Medic chirurg din Cluj: „Poporului român îi lipseşte cultura medicală, pacienţii nu cunosc noţiuni elementare de prevenţie a bolilor“

Dana Monica Bartoş este un medic chirurg din Cluj, în vârstă de 39 de ani, mamă a 5 copii.  Împreună cu soţul ei au creat, de curând, o asociaţie care urmăreşte educarea medicală a pacienţilor, informarea şi instruirea medicilor în diverse tehnici chirurgicale.

Dana Monica Bartoş spune, într-un interviu pentru „Adevărul“ că, la începutul carierei sale, era mai greu de acceptat din partea pacienţilor să fie trataţi de o femeie şi că ar fi bine dacă pacienţii ar cere sfaturi competente de la specialişti în loc să le caute pe Facebook sau Google.

De ce v-aţi făcut medic?

Pentru că vreau să ajut. Din păcate, povestea din spatele dorinţei mele de a profesa ca medic chirurg nu este una de care să-mi aduc aminte cu drag. Încă din copilărie, bunica a fost diagnosticată cu o boală care o  „consuma“  câte puţin în fiecare zi, am văzut cum persoana pe care o iubeam enorm de mult se stinge în faţa ochilor mei fără ca medicii să o poată ajuta. 

Am trăit pe propria piele durerea sfâşietoare de a pierde fiinţa iubită, de a pierde unul din pilonii vieţii mele.

De mică am ştiut că vreau să mă fac „ca tata“. La început, nu am înţeles exact despre ce era vorba. Îmi aduc aminte că mergeam cu el la diverşi pacienţi - tata pe atunci era medic de circă - şi atmosfera de acolo era tristă, apăsătoare, nu îmi plăcea, nu mă simţeam în largul meu dar, pe măsură ce vizitele se repetau atmosfera în casa respectivă, oamenii ce locuiau acolo deveneau din ce în ce mai senini, mai bine dispuşi, mai prietenoşi şi poate lucrul care m-a impresionat cel mai mult mai zâmbitori. De atunci am ştiut că vreau şi eu să aduc bucurie persoanelor care au nevoie, la fel ca tata.

Dana Bartoş FOTO: arhivă personală

Când v-aţi dat seama că aveţi calităţile necesare pentru a fi medic? Şi de ce medic chirurg?

Pentru a fi un medic bun prima dată trebuie să fii om. De ce chirurg? Pentru că, după părerea mea, este una dintre puţinele specialităţi medicale care poate să schimbe fără echivoc înspre bine starea unui pacient.
Am fost de curând invitată la o conferinţă a studenţilor, loc în care am avut onoarea să cunosc mai multe personalităţi medicale din străinătate. Întâmplarea face că eu eram singurul chirurg.

Imediat după ce am făcut cunoştinţă cu unul dintre speakeri, acesta aflând că sunt chirurg, mai în glumă, mai în serios, mi-a spus că noi chirurgii avem  "Complexul lui Dumnezeu". La început m-am simţit revoltată, dar apoi, gândind la rece, am realizat că noi, medicii, chiar ar trebui cu toţii să avem acest complex.

De fapt, ce a reprezentat şi reprezintă în continuare Dumnezeu pentru noi? Întruchiparea binelui, a tămăduitorului, a omului care ajută fără să îi pese de sacrificiile personale care le face, a omului care întinde o mână de ajutor oricui, a învăţătorului, a omului ce lasă în urma sa bine, lucruri ce dăinuie şi inspiră generaţiile viitoare. Asta cred că ar trebui să se găsească în sufletul fiecăruia dintre noi, în special al medicilor.

Chirurgia nu este pentru oricine, au fost momente când m-am gândit că este prea mult dar, de fiecare dată am întâlnit privirea temătoare, dar în acelaşi timp, încrezătoare a unui pacient care îmi cerea ajutorul. Este de datoria noastră să nu îi dezamăgim, să oferim o mână de ajutor acolo unde este nevoie.

Aţi fondat Asociaţia pentru Cercetarea şi Tratamentul Tumorilor Abdomino-Pelvine Avansate? Cu ce îi poate ajuta aceasta pe oameni?

Împreună cu soţul meu am decis înfiinţarea unei asociaţii nonprofit care îşi propune educarea medicală a pacienţilor, informarea şi instruirea medicilor în diverse tehnici chirurgicale, tratamente de ultimă generaţie.

Din păcate, de-a lungul timpului am sesizat că poporului român îi lipseşte cultura medicală, pacienţii nu cunosc noţiuni elementare de prevenţie a bolilor, nu ştiu la ce să se aştepte şi ce cale să urmeze după ce li s-a pus un diagnostic.

Nu toţi medicii îşi permit să facă stagii în străinătate, să se informeze direct de la sursă despre noi descoperiri, noi ne-am propus să aducem aceste informaţii la dânşii, fără ca ei să fie nevoiţi să face eforturi prea mari. Dorim ca în continuare să cercetăm şi să tratăm prin metode moderne, de ultimă generaţie pacienţii, să le oferim aceleaşi şanse pe care le-ar avea în străinătate.

Cât de greu e să fii femeie medic în România? Cât de greu e să fii femeie medic chirurg în România?

La începutul carierei mele era mai greu de acceptat din partea pacienţilor că sunt trataţi de către o femeie. Acum lucrurile s-au schimbat, pacienţii nu mai au o problemă vizavi de acest lucru ba mai mult, mulţi dintre ei preferă femeia chirurg poate, mă gândesc datorită faptului că noi femeile avem mai multă răbdare şi compasiune în unele momente. Au fost momente în care am întâmpinat reticenţă din partea unor colegi bărbaţi dar, în momentul în care eşti tare pe poziţie şi arăţi că poţi şi că locul tău e acolo între ei, şi e un loc bine meritat, aceste îndoieli dispar.

Dana Bartoş şi studenţii săi  FOTO: arhivă personală

Credeţi că, pe viitor, tehnologia – în speţă, roboţii – ar putea substitui mâna chirurgului?

Depinde la ce ne referim, cred că roboţii ar fi o soluţie pentru manoperele de rutină, manoperele standard, roboţii sunt programaţi să calculeze totul la rece, să se încadreze între nişte parametri stricţi. Progresele în medicină s-au făcut de către oameni dispuşi să treacă de aceşti parametri, să-şi asume nişte riscuri pe care alţii nu au fost dispuşi să le facă.

În chirurgie operăm pacienţi care acum câţiva ani erau daţi inoperabili deoarece nu se încadrau în standardul criteriilor de rezecţie de atunci. Dacă nu ar fi existat medici care să nu fie de acord cu acele standarde şi să demonstreze că au dreptate, acei pacienţi ar fi şi acum sortiţi decesului.

În medicină avem nevoie de vizionari, medicina nu e matematică pură, este matematică adaptată pe probleme specifice, fiecare pacient e diferit, iar ce e bun unuia s-ar putea să nu fie bun altuia.

Cea mai mare nevoie a pacienţilor ar fi...?

Pacienţii trebuie să aibă încredere în medicul lor. La fel cum dacă ai o problemă cu instalaţia nu te duci la primul instalator care îţi iese în cale la fel ar trebui ca pacienţii să se informeze înainte de a merge la un anumit doctor. Orice pădure are uscăturile ei, iar, din păcate, în medicină este la fel dar, asta nu ne dă dreptul să generalizăm şi să blamăm oameni care, zi de zi, nu fac altceva decât să se dedice trup şi suflet pacienţilor lor. Dacă pacienţii vor face o selecţie mai atentă a medicilor cărora li se adresează totul va fi mult mai bine, treptat se va produce o „selecţie naturală“ şi toată lumea va fi mulţumită.

Pacienţii trebuie să ceară sfaturi competente de la specialişti şi nu să caute răspunsuri pe Facebook sau Google, sursele trebuie să fie credibile din punct de vedere medical şi aprobate de forumuri medicale internaţionale.

Cum reuşiţi să îmbinaţi cariera cu familia?

Este greu să fii femeie chirurg dacă vrei să ai şi o familie, eu sunt norocoasă, familia mea mă înţelege şi mă susţine în totalitate. Eu am o teorie: încerc să mă înconjur de oameni pe care să îi pot numi familia mea aşa că, eu, de fapt, am trei familii: cea de acasă, cea de la universitate şi cea de la spital, toate cele trei familii mă ajută să mă dezvolt şi să fiu fericită.

Ca mamă a cinci copii îmi doresc să dau un exemplu demn de urmat, să le arăt că totul este posibil atâta timp cât crezi şi cât eşti dispus să dai tot ce e mai bun din tine. Nimic nu este gratis, orice cere sacrificiu, orice are un cost aşa că trebuie să-ţi alegi cu grijă bătăliile.

Mai puteţi citi:

Preşedintele primei asociaţii a femeilor chirurg din România: „Cred că în viaţă nu e vorba doar să mergi să faci bani într-un loc anume“