O plantă rară a fost descoperită de un biolog în Rezervaţia Naturală Pădurea Dumbrăveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timpul unei activităţi de inventariere a habitalelor în judeţul Constanţa, biologul Mátis Attila de la Societatea Ornitologică Română a descoperit planta numită „Orobanche pubescens“, o premieră în flora ţării noastre.

Planta nu are o denumire populară în limba română, dar aparţine genului de plante numite lupoaie sau verigel. Alte specii, asemănătoare cu lupoaia descoperită de biologul SOR, se numesc crăielici, floarea-untului, iarba untului, iarba vântului sau săgeata lui Dumnezeu. Această specie nu a mai fost semnalată niciodată în România, ea fiind o plantă specifică ţărilor din bazinul mediteranean (Grecia, Egipt, Libia, Siria), dar şi celor balcanice (fosta Iugoslavia, Bulgaria).

„Planta trăieşte în Bulgaria în habitate asemănătoare celor din sudul Dobrogei, deci este natural să apară şi în Dobrogea, nu este introdusă şi nu este o specie invazivă. Este probabil ca ea să fi existat dinainte, dar speciile din familia Orobanchaceae  sunt uşor de confundat, de aceea probabil că a fost omisă. Este probabil ca, pe viitor, să mai fie găsite şi alte specii din aceeaşi familie”, a spus biologul.

Aceste plante nu au clorofilă, sunt holoparazite. Ele fură nutrienţii de la specia gazdă prin rădăcini adaptate să penetreze rădăcina gazdei şi să transporte nutrienţi şi apă la lupoaie. Seminţele ei sunt foarte mici şi germinează numai în apropiere de rădăcina plantei gazdă.

Un exemplar din specia descoperită a fost preluat din habitat si dus la Herbarul Gradinii Botanice „Alexandru Borza” din Cluj Napoca. Acesta este cel mai mare herbar din ţară, găzduieşte peste 650.000 de file cu plante conservate din toate regiunile lumii.

Locaţia descoperirii este Rezervaţia Naturală Pădurea Dumbrăveni din judeţul Constanţa, o arie protejată deosebită, care adăposteşte habitate de silvostepă cu o biodiversitate foarte mare.

„Nu credeam ca în cariera mea de biolog să am ocazia unei asemenea descoperiri, mai ales că în secolul nostru au mai ramas puţine lucruri de descoperit, şi mă bucur că am reuşit acest lucru. Astfel de descoperiri dovedesc bogăţia patrimoniului natural al României şi accentuează importanţa proiectelor de cercetare şi conservare în care noi, cei de la SOR ne implicăm activ”, a afirmat biologul Mátis Attila.

image

Vă mai recomandăm:

Jurnal de vacanţă. Gura Portiţei, paradisul dintre mare şi Deltă. Plaja de pe care poţi aduna scoici cu lopata

Jurnal de vacanţă. Drum iniţiatic spre izvoarele poporului român, prin sudul Dobrogei

Dobrogea în lung şi-n lat, pe bicicletă: cele mai frumoase trasee de parcurs pe două roţi printr-o Românie în miniatură cu accent de Balcani

Jurnal de Vacanţă. Plaja Vadu, ultimul refugiu. Colţul de Rai interzis cândva turiştilor vă aşteaptă cu hectare întregi de plajă virgină

Jurnal de vacanţă. Altfel de călătorie prin împrejurimile zonei Vama Veche-2 Mai


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite