FOTO Accident ca-n filme. O şoferiţă a lovit bordura trotuarului, a rupt doi copaci, s-a răsturnat şi a lovit o maşină ce circula regulamentar pe o stradă din Cluj
0
Un accident rutier a blocat circa 20 de minute Calea Moţilor din Cluj, strada care face legătura dintre centrul Clujului şi cel mai mare cartier al oraşului, Mănăştur. O şoferiţă a pierdut, joi, 28 noiembrie, în jurul orie 19.00, controlul asupra maşinii, a lovit bordura, doi copaci de pe marginea drumului, iar apoi s-a răsturnat şi a lovit o altă maşină care circula regulamentar.
Pompierii clujeni anunţau că o maşină s-a răsturnat aproape de Institutul Inimii şi că intervin cu un echipaj SMURD şi cu descarcerarea.
Poliţiştii spun că şoferiţa circula dinspre Floreşti spre Memorandumului şi a pierdut controlul autoturismului, a lovit bordura şi doi copaci aflaţi pe marginea drumului, după care s-a răsturnat pe bandă, iar apoi a lovit o altă maşină care circula regulamentar.
Conducătoarea auto a fost dusă la UPU Cluj, la fel şi un pasager din maşina care s-a răsturnat.
„Conducătorul auto (n.r. o femeie) al maşinii (n.r. o Dacia Duster) a încercat o depăşire de pe banda a doua pe banda întâi. Avea viteză foarte mare şi a acroşat un alt autotorism (n.r.marca Volkswagen), apoi bordura. A rupt 2 copaci de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat în poarta din faţa Institutului Inimii“, spune agentul de poliţie prezent la accident.
Mai puteţi citi:
Doi tineri, răniţi grav după ce maşina lor a intrat într-un TIR pe Autostrada Transilvania





















