Filosofia de viaţă a unui milionar: „Fericirea nu stă în a face numai ce îţi place, ci a face cu plăcere ceea ce trebuie făcut“
0
Omul de afaceri Mihai Miron, care controleaza compania Ropharma, o afacere de circa 47 milioane de euro în distribuţia şi retailul de medicamente, povesteşte cum a ajuns un absolvent de şcoală militară om de afaceri de succes.
Mihai Miron este unul dintre cei mai vechi investitori din piaţa farma, fiind fondatorul Europharm, companie pe care a vandut-o către GlaxoSmithKline. Întreprinzătorul controlează compania Ropharma care are afaceri în distribuţia şi retailul de medicamente, deţinând un lanţ de 150 de farmacii în toată ţara. Într-un interviu acordat Revistei Bulevard, Miron vorbeşte despre business, despre şcoala militară, despre destin.
Cine este Mihai Miron, pentru cei care nu au avut ocazia să vă cunoască personal?
Aş putea spune că sunt un antreprenor în serie, adică am făcut mai mult investiţii plecând de la zero. Prima dată am făcut o fabrică de medicamente, a fost de fapt prima autorizată în sistem privat în România, după anii 90, pe care am dezvoltat-o. Am fost forţat de împrejurări să-mi fac şi distribuţia proprie şi ulterior, pentru că era necesar – cash flowul nu era pozitiv – am fost obligat să fac şi retail, adică farmacii. Aşa s-a născut un sistem integrat. Producţie, distribuţie, retail. În 1998 am făcut un parteneriat şi am vândut o parte din compania către SmithKlein, tranzacţie care s-a finalizat în 2003 când am vândut toate acţiunile către GlaxoSmithKlein. Întâmplător a şi ajuns lider mondial, adică am vândut celui care era numărul 1 în industria farmaceutică în lume. În perioada respectivă, am jucat rolul de country manager pentru România şi Moldova şi o perioadă am fost vicepresident pentru Europa Centrală şi de Est.
Apoi am dezvoltat alte businessuri în agricultură, zootehnie, industrie alimentară şi în acelaşi timp am creat mugurii următoarei firme care astăzi se cheamă Ropharma şi care este o companie mai mare decât cea iniţial creată. Atât prin cifre cât şi prin numărul de angajaţi.
Cum s-a dezvoltat antreprenoriatul românesc în context european?
Intrând în contact cu mai mulţi oameni din Europa centrală după anii 90, una dintre preocupările mele a fost să demonstrez că şi noi românii putem face anumite activităţi, cu o performanţă cel puţin la nivelul francezilor sau a altor cetăţeni din UE: De aceea, prima firmă am numit-o Europharm. Erau acele tendinţe proeuropene care se înfiripau ca idee. Am trăit toate etapele acestea: un spaţiu unic economic – le-am visat întâi si apoi le-am trăit. Acum trăim o altă epocă de deschidere toatală a economiei europene. Astea s-au întâmplat în timpul activităţii mele. De aceea, prima firmă s-a numit Europharm, iar a doua se numeşte Ropharma, pentru că acum trebuie totuşi să creăm o unitate solidă în diversitatea europeană.
Cred că e momentul să ne reinventăm, să ne redescoperim ca români, pentru că avem suficient talent, suficientă inteligenţă. Rămâne de văzut câţi dintre noi ajung la nivelul de dezvoltare spirituală ca să treacă de la inteligenţă la înţelepciune. Câţi se ridică la acel nivel conştiinţă încât să se integreze cu această conştiinţă universală şi cum reuşim prin ceea ce facem noi să influenţăm în bine şi existenţa celor din jurul nostru. Astea sunt nişte idei care mă preocupă, m-au precupat dintotdeauna, în ultimul timp poate un pic mai mult.
De ce şcoala militară, de ce ar alege cineva stricteţea şcolii militare?
A fost mai mult rodul întâmplării. Nu a fost o judecată clară. Tata, care şi-a pierdut 4 fraţi în armată, a fost împotrivă. Dar am stăruit. Şi a fost o întâmplare fericită. A fost o şcoală excepţională. Cred că am avut cei mai buni dascăli din România şi nu numai. Unii dintre profesorii pe care i-am avut atunci mi-au influenţat pozitiv destinul. Spre exemplu, profesoara de chimie, în urma unor teste, m-a trimis la olimpiadele de chimie. Astfel s-a născut pasiunea pentru chimie.
În final, pentru că veniţi din domeniul substanţelor, care este reţeta fericirii?
Din punctul meu de vedere, fericirea nu stă în a face numai ce îţi place, ci a face cu plăcere ceea ce trebuie făcut. Cred că e important să îţi găseşti plăcerea, să o pliezi, să o articulezi. La mine a fost foarte simplu pentru că pur şi simplu mi-am făcut profesia şi mi-am făcut-o cu deosebită plăcere. E ceva deosebit să lansezi un medicament nou, să acoperi nişte goluri mari în piaţă. Toate acestea, dacă le faci cu plăcere, le faci cu mai puţin efort şi cu mai mare eficienţă.
Bucuria mea ar fi dacă aş putea să fac echipă la un moment dat cu fiul meu, care din fericire urmează aproximativ aceleaşi urme, adică a îmbrăţişat aceeaşi profesie. Aş vrea să putem face echipă o vreme şi apoi să îi predau ştafeta şi eu să vin doar cu mici intervenţii, câte o idee. Ar fi scenariul ideal.
Citeşte şi
Forbes: Cel mai tânăr manager din construcţii conduce o companie cu tradiţie din Cluj
Se încarcă comentariile...
