Vis de campion. Cum poate fi ajutat tânărul care pune România pe buzele tuturor
0Pasiunea pentru scrimă i-a adus tânărului Bogdan Dascălu satisfacţii şi titluri de campion naţional. Cei care cred în el spun că e capabil şi de mai multe lucruri mari, dar că pentru asta ar trebui ajutat financiar să participe la competiţii internaţionale. UBB a postat pe pagina de Facebook un îndemn prin care speră ca un investitor să creadă în visul lui Bogdan şi să-l sprijine.
”Bogdan Dascălu este înscris în anul II la Facultatea de Istorie, specializarea Studii de securitate, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. El este şi un student demn de laudă. Pe lângă faptul că primeşte bursă de studiu, Universitatea i-a oferit şi o bursă de performanţă sportivă.
Această bursă vine ca urmare a rezultatelor foarte bune pe care studentul UBB le-a obţinut ca floretist (scrimeur) la nivel naţional. Bogdan este în prezent legitimat la clubul Universitatea Cluj, fiind pregătit de Peter Habala, unul dintre cei mai reputaţi antrenori din ţară”, aşa începe postarea celor de la UBB (sursa foto a imaginilor din text) pe Facebook prin care voi să găsească un investitor care să le sprijine financiar studentul să participe la competiţii internaţionale.
Bogdan s-a apucat de scrimă la 9 ani. Atunci, părinţii l-au dus la un club sportiv din Braşov, iar cinci ani mai târziu se alătură lotului naţional de juniori.
Primul titlu vine în 2012: campion naţional la juniori. Trei ani la rând repetă performanţa. Iar în 2013 şi 2014, după ce trece la categoria tineret, obţine acelaşi titlu de campion naţional.
Anul acesta a câştigat medalia de bronz la tineret, dar a trecut la seniori unde câştigă titlul de dublu vicecampion naţional la individual şi campion naţional cu echipa şi vicecampion cu echipa în Cupa României.
Floretistul este membru în echipa naţională de tineret şi de seniori şi a dus acasă numeroase medalii la diferite competiţii interne şi internaţionale.
”Cea mai mare problemă cu care se confruntă Bogdan în prezent este lipsa unui investitor care să creadă în el şi să-l sprijine financiar. Studentul UBB susţine că, dacă ar exista cineva care să investească în el, ar putea să participe la competiţii internaţionale importante, care să-i crească cota şi încrederea în sine. Pe moment, dacă el îşi doreşte să participe la astfel de competiţii, trebuie din păcate să plătească cheltuielile din propriul buzunar. Până să-şi găsească aceste resurse indispensabile, Bogdan se pregăteşte intens, zilnic, pentru îndeplinirea visului său, acela de a participa la Olimpiadă”, se mai arată în postarea de pe Facebook.
Vă mai recomandăm:
lexandru Mare este un băiat de 11 ani din Cluj care iubeşte chitara, instrument ce i-a adus multe satisfacţii: peste 30 de premii naţionale şi internaţionale. Copilul este convins că viitorul lui se leagă de muzică.
La doar 7 ani, Ana Luminiţa Cipriana Pop are un palmares impresionant: 9 premii la concursuri naţionale, aproape toate de I. Fetiţa a câştigat, recent, primul premiu I la o competiţie internaţională, găzduită în casa memorială a marelui Verdi de la Milano.