urcat în elicopter şi au plecat.
Tot Nicolae Ceauşescu a făcut posibilă şi utilarea navei cu rachete. În momentul vizitei sale, la bord erau doar nişte machete. Tehnica de luptă a fost adusă ulterior de câţiva membri ai echipajului care au fost trimişi în delegaţie în URSS pentru achiziţionarea rachetelor.
După vizita şefului statului la bord, nava a fost vizitată de o delegaţie de chinezi. După ce au fost pe Mărăşeşti, concluzia ataşatului militar a fost că: „Vaporul dumneavoastră e un tigru fără gheare şi fără ochi“.
ECLIPSA DE SOARE, LA BORDUL MĂRĂŞEŞTIULUI
În timpul ultimei eclipse de soare care a fost vizibilă din România, în august 1999, Mărăşeştiul a îmbarcat sute de militari şi civili şi a plecat spre Mangalia, acolo unde dispariţia astrului era mai vizibilă. Printre cei norocoşi s-a aflat şi Mariana Păvăloiu, profesor la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, din Constanţa, pe atunci, muzeograf la instituţia de învăţământ. „Ne-au dus până în dreptul Mangaliei, în punctul maxim al eclipsei. S-a creat un moment de emoţie, deşi eu mai trăisem o eclipsă de soare, care a fost totală, în anul 1961. Ţin minte că eram copil şi aveam în mână un geam fumuriu prin care mă uitam la eclipsă“, îşi aminteşte Mariana Păvăloiu.
Toţi cei prezenţi la bordul navei au venit pe bază de invitaţie, fiind o acţiune a Forţelor Navale. „Au fost atunci angajaţi ai marinei civile şi militare şi familiile lor. Era foarte multă presă, îmi amintesc. Din partea televiziunii române, era Marina Almăşan, care a venit cu soţul ei de atunci, Victor Socaciu. El ne-a cântat la chitară pe punte, ţin minte că a fost foarte frumos. Toată lumea era emoţionată“, povesteşte ea.
Toţi cei prezenţi au putut admira prin ochelarii speciali cum astrul ceresc dispare pentru o scurtă perioadă de timp, chiar din punctul cel mai sudic al litoralului românesc. La sfârşit, fiecare participant a primit un certificat. „Cred că a fost prima mare acţiune de deschidere a Marinei Militare către viaţa civilă“, spune Mariana Păvăloiu.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
