Vilă la periferia Clujului vândută cu 1,6 milioane de euro. Ce poţi cumpăra de banii aceştia în Barcelona, Roma, Lyon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila din Făget are 363 de metri pătraţi şi un teren de peste 900 de metri pătraţi. FOTO: Remax
Vila din Făget are 363 de metri pătraţi şi un teren de peste 900 de metri pătraţi. FOTO: Remax

O vilă de 363 de metri pătraţi din Făget, o zonă rezidenţială aflată la periferia oraşului Cluj-Napoca, a fost vândută cu 1,6 milioane de euro. Iată cum explică agentul care a intermediat tranzacţia la preţul record, în condiţiile în care de banii aceştia poţi cumpăra o vilă în centrul Barcelonei cu vedere la Sagrada Familia, o casă în Roma cu mobilier şi picturi din secolul XVI sau o vilă plus un parc de două hectare în Lyon.

1.623.000 euro este preţul cu care s-a vândut o vilă în Făget zilele trecute. În luna noiembrie a anului trecut, „Adevărul” relata despre „dărnicia” proprietarului vilei (363 de metri pătraţi cu un teren de 917 metri pătraţi) care la un preţ solicitat de 1,7 milioane de euro se arată dispus să dea „un bonus” pentru clienţi - o piscină. 

În anunţul publicat pe un site specializat se arăta: „Iar daca gurile rele ar putea spune că lipseşte o piscină, iar cumpărătorul îşi doreşte una - o rezolvam şi pe asta daca ni se cere şi doriţi să renunţaţi la spaţiul cu iarbă din faţa casei.”

Vila a fost finalizată în 2018, este din cărămidă şi a fost îmbrăcată în piatră. Are patru dormitoare şi un living room, două bucătării, patru băi, trei terase, patru locuri de parcare..

Preţul piperat al casei a fost motivat astfel în anunţul de vânzare: „Vila este construita şi finisată cu multa atenţie la detalii şi materiale de calitate înaltă, design cu stil şi ambianţă plăcută, o locaţie deosebită cu vecini foarte de treabă şi curte amenajata de specialişti în domeniu. Imobilul se afla în cea mai râvnită zona din Făget, şi anume D.D. Roşca, şi nu i se potriveşte oricui, deoarece este recomandată doar proprietarilor cu personalitate.”

De asemenea, au fost scoase în evidenţă „câteva elemente artistice în jurul cărora chiar s-a creat o poveste“. „Bucătăria, finisată cu materiale speciale aduse tocmai din Brazilia, sufrageria care iese din cotidian şi zona de living, dotata cu un şemineu şi proiector mare pentru filme (că la cinema), de unde se poate ajunge direct pe una dintre terasele exterioare acoperite. Iar aici - surpriza! Doar apăsând un buton puteţi avea un TV cu un sistem care uimeşte vizitatorii şi prietenii. Acesta iese din mobilă şi e perfect pentru serile în care aveţi chef de un film bun cu un pahar de vin sau un meci de fotbal împreună cu prietenii.” Vila are şemineu, o sala de sport şi saună. 

VIDEO

Cum s-a vândut aşa de repede?

Agentul imobiliar care a vândut casa - Cristina Ciobanu, specializată pe vânzarea proprietăţilor premium - a postat pe Facebook un anunţ în care arăta că vila a fost cumpărată după numai trei luni de la punerea pe piaţă la preţul de 1.623.000 de euro, preţul cerut iniţiat.

Tranzacţia s-a făcut după ce casa a fost vizionată de cinci clienţi care nu ar fi dorit să negocieze preţul, a mai arătat specialista.


Cum a fost posibil? „Piaţa imobiliară din Cluj s-a schimbat în ultimii ani. Acum 4-5 ani, o vilă de peste 1,5 milioane de euro se vindea după multe luni de zile de promovare şi negocieri. Foarte greu se găseau clienţii potriviţi. Astăzi însă, numărul clienţilor care au la dispoziţie bugete de 1-2 milioane a crescut, iar ofertele bune, poziţionate la preţul corect, se vând destul de rapid”, a spus ea pentru Media9.ro

Specialiştii în imobiliare consultaţi de „Adevărul” au susţinut că la o primă evaluare preţul este mare pentru ceea ce oferă vila, dar până la urmă „preţul corect” este dat de cerere şi oferă. „Adevărul” a căutat câteva oferte de vile în oraşe europene importante pentru a vedea ce se poate achiziţiona la acest preţ.

cluj vila sagrada familia

Vilă cu vedere la Sagrada Familia, cu piscină şi sală de sport, la preţ de vilă în Făget. FOTO: idealista.com

Vilă în Barcelona cu vedere la „Sagrada Família”

Cu preţul de 1,6 milioane de euro se poate cumpăra o vilă de 585 de metri pătraţi în centrul Barcelonei cu vedere la celebra catedrală Sagrada Família. 

Astfel este descrisă casa pe un site de imobiliare spaniol:

„Această casa a fost construita în 1995 cu cele mai bune finisaje. Semnat de o firma prestigioasă de arhitecţi, fotografii ale vilei au fost publicate în diverse reviste de decor interior şi arhitectură. Este o proprietate unică, care include patru dormitoare duble, trei băi complete şi două de serviciu. O sală de mese mare, cu înălţime dublă, cu zonă de birou şi bibliotecă. Există, de asemenea, o zonă mare de jocuri, precum şi un birou, o zonă de spălătorie, o sală de sport şi o piscină pe punte, în care există şi o mică terasă de pe care se poate vedea Sagrada Familia la câţiva metri depărtare.

La parter are acces pietonal, cu capacitate de patru sau cinci autovehicule, pe lângă scară şi un lift care deserveşte toate etajele. Are supraveghere video conectată la un centru de alarmă. În stare perfecta şi cu calităţi foarte bune.

Situat în apropiere de Sagrada Familia, într-o zonă cu toate serviciile, o ofertă gastronomică completă, zone verzi şi legături foarte bune de transport în comun.”

 

cluj casa lyon

Casa cu 18 camere şi un teren de 2 hectare lângă Lyon este la circa jumătate din preţul cerut de proprietarul din Făget. FOTO: green-acres.fr

Casă şi parc de două hectare lângă Lyon

Cu 785.000 de euro poţi să cumperi o vilă de 600 de metri pătraţi cu 8 camere în Lyon, cu un teren de două hectare (pac cu copaci), cu teren de tenis şi fântâni.

Iară cum este descrisă casa pe un site specializat:

Casa a fost renovată în întregime, izolată,  cu centrală termică de ultimă generaţie, are şemineu. Această casă de 600 m², cu 18 camere, este construită pe 3 niveluri de aproximativ 200 m² fiecare: 400 m², cu un parter Bungalow cu o sufragerie cu dulap walk-in, cu o cameră dublă, baie şi instalaţii sanitare. Un living bucătărie de aproximativ 100 m², cu şemineu. La etaj sunt 4-6 camere cu baie, toaletă, birou, sala de sport.

La demisolul de 200 m² este un garaj, spălătorie, beci, sală tehnică. Casa este aproape de toate facilităţile şi este la 50 de minute de Lyon sau 3 ore de Paris, într-o zonă liniştită, în preţ fiind inclus şi parcul de 2 hectare pe care se află şi un teren de tenis.

cluj casa roma

Casă la Roma cu mobilă şi picturi din secolele XVI, XVII, XVIII. FOTO: green-acres.it

Casă-muzeu la Roma, cu mobilă din secolul XVI 

Cu 1,5 milioane de euro se poate cumpăra o casă în Roma, în cartierul Eur, aflată pe un deal cu pădure de pini. Casa are doua etaje, terasa, gradină mare şi garaj şi este situată într-un condominiu liniştit dotat cu piscină şi teren de tenis. Imobilul de 240 de metri pătraţi include un apartament cu intrare dublă. Primul etaj este format dintr-un living dublu mare, o sufragerie, o toaletă şi o bucatarie. Etajul al doilea este format dintr-un dormitor matrimonial dublu, încă două dormitoare şi două băi.

Imobilul este astfel descris pe un site specializat: apartamentul este în mare parte „îmbrăcat” în lemn din nuc italian cu parchet  mozaic din diferite lemne policrome. Grădina este în stil oriental, decorată cu lămpi japoneze şi un pod coreean de piatră din anii 1800 pe două mici iazuri din care izvorăsc jocuri de apă, pâraie şi cascade.

Apartamentul este dotat cu un şemineu din marmură şi trei sobe vechi funcţionale (sfârşitul lui 1800) şi aparate de aer condiţionat. Sistemul de alarmă este dotat cu 16 camere interne şi externe, senzori la intrări şi ferestre, două uşi blindate de acces la cele două etaje şi două sirene de alarmă. 

Apartamentul este complet mobilat cu mobilier şi accesorii de mare valoare din anii 1600, 1700, 1800, picturi antice şi mobilier de epocă din diferite ţări şi continente. Toate camerele sunt deservite de telefoane antice funcţionale. Candelabrele sunt toate de la sfârşitul lui 1800, iniţial pe gaz, în prezent electrificate. Toate mobilierul de epocă este autentic şi multe dintre piese au certificare de autenticitate.


Apartamentul, ideal pentru iubitorii de arta antică, se vinde complet mobilat. La mijlocul anului trecut, proprietatea a fost aleasă pentru caracteristicile sale pentru a participa la programul de televiziune „Open House – cea mai frumoasă casă” difuzat pe postul Home & Garden (Juriul de televiziune i-a acordat premiul I pentru apartamentele selectate) pentru episodul dedicat Romei.”

 

Vă mai recomandăm: 

„Dărnicia” unui clujean care-şi vinde casa cu 1,7 milioane de euro: „Dacă gurile rele spun că lipseşte o piscină, o rezolvăm şi pe asta”

Cum arată casa de la ţară situată la câţiva kilometri de Cluj şi scoasă la vânzare cu peste un milion de euro FOTO

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite