Emil Boc a inaugurat sala de sport acum două luni, dar elevii nu pot s-o folosească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc a tras de mai multe ori la poartă în noua sală de sport cu ocazia inaugurării.
Emil Boc a tras de mai multe ori la poartă în noua sală de sport cu ocazia inaugurării.

Noua sală de sport a Liceului cu Program Sportiv Cluj-Napoca, o investiţie de 700.000 de euro, a fost inaugurată în urmă cu două luni de însuşi primarul oraşului, care a tras la poartă cu o minge de handbal. Elevii pentru care a fost construită sala nu au avut norocul lui Emil Boc, întrucât sala nu a fost dată în folosinţă.

Sala Liceului Sportiv din Cluj a fost inaugurată în 13 februarie, însă nici acum nu  este folosită. „Cele mai mari probleme sunt cu birocraţia. După recepţia sălii se face dovada de luare în folosinţă, iar apoi se face un protocol de predare între Primărie şi Liceu. Acestea trebuie să fie făcute în zilele următoare. Apoi trebuie să obţinem autorizaţiile de funcţionare de la direcţia de sănătate publică, de la pompieri şi de la direcţia de securitante în muncă“, a declarat Ion Măcelaru, directorul Liceului.  

Boc taie panglica, iar sala rămâne închisă 

TNL Cluj îl acuză într-un comunicat de presă pe edilul Emil Boc că „se grăbeşte cu tăiatul panglicilor, ca să dea bine la ştirile de seară, iar după el nu rămân decât investiţii parţial terminate cu o grămadă de probleme“. „Investiţia de 700.000 de euro pregătită pentru mii de tineri care se vor antrena într-o sală de sport modernă, dotată cu teren de handbal şi o tribună de 150 de locuri, stă nefolosită din cauza Primăriei, care tărăgănează procedurile de dare în folosinţă“, se mai arată în comunicatul TNL. Sala a fost construită în cadrul unui program guvernamental, cu bani din bugetul central. Reprezentanţii Primăriei nu au putut fi contactaţi pentru detalii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite