Viaţa copilului stă în mâinile tale. Măsuri elementare ca să-l protejezi cât mai bine în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30% dintre părinţi nu folosesc un sistem de siguranţă auto pentru copii, iar peste 32% de părinţi nu ştiu că există reglementări legale în acest sens. Sunt concluziile unui studiu efectuat de un cercetător de la UBB, în 2014.

Accidentele rutiere sunt a patra cauză de mortalitate în rândul copiilor de peste 5 ani şi cauza principală de deces pentru adolescenţii de 15-17 ani. Este concluzia unui studiu făcut pe 768 părinţi şi 892 copii de către cercetătoarea Diana Rus de la UBB şi s-a numit “Siguranţa copiilor în maşină în Cluj-Napoca”.

Drept urmare, Clujul va găzdui între 16 şi 18 septembrie, la Sala Polivalentă, un eveniment numit Bebeluşiada menit să atragă atenţia părinţilor privind siguranţa rutieră a celor mici, inclusiv prin folosirea corectă a scaunului auto. Până pe 16 septembrie când va debuta Bebeluşiada, un festival pentru cei mai mici dintre oameni, organizatorii derulează o campanie de responsabilizare socială menită să informeze părinţii legat de siguranţa copiilor.

“Campania #10Secunde reprezintă un mijloc de informare pentru toţi actualii şi viitorii părinţi referitor la modul corect de a-şi proteja piticii şi de a-i ajuta să crească şi să se bucure de o copilărie fericită. Conform studiului citat un procent de 51% din copiii observaţi, cu vârste între 0-3 ani, nu stau corect într-un sistem de siguranţă auto, ceea ce poate avea repercursiuni grave în cazul unui accident. Este foarte important ca toţi părinţii să conştientizeze pericolele la care îşi expun piticii atunci când nu folosesc corect scaunul auto şi să poată mereu să răspundă afirmativ la întrebarea campaniei: <Piticul tău e în siguranţă?>” Mihaela Trombitaş, PR Manager.

Potrivit acesteia, scopul principal al acestui eveniment îl constituie crearea unei comunităţi ce să reunească mămicile, tăticii şi nu în ultimul rând pe cei mici, alături de cele mai renumite branduri şi cei mai importanţi furnizori de servicii şi produse din diferite domenii.

Intrarea la eveniment va fi gratuită pentru toţi cei care vor aduce cu ei o carte sau o jucărie cu scopul de a o dona. Toate obiectele donate vor merge la copii din familii nevoiaşe.

Mai puteţi citi:

Cel puţin 11 bebeluşi au murit într-un incendiu la o maternitate din Bagdad

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite