Amenzi date de Poliţia Locală pentru copaci tăiaţi fără autorizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de muncitori a fost amendată de Poliţia Locală pentru c-a tăiat copaci de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanţa fără să deţină autorizaţie.

Poliţia Locală a amendat o echipă de 3 muncitori care au tăiat copaci, neautorizat, pe strada Mircea cel Bătrân din Constanţa. S-a întâmplat miercuri, 5 iunie. Muncitorii au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale in valoare de 1.200 lei.

„De asemenea, a mai fost sancţionată o persoană pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice pentru injurii în spaţiul public spre consternarea trecătorilor din zonă, persoana in cauză era cea care chemase echipa de muncitori“, transmite Poliţia Locală.

Poliţia Locală Constanţa, din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, atrage atenţia cetăţenilor că este interzisă “distrugerea, ruperea sau tăierea florilor, tăierea arborilor sau arbuştilor fără autorizaţie, tăierea sau ruperea crengilor acestora ori distrugerea trunchiului acestora, inclusiv operaţiuni de toaletate, fără acordul prealabil din partea departamentului de specialitate“. 

Încălcarea acestor prevederi se sancţionează contravenţional cu amenda cuprinsă între 400-800 lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice între 800 şi 1.000 lei. 

Copaci tăiaţi ilegal la Constanţa Sursa Poliţia Locală

Imagine indisponibilă

Acestea sunt prevederile Hotărârii Consiliului Local Nr.184/2013, modificată privind îmbunătăţirea activităţilor de gospodărire, protecţie mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa. 

Cetăţenii municipiului Constanţa sunt rugaţi sa sesizeze orice încălcare a prevederilor de mai sus la dispeceratul Direcţiei Generale Politia Locala Constanta, la numarul de telefon 0241484205, email politia.locala@primaria-constanta.ro. sau pe whatsapp 0799606142. „Numai împreună putem asigura un mediu curat, sănătos şi în siguranţă în municipiul Constanţa!“, spune Poliţia Locală. 

Copaci tăiaţi ilegal la Constanţa Sursa Poliţia Locală

Imagine indisponibilă

Pe aceeaşi temă: 

Cât costă o plimbare cu maşina în parc. Amenzi de 64.000 de lei aplicate de Poliţia Locală într-o singură zi

Ce amendă a primit o bucureşteancă după ce a intrat cu maşina pe plajă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite