Istoria funcţiilor de conducere „la judeţ“. Cum am început cu pârcălabi, ispravnici, cârmuitori şi am ajuns până la prefecţi
0
”Spre a mă rezuma, domnule Prefect, puneţi-vă bine în gând că noi suntem pentru naţie, iar nu naţia pentru noi”, astfel se încheie ordinul dat pe 3 mai 1860 de premierul Principatelor Unite, omul politic Mihail Kogălniceanu. Citatul exprimă cum era înţeles rolul, în acele vremuri, ale şefilor administraţiei locale.
În ciuda schimbărilor suferite în diferite epoci istorice, termenul de prefect şi-a păstrat esenţa: reprezentantul autorităţi autorităţii fie că vorbim de conducătorul unui oraş în Roma antică, de comandantul unor servicii militare sau civile în aceeşi perioadă istorică, fie de acea demnitate supremă acordată cavalerilor (în secolul al III-lea).
Originea cuvântului
Cuvântul ”prefect” vine din latinescul ”praefectus” şi îl desemna pe demnitarul din Roma antică ce conducea o prefectură. El era administratorul, supraveghetorul sau comandantul unor servicii civile sau militare. Această funcţie putea fi acordată şi unui cavaler fiind demnitatea supremă la care puteau ajunge cavalerii. Prefect mai însemna şi magistratul de la Roma numit să conducă un oraş din Imperiu. Au fost cazul când prefecţii au fost chiar împăraţi, cum a fost cazul lui Filip Arabul (perioada de domnie: 244-249), se arată în cartea ”Prefectura judeţului Cluj (1923-1938), scrisă de Zoltán Györke, actualul subprefect al judeţului Cluj.
La romani, termenul de ”praefectura” a avut mai multe sensuri: numele perioadei în care prefectul îşi exercita funcţia, respectiv numele unităţii administrative – spre exemplu cele patru prefecturi/diviziuni teritoriale ale Imperiului Roman în timpul lui Constantin cel Mare (a Orientului, a Iliriei, Italiei şi Galiei).
Strămoşul MAI-ului de azi: Ministerului Trebilor din Lăuntru
La 1 iulie 1831, Ţara Românească era structurată administrativ în 18 judeţe conduse de funcţionari numiţi cârmuitori. Aceştia aveau un aparat propriu - un sameş (şeful cancelariei), un ajutor şi doi scriitori. Potrivit Regulamentului Organic al Ţării Româneşti, cârmuitorii de judeţe puteau primi ordine de la oricare dintre miniştri, dar se subordonau nemijlocit Ministerului Trebilor din Lăuntru, actual MAI. Cârmuitorul era numit de domn/voievod şi supraveghea starea sănătăţii populaţiei din judeţ, emitea paşapoarte etc.
Moldova era împărţită în ţinuturi, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Însă, înainte de aplicarea Regulamentului Organic, dregătorii erau cei care aveau atribuţii adminsitrative. Dintre aceşti dregători îi amintim pe pârcălabi (cârmuitori ai ţinutului, aveau atribuţii administrative, judecătoreşti şi fiscale) şi ispravnici care apar la începutul secolul al XVII-lea când îi înlocuiesc pe pârcălabi.
În Ţările Române, denumirea de prefect apare pentru prima dată la începutul anilor 1860, când apare şi noţiunea de subprefect. Ca şi omologul francez, prefectul român era principalul agent administrativ al judeţului, reprezentant al guvernul, se mai precizează în cartea citată.
Prefectul de după 1864 este capul administraţiei unui judeţ, face parte din Ministerul Treburilor din Lăuntru, actualul Minister de Interne, şi avea în subordinea sa pe şefii serviciilor judeţene, administraţiile comunale şi pretorii.
Ordinul lui Kogălniceanu
Ajuns premier al Principatelor Unite, Mihail Kogălniceanu spune, într-un ordin dat pe 3 mai 1860, că prefectul, ”pus în capul unui ţinut”, reprezintă în faţa populaţiei autoritatea şi este ”chemat a ocroti lucrurile ce legea le ocroteşte mai presus de toate: onoarea, viaţa şi proprietatea”.
Prin acel ordin transmis prefecţilor trasa ”linia de purtare” a acestora. La finalul documentului, Kogălnicenau notează: ”Spre a mă rezuma, domnule Prefect, puneţi-vă bine în gând că noi suntem pentru naţie, iar nu naţia pentru noi”, potrivit cărţii semnate de Zoltán Györke.
În România interbelică, prefectul era un înalt funcţionar pus în fruntea administraţiei judeţene, un reprezentant al centrului în teritoriu, iar mai târziu, în accepţiunea comunistă, prefectul devine şeful administraţiei şi poliţiei într-un judeţ, exercita atribuţii de conducere putând dispune de forţa armată ca să asigure ordinea publică.
Mai puteţi citi:
Fumatul, de la luxul de odinioară la banalitatea de azi. Imagini cu regii României fumând
FOTO O istorie a fumatului în imagini cu regii României şi pipa lui Avram Iancu
Se încarcă comentariile...
