Peste 70 de persoane au fost audiate la DIICOT în dosarul „Mafiei cărnii“. Procurorii îi vor audia din nou pe inspectorul OPC Cluj şi consilierul ANSVSA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 70 de persoane au fost audiate la DIICOT, joi, în dosarul "mafia cărnii", urmând ca procurorii să ia noi declaraţii de la inspectorul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Cluj şi de la consilierul ANSVSA cercetaţi în această cauză.

 Până joi, 13 martie, la ora 18.00 au dat declaraţii în faţa anchetatorilor peste 70 de persoane. Audierile continuă, la DIICOT urmând să dea noi declaraţii şi doi dintre cei cercetaţi - un inspector de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Cluj şi un consilier de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, relatează Mediafax.

În acest dosar, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă, informează instituţia, într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse din anchetă, consilierul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare este Mircea Olimpiu Lucaciu, şef Serviciu Inspecţii în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare din judeţul Cluj.

„ L.O.M., având calitatea de consilier în cadrul A.N.S.V., cu privire la care în cursul zilei de 12.03.2014, s-a dispus extinderea şi  începerea urmăririi penale, suspectat fiind pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului; în cauză există suspiciunea rezonabilă că, după ce a luat la cunoştinţă despre faptul că urmează a se efectua un control la magazinele aparţinând unei societăţi comerciale, privind punerea în vânzare a produselor de carne alterate, a anunţat pe suspectul C.R.B (administratorul societăţii comerciale) asigurând acestuia timpul necesar pentru a ascunde marfa alterată“, se arăta în comunicatul dat, de dimineaţă, de DIICOT.

Asta în condiţiile în care şeful lui Mircea Lucaciu, directorul executiv al DSV Cluj, Nicolae Pivariu, ştie că Lucaciu ar colabora cu anchetatorii în dosarul privind mafia cărnii şi nu ar fi acuzat.

Lucaciu a aflat de control şi l-a atenţionat pe C.R.B., Bogdan Radu Curticiu, directorul firmei Michelangelo SRL.
În ceea ce priveşte inspectorul OPC Cluj, N.V.V, suspectat de pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat, comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Mircea Varga, susţine că nu are niciun angajat pe judeţul Cluj cu iniţialele N.V.V., date de DIICOT, în comunicatul de azi-dimineaţă.

„La Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj nu avem niciun angajat cu acest nume“, susţine Mircea Varga.
Aceasta a fost declarată de către Mircea Varga după ce reporterul „Adevărul“ i-a spus că şefii de la comisariatele judeţene din Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (Cluj), adică Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Bihor (la Sălaj n-au fost percheziţii) susţin că nu au niciun inspector angajat care să aibă iniţialele N.V.V.

Mai puteţi citi:

Un şef de serviciu din cadrul DSV Cluj, Mircea Lucaciu, e acuzat de favorizarea făptuitorului. I-a anunţat pe evazionişti

UPDATE Un inspector OPC Cluj, suspectat în dosarul „mafiei“ cărnii pentru trafic de influenţă. Purtătorul de cuvânt al instituţiei: „Nu ştiu cine e“

Zeci de tone de carne şi produse din carne au fost retrase din depozitele clujene

Percheziţii DIICOT în toată ţara pentru evaziune de 15 milioane de euro. Mascaţii au descins la o firmă ce are magazine în toată Transilvania

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite