Judecătorul clujean Cristi Danileţ: „Decizia CCR de interpretare nu scoate din legislaţie abuzul în serviciu”

Judecătorul clujean Cristi Danileţ: „Decizia CCR de interpretare nu scoate din legislaţie abuzul în serviciu”

Judecătorul clujean Cristi Danileţ.

„Chiar dacă textul care incrminează abuzul în serviciu ar fi fost pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale (CCR) de vara trecută, soluţia de la Alba-Iulia ar fi fost aceeaşi”, a explicat judecătorul Cristi Danileţ. El a susţinut că în cazul unei decizii a CCR de interpretare, cum este cea privind abuzul în serviciu, textul de lege nu este eliminat din legislaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătorul clujean Cristi Danileţ explică pe blogul său decizia luată de Curtea de Apel Alba-Iulia, la începutul săptămânii, prin care un inculpat era pus în libertate, deşi fusese condamnat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, pe motiv de dezincriminare.
 
„Inculpatul fusese condamnat definitiv în aprilie 2016 pentru abuz în serviciu comis cu prilejul organizării unui concurs, normele cu privire la acesta fiind prevăzute într-o hotărâre de guvern, după cum reiese din comunicatul DNA. În iulie 2016 a apărut decizia 405/2016 a CCR care spune că nu orice încălcare de atribuţii poate duce la sancţionare pentru abuz în serviciu, ci numai a celor prevăzute într-o lege, ordonanţă a Guvernului sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Împotriva acestei condamnări, după apariţia deciziei CCR, a fost exercitată o contestaţie la executare care a fost admisă pe considerentul că este vorba de încălcări ale atribuţiilor prevăzute într-o hotărâre de Guvern, or – din iulie 2016 – aceasta nu mai constituie infracţiune. 
Astfel, chiar dacă Parlamentul/Guvernul încă nu a clarificat textul de lege ce incriminează abuzul în serviciu, magistraţii sunt obligaţi să aplice la actuala reglementare interpretarea dată de Curtea Constituţională, nicidecum să considere că nu mai există în cod infracţiunea de abuz în serviciu. Asta am mai arătat acum câteva zile”, a arăta judecătorul. 
 

„Nu are nicio legătură cu OUG 13”

 
Judecătorul precizează că apariţia OUG 13„ nu are nicio incidenţă în speţa de mai sus. Aşa cum am comentat la data apariţiei acesteia, Guvernul invocase pretextul existenţei deciziei CCR nu doar pentru a clarifica textul în sensul cerut de CCR, ci şi pentru a dezincrimina faptele de abuz în serviciu cu prejudiciu sub 200.000 lei, pentru a reduce la jumătate sancţiunile pentru abuzul în serviciu indiferent de prejudiciul produs şi pentru a exclude de la răspundere penală pe cei ce au comis abuz în serviciu prin adoptare de acte normative de orice fel. Mai precizez că numai dacă un text de lege este declarat neconstituţional, el trebuie corectat de Parlament în 45 zile, altfel este eliminat din legislaţie – art. 147 alin.1 din Constituţie. Acest lucru nu se întâmplă când este o decizie de interpretare, cum e cea de faţă. Chiar dacă textul care incrmineaza abuzul in serviciu ar fi fost pus in acord cu decizia CCR de vara trecută, solutia de la Alba-Iulia ar fi fost aceeaşi”.  
 

Cum ar trebui să fie modificat articolul

 
Daniţe explică şi cum ar trebui să fie modificat articolul ce incriminează abuzul în serviciu: 
„Reglementarea din Codul penal este următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Reglementarea după decizia CCR trebuie a fi considerată următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii, a unei ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
 
Citeşte şi
 
 
 
 
citeste totul despre: