VIDEO Grav accident rutier la Costineşti. O persoană a murit şi alte şase au fost rănite după ce maşinile lor s-au ciocnit pe DN 39

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii militari s-au chinuit minute în şir să scoată victimele dintre fiarele contorsionate
Pompierii militari s-au chinuit minute în şir să scoată victimele dintre fiarele contorsionate

Intervenţie dificilă a pompierilor, Ambulanţei şi Poliţiştilor din Constanţa. O persoană şi-a pierdut viaţa iar alţi patru adulţi şi doi copii au fost răniţi în urma unui eveniment rutier care a avut loc la intrarea în Costineşti.

Oamenii legii spun că accidentul a avut loc atunci când o maşină înmatriculată în Iaşi a virat la stânga pentru a intra în Costineşti şi nu a acordat prioritate unui autoturism care venea dinspre Mangalia.

Tragedia a avut loc cu puţin timp înainte de ora 21.00 la intersecţia Drumului Naţional 39 cu Drumul Comunal 6. În cele două maşini se aflau cinci adulţi şi doi copii. Cei mici aveau doi ani, respectiv patru luni şi, din fericire, nu au suferit vătămări corporale grave.

Pompierii militari au fost nevoiţi să folosească foarfeca hidraulică pentru a scoate o parte dintre victime dintre fiarele contorsionate. 

O femeie aflată în maşina care nu a acordat prioritate era în stare foarte gravă. Ea a fost transferată în ambulanţă şi medicii au încercat să o resusciteze timp de mai bine de 45 minute. Cadrele medicale au declarat decesul când manevrele au eşuat. 

O parte dintre victime au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii spun că starea lor este stabilă. 

Accident rutier grav la Costineşti

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite