Jurnal de TIFF - Un film bun, un film prost şi alte incendii
0Ziua de luni a TIFF-ului a început cu un iaurt şi o grămadă de soare, cel puţin pentru mine. Clujul are şi filme bune, dar şi multe străzi sparte („în lucru“). Ce bine că totuşi există în Cluj-Napoca o oră perfectă în care lumina e atât de galbenă şi cade într-un aşa fel încât salvează totul, absolut totul.
Şi acum, revenind la filme, din poziţia mea de simplu privitor vă spun aşa: „Parisul Nordului“ (regia Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, 2014) este un film care se petrece într-un loc foarte frumos. Asta-i tot ce se poate spune despre el. Dar nici nu cred că poate fi prea greu, mai ales că vorbim despre o ţară cum este Islanda. În rest, povestea este oarecum deşirată, plictisitoare chiar pe alocuri: un profesor de vreo 37 de ani locuieşte într-un sat din Islanda, încearcă să se lase de băut şi să scape de amintirea fostei iubite care a plecat în Portugalia.
Între timp, pe profesor îl părăseşte şi actuala iubită şi este vizitat de tatăl lui, alcoolic, afemeiat şi deloc dispus să se schimbe. Sfârşit. Cea mai simpatică scenă a filmului este aceea în care profesorul termină de băut o bere la doză, aruncă cutia într-un tufiş şi dă să intre în casă, după care se întoarce, ia doza goală şi o aruncă regulamentar la tomberon. Ca şi cum islandezii, oricât de nervoşi sau de dramatici ar fi, îşi vor aminti mereu că sunt mai civilizaţi decât restul planetei. Totuşi, pentru peisajele excelente, pentru coloana sonoră excelentă (indie rock islandez) şi pentru umor, filmul (care face parte din competiţie) mai poate fi văzut în cadrul TIFF-ului pe 3 şi pe 7 iunie.
Un alt film pe care l-am văzut luni, „Insula de porumb“ (regia George Ovashvili, 2014), este o peliculă premiată la diverse festivaluri, de la Montpellier la Fribourg, marele premiu la Split, Globul de cristal şi Premiul juriului ecumenic la Karlovy Vary. În cazul că nu vă pasă ce premii a primit, o să vă spun pe-a dreaptă. E un film „de duminică“. Pe mine m-a plictisit un pic, mai ales că a fost prezentat la categoria „Cuvintele sunt de prisos“ (vreo 10 replici în tot filmul), dar sunt convinsă că un privitor mai antrenat ar găsi filmul ca fiind foarte bun.
„Insula de porumb“ spune povestea unui bătrân care găseşte o mică insulă formată din aluviuni în mijlocul unui râu şi îşi improvizează acolo o cabană, după care începe să crească porumb împreună cu nepoata lui. În primul sfert al filmului, de exemplu, îl vedem pe bătrân măsurând insula cu piciorul, aducând lemne şi construind de la zero cabana în care el şi nepoata lui vor locui. Sigur, toată atmosfera idilică este întreruptă de un bărbat descoperit pe insulă, rănit şi care nu le cunoaşte limba. Lucrurile se complică, mai ales că nepoata este la limita dintre copilărie şi adolescenţă (la un moment dat îşi pune păpuşa în cui – la propriu), iar de aici până la dezastru este un singur pas. Imaginea filmului este extraordinară, iar decorul este uimitor. Numai şi pentru aceste două lucruri se merită să mergeţi la „Insula de porumb“, care mai rulează în cadrul TIFF pe 3 iunie.
Al treilea film pe care l-am văzut luni este tot unul din cadrul competiţiei, de data asta însă probabil cel mai bun pe care l-am urmărit până acum în cadrul festivalului. „Incendiul“ (regia Juan Schnitman, Argentina, 2015) prezintă o zi din viaţa a doi tineri, Lucia şi Marcelo, care se pregătesc să-şi cumpere o casă. Cei doi scot o sută de mii de dolari de la bancă şi se pregătesc să facă tranzacţia, dar vânzătorul nu poate ajunge la întâlnire, aşa că cei doi mai trebuie să aştepte o zi. Ce se va întâmpla în cele 24 de ore rămase este o răbufnire de ură, tristeţe, frustrare şi diverse alte rămăşiţe care se adună într-o relaţie dintre doi oameni. Din nimic, problemele iau proporţii catastrofale, ca într-un soi de incendiu iscat de la un chibrit uitat aprins şi care, în zece minute, o să ardă toată camera, de la perdele la covor. Felul în care e prezentă anatomia unei relaţii este uluitor, actorii sunt excelenţi, deloc teatrali în nişte scene tulburătoare, iar finalul te obligă, pur şi simplu te obligă să mai rămâi puţin în interiorul filmului. „Incendiul“ mai poate fi urmărit la TIFF pe 3 şi pe 7 iunie
Ultimul film al zilei de luni, „Plan pe şase ani“ (regia Santiago Cendejas, Mexic, 2014), este unul dintre cele mai proase filme pe care le-am văzut în ultima vreme. Dacă nu ar avea acest superlativ, poate că nu aş mai pierde timp ca să vorbesc despre el, dar filmul este uluitor de slab. Este povestea lui Juan şi a iubitei lui, Mercedes, care s-au mutat recent într-o casă nouă şi dau o petrecere, dar apare un vagabond misterios care îi urmăreşte de pe fereastră şi care strică totul. Identitatea vagabondului este previzibilă, personajele sunt slab construite, iar actorii joacă exact ca într-o telenovelă. De fapt, cred că e un semn mare de întrebare dacă, pe scurt, de la începutul filmului ştii cine e criminalul. Mă întreb oare cum a putut fi selectat acest film pentru competiţie şi mărturisesc cum am reuşit eu, ca simplu spectator, să rezist la el: am intrat în sala de cinematograf cu o bere.
CITIŢI ŞI:
Se încarcă comentariile...
