Fost primar al oraşului Cernavodă, trimis în judecată de DNA. A prejudiciat primăria cu 1 milion de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA-Serviciul Teritorial Constanţa au trimis-o în judecată pe Mariana Mircea, fostul primar al oraşului Cernavodă pentru abuz în serviciu. Prejudiciul, spun anchetatorii, ar depăşi 1 milion de lei.

Mariana Mircea, fost primar al oraşului Cernavodă,  este  acuzată de procurorii DNA de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Conform rechizitoriului, „în perioada decembrie 2010 – martie 2012, inculpata Mircea Mariana, în calitate de primar al oraşului Cernavodă, judeţul Constanţa, în exercitarea atribuţiilor, a atribuit în mod preferenţial şi cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, unor societăţi comerciale agreate, mai multe contracte de achiziţii publice (reparaţii, renovări ale unor clădiri ce aparţin unor instituţii publice, construcţia unor fântâni arteziene, etc.).

În acelaşi context, în scopul de a favoriza diverse firme, inculpata Mircea Mariana a creat premisele atribuirii directe a contractelor de achiziţie, dând dispoziţii subordonaţilor să fragmenteze lucrările sau serviciile contractate, astfel încât să nu fie depăşit pragul valoric de 15.000 euro prevăzut de dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 34/2006.”

Ulterior, spun anchetatorii, Mariana Mircea a semnat aceste contracte, a aprobat recepţia lucrărilor/serviciilor contractate şi a dispus plata acestora (în unele cazuri lucrările nu au fost realizate conform proiectului).  „Urmarea acestor demersuri infracţionale a fost prejudicierea patrimoniului oraşului Cernavodă cu suma totală de 1.078.384 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru firmele care au contractat lucrările în condiţiile de mai sus, reprezentând sumele încasate”, arată procurorii.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparţin fostului primar.

Primăria municipiului Cernavodă s-a constituit parte civilă cu suma de 1.078.384 lei. Dosarul a ajuns pe masa magistraţilor Tribunalului Constanţa.
 

Pe aceeaşi temă:

Sorin Strutinsky, un apropiat al lui Radu Mazăre, condamnat de Tribunalul Constanţa la 7 ani şi 4 luni de închisoare. Decizia nu este definitivă

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, primul ierarh pus sub control judiciar, încheie anul 2017 cu inima senină: „M-aţi văzut trist? Mă rog să treacă umbra“




 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite