Octavian Buzoianu şi-a lansat programul de guvernare pentru Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Buzoianu, candidatul independent sprijinit de PSD la Primăria Cluj-Napoca. FOTO: Arhivă personală
Octavian Buzoianu, candidatul independent sprijinit de PSD la Primăria Cluj-Napoca. FOTO: Arhivă personală

Octavian Buzoianu, candidat independent la Primăria Cluj-Napoca, şi-a prezentat joi, 5 mai, programul de guvernare locală propus clujenilor, numit „Clujul unui milion de oameni”. Buzoianu este susţinut de PSD, după ce social-democraţii au retras-o din cursă pe Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii anti-fumat.

„Ne bucură elogiile aduse Clujului în presa internaţională şi ne mândrim cu statutul de capitală regională. Cu toate acestea, perioada 2016 - 2020 este crucială pentru a trece la un nivel superior şi pentru a deveni un reper la nivel european”, a spus Octavian Buzoianu. Conform clasificării Institutului Naţional Francez de Statistică şi Studii Economice, Cluj-Napoca este un centru urban de rang 1, cu o populaţie de 323.000 de locuitori, plus 100.000 de studenţi, care atrage şi reţine forţă de muncă de pe plan local şi din teritoriile proxime.

Proiect pe 40 de ani

Misiunea proiectului său este transformarea oraşului într-un pol modern de stabilitate şi dezvoltare regională. Proiectul propus are un orizont de 40 de ani, împărţit în patru etape: planul imediat (3-6 luni, până la un an); orizontul de 4 ani; orizontul de 20 de ani şi orizontul de 40 de ani.

Direcţiile de acţiune, pe scurt, se referă la: administraţie şi relaţii internaţionale; infrastructură, trafic şi urbanism; dezvoltarea economică pe patru piloni (universitar, IT, servicii-suport, medical); societate, educaţie, cultură şi sport.

Proiectele lui Buzoianu 

Canidatul a amintit câteva dintre proiectele incluse în programul de guvernare locală:

Termen 4 ani: 

- Digital First – un program prin care vor fi regândite procedurile din primărie, pentru a fi integral electronice şi disponibile cu prioritate online şi apoi la ghişeu; 

- Administraţie transparentă - propune o administraţie deschisă cu transparenţă totală;

- Sisteme moderne de parcări în zona centrală;

- Reducerea traficului în zona ultracentrală, până la transformarea acesteia într-una exclusiv pietonală;

- Programe de educaţie informală pentru tineri pentru a fi puşi în legătură cu angajatorii şi domeniile acestora de activitate încă din perioada liceului;

- Cluj-Napoca, centru de servicii în IT recunoscut european – se poate realiza prin facilitarea activităţilor de pregătire a resursei umane în domeniu şi scăderea costului per angajat prin scăderea costului vieţii în Cluj;

- Creşterea numărului locurilor de muncă pe pilonul servicii-suport – are un potenţial de cinci ori mai mare ca număr de locuri de muncă faţă de domeniul IT. Există numeroase companii care plănuiesc să opereze în Cluj-Napoca şi să angajeze sute de oameni fiecare, dacă le facilităm nevoile logistice şi de resursă umană;

- Încurajarea antreprenoriatului pe segmentul medical pentru a face din Cluj-Napoca un port european de referinţă în turismul medical;

-Înfiinţarea unui centru destinat grupurilor de afaceri străine şi expaţilor;

- Iluminat public gratuit prin utilizarea unor surse regenerabile de energie.

Orizont de 20 de ani

- Realizarea unei linii de metrou combinat cu tren uşor suprateran;

- Crearea infrastructurii de transport de suprafaţă complementară liniei de metrou;

- Definitivarea zonelor verzi de interes şi conservarea lor ca viitoare parcuri;

Orizont de 40 de ani:

- Realizarea infrastructurii moderne pentru integrarea într-o zonă de interese comune a localităţilor importante pe raza de 50 km;

- Crearea de programe comune de dezvoltare economică bazată pe resursele specifice fiecărei zone;

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite