Stagiarii români la Google şi Facebook întorşi acasă să schimbe mentalităţi: „În România, dacă pui o întrebare, lumea crede că eşti prost“
0
Un grup de cinci foşti olimpici, actualmente studenţi, masteranzi şi doctoranzi la matematică şi-au propus să-i înveţe pe copii să descopere farmecul matematicii şi informaticii. Ei vor să arate elevilor că profesorul care predă poate fi nu numai un dascăl, ci şi un prieten care încearcă să le explice modul în care cele două discipline şcolare ar trebui privite ca un instrument util pentru viitorul lor profesional.
Cine zice că ştiinţa şi religia nu pot fi prietene?
La doi paşi de Catedrala Ortodoxă din Cluj, în curtea reşedinţei mitropolitane, una dintre sălile Seminarului Teologic Ortodox devine câteva ore pe săptămână o „casă a matematicii şi informaticii“, „LearnHouse“ (n.r – „casa pentru învăţătură“), cum au numit-o iniţiatorii ei.
Cine sunt aceşti oameni?
O mână de prieteni, foşti olimpici şi foşti stagiari la Facebook şi Google, care ştiu ce înseamnă pregătire la matematică şi s-au gândit să îşi ajute colegii mai mici dându-le meditaţii la matematică şi informatică. Ei se încăpăţânează să arate că matematica nu înseamnă doar calcule interminabile, formule de tocit, ci că există în jurul nostru o mulţime de obiecte de care nu ne putem despărţi şi care au la bază matematica.
Cei cinci sunt foşti olimpici, studenţi, doctoranzi sau masteranzi în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj: Lorand Parajdi (24 de ani, doctorand la Matematică), Bianca Ioana Costin (20 de ani, studentă în anul al II-lea la Informatică), Petru Trîmbiţaş (21 de ani, student în anul I la Matematică), Mihai Nechita (23 de ani, masterand la Facultatea de Matematică şi Informatică, asistent cercetător la institutul de calcul al Academiei Române) şi Iulia Chiru (21 de ani, student în anul al II-lea la Matematică). 40 de elevi din Cluj, chiar şi olimpici, s-au înscris deja la meditaţii.
„Oameni, nu doar matematicieni“
„Matematica nu e un chin“, se aude de la microfon vocea lui Mihai Nechita la evenimentul de lansare al proiectului „LearnHouse“. Tânărul continuă să vorbească despre mulţimea de aplicaţii practice pe care le are matematica: jocurile pe calculator pe toţi le jucăm indiferent de vârstă, GPS-ul, telefonul mobil de care nu ne putem dezlipi sau Facebook. Toate au în spate, în acea faţă pe care nu mulţi au răbdarea să o vadă, o mulţime de calcule matematice.
„Foarte multă lume învaţă la mate ca să rezolve probleme la Bac, dar nu despre asta-i vorba în matematică. Cei din Grecia antică nu de-asta făceau matematică. Aveau nişte întrebări şi căutau răspunsuri“, afirmă acelaşi Mihai.
Elevilor trebuie să li se explice de ce matematica e un instrument util, de ce este poate la fel de folositor ca o limbă străină, care nu se termină când se închide culegerea sau manualul. Să li se arate cum poate fi ea folosită şi cum ne îmbunătăţeşte viaţa.
„Vreau să-i formăm ca oameni, nu doar ca matematicieni sau informaticieni, care să folosească matematica şi informatica drept instrumente, ca oameni care să găsească soluţii pentru că progresul e rapid. Acum 10 ani mă strigau prietenii: «Mama lui Petru! Îl lăsaţi pe Petru afară?» Şi aşa ieşeam la fotbal. Dacă mi-ar fi zis cineva că o să fie Facebook şi o să-mi scrie acolo şi aşa o să ies la fotbal, nu l-aş fi crezut. Progresul a fost foarte mare. Se automatizează tot mai multe lucruri“, explică Petru Trîmbiţaş.
Aceste idei stau la temelia „LearnHouse“, proiectul celor cinci îndrăzneţi care nu încearcă să înlocuiască sistemul de stat, ci să-l completeze. Profesorul de la clasă nu are cum să se ocupe de toţi elevii la fel de bine, cad de acord aceştia. În plus, ei sunt şi mai aproape de vârsta lor, ceea ce e un atu, punctează tinerii. Cei care s-au înscris deja sunt împărţiţi în grupe de câte 3 sau 5 elevi, în funcţie de nivelul cunoştinţelor pe care le au deja. „Nu vrem să fim etichetaţi drept profesori, ci ca prietenii mai mari la care să apeleze“, adaugă Petru.
„Vrem să fim nişte prieteni mai mari“
Predatul nu e ceva nou pentru niciunul dintre cei cinci. Petru Trîmbiţaş a început din clasa a XI-a să-şi ajute colegii care nu erau prieteni cu matematica. „Era foarte fain. Se râdea mult“, povesteşte Petru. Cu meditaţiile a continuat şi după ce a intrat la facultate. „Tot aveam foarte multe cereri şi mă gândeam că nu mai am cum să le fac pe toate şi m-am întâlnit cu Lori (n. r. - Lorand Parajdi) după ce m-am întors din America anul trecut. Mi-a zis că şi el a avut ideea asta. Hai să facem!“, completează Petru Trîmbiţaş.
Au vorbit cum să facă, şi-au căutat camarazi şi aşa i-au luat pe Bianca, Iulia şi Mihai. Au înfiinţat şi o asociaţie prin care să poată da legal meditaţii, însă până când vor veni toate actele vor da meditaţii gratuit.
„Mi se pare cinstit ca, atâta timp cât tu iei nişte bani, să plăteşti ce trebuie la stat“, zice Petru.
El dezaprobă ca un părinte să se uite la mica publicitate şi de acolo să aleagă un profesor care să-i dea meditaţii copilului său. „Când cauţi un profesor, trebuie să-l cunoşti, să semnezi un contract cu el, să ştii foarte clar cum stau lucrurile. Tu îţi dai copilul acolo, dar tu nu-l cunoşti foarte bine“, afirmă tânărul.
Petru mai spune că el e exemplul cel mai bun de elev care a urât matematica, o considera plictisitoare, până când a văzut esenţa. „La matematică m-am descurcat cel mai puţin bine. Am trecut prin toate fazele acelea, de repulsie, am zis că matematica e plictisitoare şi enervantă până a ajuns să-mi placă. Am avut prieteni mai mari care mi-au dat multe sfaturi. Şi cred că toată lumea are şansa asta. Şi asta vrem: să fim nişte prieteni mai mari pentru ei, prieteni care să-i ajute şi să-i pună pe picioare la matematică şi informatică“, mărturiseşte Petru. Informatica a descoperit-o într-a X-a şi nu i-a trebuit mult să-şi dea seama că e domeniul său preferat.
„Suntem, mai degrabă, nişte mentori care să îi îndrume mai bine şi mai personalizat“, îl completează Bianca.
Dilema: acasă sau peste hotare
Lui Petru nu i se pare just raportul între investiţia pe care o face statul român într-un olimpic şi, după ani de investiţii, faptul că olimpicul se angajează în străinătate. „Mi se pare foarte important să dai înapoi ce primeşti, să-i ajuţi pe alţii“, zice el. I-a trecut prin cap să plece din ţară, dar stagiul la Facebook, cele trei luni din vara lui 2015, de la New York, l-au făcut să se răzgândească. „Mi-am dat seama că îmi place mult mai mult să lucrez cu oamenii decât să stau într-un birou. Îmi place foarte mult să ajut un om când are nevoie“, adaugă tânărul.
„Toată lumea încearcă să fugă. Să plec din ţară? Dar aici cine mai rămâne să facă treabă?“, adaugă Lorand. El e convins că există potenţial în România şi că merită investit. Lorand a terminat Matematica în 2013 la UBB şi i s-a ivit o oportunitate să-şi facă doctoratul la Oxford pe biomatematică, matematică cu aplicaţii practice în medicină, dar, surprinzător, Lorand a ales să rămână la Cluj, datorită profesorului care-i coordonează doctoratul şi pentru că putea să predea, ceea ce îi place enorm.
„Despre matematicieni se spune că sunt oameni mai retraşi, închişi, asta e privirea de ansamblu. Sau că nu sunt foarte sociabili. Dar eu am întâlnit persoane foarte deschise în şcolile de vară din străinătate, persoane care au şi viaţă socială“, adaugă Lorand. „Exact! Nu trebuie să fii un ciudat dacă vrei să fii bun la matematică sau la informatică“, îl completează Mihai, masterand la Matematică aplicată.
„În România, dacă pui o întrebare, lumea crede că eşti prost“
Stagiile la sediile Facebook din New York şi Google din Elveţia i-au ajutat pe Bianca şi Petru să vadă lucrurile din alte perspective, să realizeze cât de important e să-şi pună întrebări şi cât de mult contează ca lucrurile pe care le fac să aibă impact. Biancăi i-a plăcut faptul că lumea nu judeca indiferent de întrebarea adresată. „Era o mentalitate foarte diferită acolo. Îţi explicau tot ce vroiai să ştii. Şi încă mai mult ca să se asigure că ai înţeles“, zice ea.
Nu la fel se întâmplă printre elevii români care au o reţinere în a pune întrebări. Şi teama a nu fi judecaţi de alţi elevi, şi mentalitatea.
„La şcoală, de regulă, elevii nu întreabă. Profesorul întreabă, dar nu elevii. Ceea ce e foarte rău. Ar trebui să fie fix invers şi elevii să bombardeze cu întrebări profesorul. La noi, dacă pui o întrebare, lumea crede că eşti prost“, crede Mihai.
Şi Petru a trecut prin experienţe similare cu elevii pe care i-a meditat şi a observat că, într-un colectiv, în primele ore nu se întreabă. Şi le-a dat exemple ca să vadă că nu se întâmplă nimic. „Încurajez întrebările stupide pentru că poate nu sunt stupide şi ai aflat ceva nou la care ceilalţi nu s-ar fi gândit“, completează Bianca.
Un lucru care l-a influenţat pe Petru să deschidă „LearnHouse“ au fost posterele de pe pereţii sediului Facebook din New York. Unul pe care era scris „concentrează-te pe impact!“ i-a rămas în minte. „Tot timpul puneau accent pe impactul pe care-l ai şi făceau tot felul de experimente să vadă cât impact are o anumită schimbare. Mi-am dat seama că dacă dau meditaţii unui singur elev nu are niciun fel de impact. Tu poţi să-i dai, dar dacă faci ceva organizat şi vine multă lume, automat lucrezi cu mai mulţi elevi. Cei 40 o să fie altfel, impactul o să fie mai mare. Cei 40 pot ajuta pe alţii şi tot aşa“, explică tânărul.
Dacă Biancăi la Google i se răspundea la întrebări şi primea explicaţii în plus, lui Petru, cei de la Facebook îi răspundeau tot cu întrebări: „Eram făcut să găsesc singur răspunsurile şi asta m-a ajutat extraordinar să fiu independent. E foarte important să fii independent. Ajungeam la un moment dat să mă întreb ce o să mă întrebe dacă pun întrebarea asta“.
Stilul celor de la Facebook l-a folosit şi pe elevii săi, mai ales pe olimpici, ajutându-i astfel să găsească soluţii la mai multe probleme. Petru nu regretă că s-a întors: „Facebook şi Google o să fie acolo şi peste 10 ani. Nu?“.
Cât vor costa meditaţiile
Cei cinci nu îşi explică de ce unii liceeni vin descurajaţi la facultate şi nu reuşesc să vadă numeroasele oportunităţi pe care le au. Mai cred că în gimnaziu ar trebui folosit mai des calculatorul la şcoală. „Mi se pare că nu le folosim suficient. Sunt calcule urâte care nu fac nimănui plăcere şi sunt lucruri standard pe care poate să o facă şi o maşină, dar nu o folosim. Îi punem pe copii să le facă. Trebuie să-i ajutăm pe copii să înţeleagă că matematica nu e doar culegere aia din care se fac exerciţii la şcoală“, consideră Mihai.
Pentru o şedinţă de două ore la o grupă de 5 elevi, taxa este de 45 de lei de persoană la începători şi 50 de lei la avansaţi şi olimpici. Taxele pentru meditaţii, spun cei cinci tineri, vor fi strânse ca să organizeze tabere. „E important să îi evaluezi corect şi obiectiv, ca să ştie unde au greşit. Şi e important cum reacţionează când îi pui în faţa unei probleme, nu dacă o rezolvă sau nu, ci pentru întrebările pe care şi le pun ca să o rezolve“, adaugă Petru. La sfârşitul acestui an şcolar vor vedea dacă „LearnHouse“ şi-a atins scopul. Iar dacă da, aşa cum cred ei, le-ar plăcea ca modelul să fie multiplicat în marile oraşe.
„Lumea are nevoie de informatică“
Invitaţii care au participat la lansarea proiectului „LearnHouse“ s-au arătat impresionaţi de ideea tinerilor, de a grupa elevii câte 3-5, dar şi de munca de mentorat. „E lăudabil că aţi luat-o pe calea aceasta a mentoratului. Lumea în care trăim are nevoie de informatică. În curând, cunoaşterea informaticii va fi la acelaşi nivel cu cunoaşterea unei limbi străine“, a afirmat Alexandru Gheboianu, trainer la „Academy +Plus“, o şcoală online de IT din Cluj.
Cât priveşte reuşita proiectului, decanul Facultăţii de matematică şi informatică de la UBB, Adrian Petruşel, l-a citatpe Grigore Moisil căruia o comisie de dascăli care urma să-l promoveze ca profesor i-a reproşat că este prea tânăr. Moisil nu s-a lăsat mai prejos şi a afirmat că tinereţea e un defect de care se corectează în fiecare zi. „Succesul acestui demers depinde, în opinia mea, de cel puţin trei elemente: entuziasm, seriozitate şi experienţă. Iar experienţa o câştigă în fiecare zi“, este de părere decanul (foto în dreapta, credit foto: Florina Pop).
Mai puteţi citi:
De mai bine de jumătate de an, englezoaica Gillian Greenwood este director general la Transylvania College din Cluj-Napoca, după ce a ţinut frâiele altor zece şcoli din Japonia, Qatar, Zambia, Cuba şi Indonezia.
FOTO Celălalt BAC. Şcoala unde se dă Bacalaureatul fără stres, ca-n Anglia
La o şcoală privată internaţională din Cluj, unde se învaţă ca în Anglia, BAC-ul se dă fără stres şi doar după ce profesorul consideră că eşti pregătit. Liceeni care vor termina la Transylvania College susţin BAC-ul pe linie românească, ca toţi ceilalţi absolvenţi, în iunie-iulie, cu echivalarea unor examene, iar, dacă doresc, pot da şi BAC-ul englezesc, după programa Cambridge, care e recunoscut în 150 de ţări din lume, inclusiv în România.
Se încarcă comentariile...
