4 iulie 1950, ziua când s-a auzit primul semnal „Aici, Radio Europa Liberă“. Cum a încercat Ceauşescu să-i împiedice pe români să asculte postul de radio

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Aici, Radio Europa Liberă“, s-a auzit la 4 iulie 1950. Semnalul radio era urmat de superba melodie a lui George Enescu „Rapsodia Română“. Postul de radio a fost raţia de libertate a românilor care au trăit în regimul comunist.

Au trecut 67 de ani de când departamentul românesc al postului de radio „Europa Liberă“ le-a vorbit românilor de pretutindeni despre libertate. În ţară, nu existau decât publicaţii care proslăveau regimul comunist şi pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. Departamentul românesc al postului de radio Europa Liberă a funcţionat între anii 1950 – 1995.

 „Eram doar vreo 40 de oameni în redacţia de la München: redactori, crainici, producţie, secretariat, administraţie. Dar din rândurile noastre făceau parte şi colegii de la Paris, New York şi Washington. Şi tot colegi erau şi colaboratorii din alte ţări şi capitale. Transmiteam în România“, aflăm de www.europalibera.ro.

Radio Europa Liberă (REL) şi Radio Libertatea (RL) au fost înfiinţate la doar câţiva ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind concepute de George F. Kennan de la Departamentul de Stat al SUA şi Frank G. Wisner din Biroul pentru Coordonarea Politicii, devenit apoi CIA). Scopul initial a fost acela de a pune energia şi aptitudinile emigranţilor est-europeni şi ruşi în slujba politicii externe americane. 

REL a început să emită în 1950 spre Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi România. Trei ani mai târziu, RL a început să emită spre Uniunea Sovietică în limba rusă şi alte 18 limbi ale popoarelor subjugate de sovietici. Iniţial, cele două organizaţii distincte - REL şi RL – au fost finanţate preponderent de către Agenţia Centrală de Informaţii. 

Legăturile cu CIA au fost întrerupte în 1971, finanţarea celor două posturi de radio fiind preluată de Congresul SUA. REL şi RL au fost contopite în 1976, devenind RFE/RL, Inc. 

De-a lungul timpului, aici s-au făcut auziţi protestatari şi disidenţii regimului comunist. În ciuda bruiajului făcut cu ajutorul aparatelor, românii îşi găseau aici speranţa unui viitor mai bun.  

Începând cu anii ’70, un loc tot mai important în activitatea organelor de Securitate îl ocupa urmărirea persoanelor care ascultau emisiunile postului de radio „Europa Liberă“, aflăm din volumul „Securitatea 1967 – 1989“ al Consiliului naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Simpla audiere a acestui post era considerată a fi o acţiune duşmănoasă, iar de multe ori cetăţenilor despre care informatorii raportau că au asemenea preocupări li se deschideau dosare de urmărire. În pofida tuturor măsurilor luate (bruiaj etc.), spre sfârşitul regimului Ceauşescu practic întreaga populaţie a României asculta „Europa Liberă“, în condiţiile unei lipse totale de informaţie credibilă din partea presei din interior, aservite în întregime regimului şi cultului personalităţii familiei Ceauşescu. Cum Securitatea nu avea capacitatea de a urmări concomitent toate aceste persoane, s-a rezumat la supravegherea doar a acelora care difuzau şi comentau în public ştirile aflate.

Scrisori adresate lui Cornel Chiriac

Tinerilor din ziua de astăzi li s-ar părea ceva inimaginabil ca ascultarea unui post de radio străin să fie interzis, însă, în urmă cu doar câteva decenii postul de radio „Europa Liberă“ nu era permis. Cu toate acestea, elevii şi studenţii visau la libertate ascultându-l pe Cornel Chiriac, cel care realiza emisiunea „Metronom“. 

Pentru că nu puteau să ia legătura cu el, tinerii îi trimiteau scrisori care, evident, nu ajungeau niciodată la destinaţie, fiind interceptate de Securitate. În arhivele CNSAS se află o epistolă, adresată lui Cornel Chiriac. „Mulţi ar zice că la 16 ani eşti copil încă. Poate în altă parte, dar la noi în ţară nu e aşa, Cornele. La 16 ani eşti un adevărat bărbat, care nu ştie ce e adolescenţa. La 16 ani suntem majoritatea căliţi, atât sufleteşte, cât şi trupeşte, de viaţa de aici. Când e albă, când e neagră, când e rece, dar de puţine ori a fost albă şi caldă viaţa asta, ca să ne bucurăm şi noi.

Acum însă, după vestita dată de 7.07.1971 (n.r. când au apărut tezele de partid prin care s-a instituit revoluţia culturală după modelul comunist), viaţa tinerilor din România s-a înrăutăţit şi mai mult. S-au dus bărbile şi pletele tinerilor, s-a dus muzica pop, beat sau cea progresivă, s-au dus toate. Dar câte ceva tot a mai rămas: cozile la carne“.

Gestul nevinovat al tinerilor nu a rămas nepedepsit. La 5 ianuarie 1972, s-a decis punerea în discuţie publică a membrilor Clubului Regilor Liberi în şcolile unde aceştia învăţau, iar alţii au fost avertizaţi la sediul Securităţii. Câţiva au fost recrutaţi de Poliţia Politică.

Hippie de România

Mai mulţi elevi de la Şcoala Generală nr. 4 şi de la Liceul Nr. 1 in Brăia, au înfiinţat în perioada comunistă un „Club al Regilor Liberi” cu scopul de a audia şi comenta împreună emisiunile muzicale difuzate de „Europa Liberă”.

De asemenea, au hotărât ca membrii clubului să adopte o vestimentaţie specifică (bluze galbene, pantaloni albaştri) şi să posede legitimaţii confecţionate din lemn „pe care să fie gravate în limba engleză denumirea clubului, pseudonimul membrului respectiv şi cuvântul «Hippie». Pârâţi la Securitate, tinerii au fost chemaţi spre a fi interogaţi şi apoi s-a pus în discuţie publică vina. Ei au fost stigmatizaţi şi excluşi din UTC“.

Iată cum se derula o anchetă care-i viza pe tineri. La 20 ianuarie 1972, a avut loc o adunare a colectivului Liceului nr. 1 din Brăila, la care au participat 580 de elevi şi 23 cadre didactice. „Tovarăşul (...), directorul liceului deschide şedinţa, arătând după aceea toate înfăptuirile partidului şi guvernului spre binele poporului nostru, construcţii, uzine, fabrici, viaţa culturală etc“. Aşa începea nota explicativă primită la Securitate de „rezidentul Georgescu“, probabil un profesor sau un elev, care participase la „execuţia publică a elevilor“.

După cuvântul introductiv, un tovarăş a adus la cunoştinţa tuturor celor prezenţi faptul că anumiţi elevi au „scris la Europa Liberă, un post clandestin,  după care combate cu asprime abaterile acestor elevi. A venit apoi rândul profesorilor să ia cuvântul. Tovarăşul de istorie nu a fost de acord cu atitudinea elevilor, iar un alt profesor a spus că elevii care obişnuiau să asculte Europa Liberă au făcut de râs şi pe colegii lor cinstiţi faţă de patrie. Tovarăşul secretar UTC Brăila a catalogat faptele ca fiind josnice, condamnabile, şi a cerut excluderea elevilor din organizaţie. 

O altă sursă, „Sandu Victor“, scria Securităţii că pe data de 20 ianuarie 1972 au avut loc două şedinţe ale UTC pe clasă şi apoi pe liceu, ambele având aceeaşi temă: punerea în discuţie a UTC-istului Silviu Puiu Apostolescu, cel care a avut ideea înfiinţării „Clubului Regilor Liberi“ şi identificat ca autor al unei scrisori adresate postului Europa Liberă. În nota dată Securităţii se arată că elevul „şi-a dat seama că a apucat pe un drum greşit şi a promis că va reveni pe drumul cel bun“. 

Directori ai secţiei române până în 1990

Mihail Fărcăşanu 1950-1953;

Camil Ring 1953-1954;

Alexandru Gregorian 1954-1955;

Noel Bernard 1955-1958

Ghiţă Ionescu 1958-1963;

Preda Bunescu 1963-1965;

Noel Bernard 1965-1981;

Mihail Cismărescu 1981-1983; (cunoscut sub numele de Radu Gorun);

Vlad Georgescu 1983-1988;

Nicolae Stroescu-Stînişoară 1988-1989;

Nestor Ratesh 1989.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite