Cum se ascundeau crimele în comunism: „A fost ridicat de organele Securităţii Statului şi nu se mai ştie nimic de susnumitul“
0
Dumitru Negroiu, luptător anticomunist din Dobrogea, a avut un sfârşit tragic, asemenea altor mii de partizani. El a fost ucis pe Dealul Viilor, pe drumul de la Lugoj spre Făget, în anul 1950.
După moartea lui Gogu Puiu, liderul rezistenţei armate din Munţii Dobrogei, mai multe loturi de partizani au fost condamnaţi succesiv la închisoare.
Într-o şedinţă care a avut loc la Ministerul de Interne s-a hotărât ca toţi cei care aveau condamnări la peste 15 ani de închisoare să fie executaţi. În această situaţie erau şi 13 din cei condamnaţi în lotul 3 al luptătorilor dobrogeni. Printre ei se afla şi Dumitru Negroiu, preceptor la Saraiu, o localitate din judeţul Constanţa. Alături de mulţi alţi dobrogeni, a intrat în mişcare de rezistenţă care se opunea regimului comunist care se instaurase la noi în ţară.
România era presată de către opinia publică internaţională să slăbească ritmul execuţiilor. Autorităţile comuniste nu au renunţat la planul diabolic, însă au făcut-o ascuns.
În unele cazuri, s-au ajuns la situaţii aberante: autorităţile de represiune nu mai ştiau nimic de soarta unui condamnat sau trimiteau răspunsuri mincinoase.
Avocata Luana Constantin, nepoata partizanului Ion Piţigoi, a făcut public un document aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, din care aflăm cu stupoare că Penitenciarul Timişoara nu mai ştia nimic de un deţinut. În adresa nr. 13980 din 23 octombrie 1951, a Penitenciarului Timişoara către Parchetul Tribunal Militar Constanţa, se specifică: „Restituim alăturat mandatul nr. 1510/ 949 privitor la deţinutul Negroiu Dumitru cu menţiunea că susnumitul a fost ridicat de organele Securităţii Statului Timişoara la data de 10 martie 1950 şi dela aceia dată nu se mai ştie nimic de susnumitul“.
Cei 13 condamnaţi din lotul 3, printre care se afla şi Negroiu Dumitru, au fost transferaţi de la închisorile în care îşi aşteptau sentinţele de la recurs, încă nepronunţate încă, la Penitenciarul Timişoara, cu scopul de a fi anchetaţi din nou, pentru că, în graba procesului, anchetarea lor ar fi fost prea lapidară.
În noaptea de 9/10 martie ei au fost scoşi din închisoare, transportaţi cu maşina la Lugoj şi împuşcaţi pe Dealul Viilor. Actele de moarte au fost întocmite abia la 14 august 1957, iar rudele le-au primit după câţiva ani. În documente se constată decesul lor la data de 10 martie, din diverse motive medicale (TBC, infarct etc.), scrie Marius Ghilezan pe blogul său.
Lista cu numele celor ucişi pe Dealul Viilor, pe drumul de la Lugoj spre Făget: Manea Duţu – avea 48 de ani, din Târguşor, jud. Constanţa, cârciumar, condamnat la 25 ani; Nicolae Dobromir – avea 42 de ani, din Casimcea, jud. Tulcea, condamnat la 20 ani; Ioan Filip – avea 45 ani, din Dunărea, jud. Constanţa, învăţător, condamnat la 15 ani; Gheorghe Guşiţă – avea 46 ani, din Casimcea, jud. Tulcea, condamnat la 15 ani; Alexandru Gogu – avea 39 ani, din Beidaud, jud. Tulcea, ţăran, condamnat la 15 ani; Constantin Lache – avea 37 ani, din Sahom (Grecia), ţăran, condamnat la 15 ani; Iordan Nicolau – avea 45 ani, din Casimcea, jud. Tulcea, agricultor, condamnat la 18 ani; Dumitru Negroiu – avea 39 ani, din Saraiu, jud. Constanţa, perceptor, condamnat la 25 ani; Ioan Piţigoi – avea 25 ani, din Saraiu, jud. Constanţa, ţăran, condamnat la 15 ani; Nicolae Roşculeţ – avea 30 ani, din Constanţa, moşier, condamnat la 25 ani; Stere Stercu – avea 44 ani, din Casimcea, jud. Tulcea, ţăran, condamnat la 20 ani; Constantin Tudoran – avea 34 ani, din Saraiu, jud. Constanţa, ţăran, condamnat la 15 ani; Ioan Topîrceanu – avea 45 ani, din Târguşor, jud. Constanţa, ţăran, condamnat la 15 ani; Gheorghe Tomoşoiu – avea 42 ani, din Casimcea, jud. Tulcea, ţăran, condamnat la muncă silnică pe viaţă; Gheorghe Tofan – avea 41 ani, din Sâmbăta Nouă, jud. Constanţa, învăţător, condamnat la 17 ani; Marin Cenuşe – avea 38 ani, din Baia, jud. Constanţa, plutonier-major de Miliţie, condamnat la 15 ani.
În zorii zilei de 10 martie 1950, un grup de localnici din zona Lugojului, atraşi de nişte zgomote ciudate au dat peste un grup de bărbaţi în uniforme de miliţie şi de securitate care îşi făceau de lucru într-o groapă săpată la marginea drumului, în zona dintre kilometrul 7 şi 9 din Dealul Viilor. Printre bărbaţii în uniformă, unii l-au recunoscut pe temutul maior Zoltan Kling, şeful Securităţii Lugoj.
Ţăranii au fost îndepărtaţi imediat, fiind ameninţaţi. Peste aproape un an, câţiva localnici au descoperit o groapă comună, în care au apucat să numere, nu se ştie cât de precis, aruncate unele peste altele, 12 cadavre legate cu cătuşe unele de altele.
Dealul Viilor
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
