Prinţul Alexandru Ghica: „Comunismul este cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc“

Prinţul Alexandru Ghica: „Comunismul este cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc“

Alexandru Ghica FOTO wikipedia

La 10 ianuarie 1982, în urmă cu 35 de ani, a murit prinţul Alexandru Ghica, cel care spunea: „Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc“.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminaţi, dar veţi fi blestemaţi, din neam în neam, de copiii şi nepoţii voştri, cărora le-aţi închis ochii de dragul unei idei sortită eşecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!", spunea prinţul, cel care era doctor în Drept şi a deţinut inclusiv funcţia de director al Siguranţei Statului în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941, dar a cunoscut şi oroarea din temniţele comuniste. 
 
.Alexandru Ghica, strănepot al domnitorului Grigore Ghica al V-lea (1807-1857), domnitorul Ţării Moldovei între 1849-1853 şi 1854-1856, a fost director general al Poliţiei (1940-1941). El avea să pătimească îndelungat, fiind închis în temniţe aproape un sfert de veac, în perioada 1941-1964, trecând pe la Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, Alba, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Ghencea, Galaţi, Giurgiu, Suceava, Gherla, aflăm din „Martirii Poliţiei Române. Distrugerea poliţiei sub regimul comunist“, de Florin Şinca.
 
Alexandru Ghica s-a născut la 8 februarie 1903 la Iaşi. În anul 1926 a intrat la Facultatea de Drept, pe care a terminat-o în 1930. Doctor în Drept, din 1932 a intrat în magistratură în judeţul Tutova, iar din 1933 făcut parte din Baroul Bucureşti. În 1937 a intrat în Mişcarea legionară, Cuibul Cloşani, unde şef era Alexandru Vergatti. 
 
Prinţul a fost numit director general al Direcţiunii Generale a Poliţiei prin „Deciziunea” nr. 66519/ 21 septembrie 1941 a ministrului de Interne, generalul Constantin Petrovicescu. Alecu Ghica a fost şef al poliţiei în timpul statului naţional-legionar, fiind numit de conducătorul statului, mareşalul Ion Antonescu, şi de Horia Sima, la 16 septembrie 1940. 
 
A fost arestat de generalul Emanoil Leoveanu la 24 ianuarie 1941, după rebeliune, şi condamnat de Curtea Militară de Casare şi Justiţie la 5 iunie 1941. Pe când se afla în temniţa de la Aiud, prinţul a adresat o cerere conducătorului statului, mareşalul Ion Antonescu. Este scrisă în Postul Crăciunului şi poartă data de 14 decembrie 1941. Prin ea solicita să aibă voie în celulă cu o icoană a Sf. Arhanghel Mihail, cu o Sfântă Cruce, cu câteva scrisori de la defuncţii Corneliu Zelea Codreanu care fusese asasinat, Ioan Moţa şi Vasile Marin, morţi în Spania. şi cu portretele acestora. 
 
După mai multe arestări, în 1954 a fost condamnat la detenţie grea pe viaţă, fiind acuzat de „crimă împotriva umanităţii – a aplicat tratamente neomenoase evreilor”.
 
O probă serioasă la dosar, de care anchetatorii comunişti s-au folosit îndelung, pentru că ea este fotocopiată şi apare ca un leitmotiv la interogatorii, a fost o „Listă de recompensare” semnată de C. Maimuca şi de Alecu Ghica, prin care o serie de poliţişti care au contribuit la descoperirea şi arestarea unei mari şi periculoase organizaţii clandestine comuniste din Bucureşti, au primit diverse sume de bani. De pildă, detectivul Nicolae Lungoci, care, printr-o acţiune de filaj, a prins pe autorii principali, a primit 5.000 de lei.
 
În 1955 a recunoscut că a numit 49 de şefi de poliţie legionari în fiecare capitală de judeţ şi 10 inspectori ai Poliţiei de Siguranţă. Anchetatorii afirmau că a desfăşurat „activitate criminală care reiese şi din procesul lotului III foşti poliţişti în frunte cu Maimuca C. judecat în iunie 1944”. 
 
Între 1962 şi 1964 a făcut 75 de zile de izolare pentru că a refuzat „reeducarea” de la Aiud. A fost eliberat de la Aiud prin decretul de graţiere la 1 august 1964. A murit la 10 ianuarie 1982.  
 
 
Vă mai recomandăm:
 

 

citeste totul despre: