Mărturii sfâşietoare ale bolnavilor de cancer: „Am învăţat că trebuie să fim mai buni, să ne iubim unul pe celălalt“
0
Dégi L. Csaba, cercetător şi conferenţiar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a UBB din Cluj, va publica o carte cu peste 1.200 de mărturii ale bolnavilor de cancer din România. Împreună cu echipa sa i-a întrebat pe pacienţi cum le-a schimbat această afecţiune viaţa şi ce mai înţeleg ei prin cuvântul viitor.
„Poţi trece cu vederea un număr, dar nu un om“, zice Dégi Csaba. De aceea, munca lui şi a echipei sale nu se va opri la aplicaţia care să îmbunătăţească viaţa bolnavilor de cancer, lansată în primele zile ale anului, ci vor ca acele peste 1.200 de interviuri (luate şi ca să dezvolte aplicaţia) să se transforme din banale cifre, parte a unei statistici, într-o carte cu poveşti ale suferinzilor de cancer.
Mai jos aveţi o selecţie din interviurile bolnavilor de cancer, aranjate tematic. Acestea vor apărea într-un volum peste câteva săptămâni.
* Cum li s-a schimbat viaţa de când au aflat că au cancer
„ - Mi-e frică să n-ajung la pat. Mi-am zis că sper să mă fac bine, numai la pat să n-ajung, să pot umbla, să pot să fac treaba acasă, pe care - atât. Sper să mă fac bine. Ştiu că-i drum lung şi-i greu, dar n-am ce să fac“, spune o pacientă spitalizată, din mediul rural
„ - Nu ştiu. Nu, nu, nu am cuvinte să spun. Zici că şi rău şi bine pe o parte“, spune un pacient spitalizat, din mediul rural
„ - Mai înrăutăţit. Că nu pot să fac nimic: nu pot să urnesc visele, nu pot ajuta familia. Îs ca legată de – imaginaţi-vă dumneavoastră ce aţi face dacă aţi sta în pat toată ziua, că nu puteţi să faceţi nimic. Nu vă vedeţi rostul! Adică e destul de greu. Când mă simt mai bine, mă rog, mă mai pun la calculator, mai trimit mail-uri la cunoscuţi, na, pentru – ne ţinem relaţiile, ne mai distrăm pe mail-uri distractive ca să ne creştem moralul. Că toată lumea are probleme, nu sunt singura cu probleme; numai că nu de acelaşi fel - dar toată lumea cu probleme, clar. Când mă simt mai bine - dar acum, de luni încoace, cu vremea asta instabilă şi aşa aiurea - tare am picat aşa la loc“, spune o pacientă de 45 de ani, din mediul rural
„ - S-a schimbat complet, nu mai am niciun curaj, n-ai nicio plăcere, n-ai niciun chef de nimic. Nu mai ai dragoste de nimic din lume când vezi că eşti chiar aşa bolnav. Ce să faci, n-ai ce face. Să aştepţi numai, să milogeşti, să-ţi dai auto, îţi dai familie, copii. Vezi dacă n-au nimic, cine dă? Cine dă, dacă n-are nici ei? Ăsta e baiu“, spune un pacient spitalizat, de 72 de ani, din mediul rural
„ - Şi în bine şi în rău, ce să zic altceva? În bine că mă fac câte un pic bine. În rău când mi-e rău, na, nu-i aşa? Ce să zic altceva? Na. Totuşi omul tre’ să aibă speranţă. Cu speranţa trăim, mai mult nu putem, ce să-i zici?“, spune o pacientă spitalizată, de 73 de ani, din mediul rural
* Ce zic despre planurile şi dorinţele de viitor
„ - Să mă ridic, vindec. Poate pot să-mi fac o pensie, ceva; să mă fac bine“, zice o pacientă din mediul rural
„ - De viitor? Deci să-mi termine fetiţa, atâta vreau! Să-şi găsească şi ea un loc de muncă, că asta fiind mai greu“, spune un pacient spitalizat, din mediul rural
„ - Plan de viitor? Să mă menţin aşa, să pot să mai mişc şi eu ceva, să pot să mai fac şi eu ceva. Să nu ajung şi eu să nu pot să umblu, cum am păţit, că în noiembrie am umblat în cârje; şi aia tare m-o deranjat. M-am speriat foarte rău! Deci să, să nu mă agravez mai tare – asta-i mai -încă-s tânăr, 47 de ani, na! Şi asta e: să, să, să nu mi se agraveze mai tare boala, atât“, spune un pacient spitalizat, din mediul rural
„ - Viitor? Nu ştiu ce să zic. Ce plan? Şi murim, şi murim după ce stăm aici, mai bine - şi murim“, spune o pacientă spitalizat, de 72 de ani, din mediul rural
„ - Să pot să respir normal, să pot să respir mai mult“, spune o pacientă de 46 de ani, din mediul rural
„ - Sapa şi lopata. Tot, tot speranţă am. Nu ştiu ce speranţă, tot speranţă, tot ca înainte am. Tot înainte“, spune un pacient spitalizat, de 65 de ani, din mediul rural
„Să nu sufăr. Restul, sunt împăcată cu orice, numai durerea să dispară“, spune o pacientă de 53 de ani, din mediul rural
„ - O ameliorare cel puţin; nu cred în vindecare. O adormire, că cel puţin aşa am înţeles cancerul: că fiecare om are în el cancer. Dar unul îşi dă drumul şi unul nu dă drumul. Acum nu ştiu dacă pentru mine vor fi bune medicamentele de-asta, dar sper să fie bune. Într-o ameliorare. Cât putem, şi mergem mai departe. Ce putem să facem? Au fost tratamente de plante - nu ştiu ce. Şi aia ajută. Ce să fie? Logica e că nu strică, în orice caz nu strică“, spune un pacient spitalizat, de 50 de ani, din mediul rural
„ - Să fim mai buni, să nu fim răi, să ne iubim, să nu ne supărăm unul pe celălalt, şi să nu greşim unul asupra celuilalt. Asta e. Şi să fie mai multă bunătate în noi, să nu fie ura asta, şi duşmănia asta între noi. Pentru că suntem oameni, nu suntem animale. (...) Na, ce să facem? Asta e viaţa“, spune un pacient spitalizat, de 48 de ani, din mediul rural
„ - Tu dacă ai fi în locul meu, ai face planuri? Sper să mai pot merge în picioare. Atâta. Asta îmi doresc: să merg în picioare“, spune o pacientă spitalizată, de 58 de ani, din mediul rural
„Şi să fie mai multă bunătate în noi, să nu fie ura asta, şi duşmănia asta între noi. Pentru că suntem oameni, nu suntem animale. Deci asta este concepţia mea, părerea mea. Nu mai schimb, câteodată nu se păstrează, sentimentele iasă. Na, ce să facem? Asta e viaţa“, spune un pacient spitalizat, de 48 de ani, din mediul rural.
Vă mai recomandăm:
Un cercetător din Cluj a lansat o aplicaţie care măsoară stresul, depresia, anxietatea, furia şi nevoia de ajutor la bolnavii de cancer. Invenţia, disponibilă de pe orice smartphone, funcţionează ca un termometru emoţional.
Doctorul din viaţa bolnavilor de cancer
Csaba László Dégi este singurul cercetător din ţară care şi-a făcut doctoratul despre calitatea vieţii bolnavilor de cancer.
Se încarcă comentariile...
