De ce nu e bine să spui unui politician: „Eşti hoţ!”. Ghid de exprimare a frustrării faţă de clasa politică dezamăgitoare

În comunicarea dintre oameni una dintre cele mai mari greşeli care se face este etichetarea unei persoane, spune Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”. Psihologul explică de ce nu e corectă din punct de vedere psihologic una dintre scandările cel mai frecvent utilizate la protestele din ultimele luni - „HOŢII!” - şi cum ar trebuie aceasta formulată ca să aibă cât mai multe şanse de a schimba lucrurile.

„Tu de ce îl critici pe politician ? Speri să se schimbe în urma criticii. Dacă îi pui însă eticheta, tocmai speranţa şi şansa le omori. Îl enervezi şi pe el, nu mai este bună-voinţă nici din partea lui. El se simte nedreptăţit (ex. că nu se vede „hoţ” în esenţa lui personală). Dacă ai o informaţie foarte clară şi îi spui „ai furat şi aş vrea să fii cinstit”, îi dai de gândit, pentru  că îi arăţi că pe el, ca persoană, poţi să-l accepţi”, explică pentru „Adevărul” Daniel David, care de curând a făcut public un „Ghid de Igienă Mintală şi Interacţiune Socială pentru Politicieni (şi pentru alţii interesaţi…)”. 
 

Autorul „Psihologiei poporului român” a explicat într-un interviu regulile comunicării raţionale care ar trebui folosite în interacţiunea dintre politicieni, pentru a nu se ajunge la momente penibile precum cele pe care le vedem din ce în ce mai des în Parlament. Aceste reguli sunt valabile şi pentru comunicarea alegător-politician, director-angajat, părinte-copil şi practic în orice interacţiune umană. 

DE CE E GREŞIT SĂ ETICHETĂM OAMENII

De ce un ghid de sănătate mintală pentru politicieni?

Politicienii trăiesc într-un mediu mai stresant, deoarece inevitabil există opoziţia şi puterea, care, prin definiţie, sunt în stare de „competiţie/luptă”. Inevitabil cineva va fi în opoziţie şi va spune, în principiu, altceva decât ceea ce spui tu de la putere. În plus, fiind mereu în vizorul mass-mediei, adesea în analize critice, constituie un stres adiţional pentru politicieni. Acest mediu stresat e ceea ce numim în psihologie evenimente activatoare, adică evenimente care activează mintea raţională sau mintea iraţională. Foarte mulţi politicieni nu sunt pregătiţi, nu au această educaţie psihologică necesară pentru a face faţă evenimentelor activatoare stresante. Nu numai politicienii se confruntă cu această situaţie, ci oamenii în general, dar pentru politicieni este mai problematic, fiindcă stresorul este o prezenţă aproape zilnică. Eu am încercat cu acest ghid să prezint câteva elemente de psihoeducaţie care să poată fi folosite pentru a dezvolta mecanisme de psihocontrol, de autoreglare emoţională, comportamentală şi cognitivă, astfel încât să nu mai apară comportamente dezadaptative şi emoţii atât de intense (spre exemplu de furie, ură şi agresivitate). Asta nu înseamnă că nu pot fi dezbateri/discuţii aprinse, dar acestea trebuie făcute într-o manieră raţională, cu argumente şi contra-argumente, cu emoţii negative, dar acestea trebuie să fie funcţionale (ex. de nemulţumire), nu disfuncţionale (ex. de ură, furie sau agresivitate). 

Care este cea mai mare greşeală care se face în comunicarea dintre politicieni, dar şi în general? 

Dintre mecanismele pe care le-am prezentat, cel mai important se referă la etichetare. Noi folosim în mod natural etichete în viaţa de zi de zi. Problema este însă când eticheta se adresează unei persoane şi este folosită pentru a descrie esenţa persoanei respective, cum ar fi, de exemplu, să spui despre cineva că este „ prost ”, „ incapabil ”, „ nesimţit ” şi aşa mai departe.  Eticheta este periculoasă pentru că noi ştim din Psihologie că o etichetă pusă unui om tinde să se umple cu conţinut, chiar dacă iniţial nu-l avea (sau nu-l avea pregnant). Dacă faci pe cineva « nesimţit », va tinde să devină astfel, chiar dacă înainte nu era sau era într-o mai mică măsură. Pe de altă parte, omul este foarte complex, atât de complex încât a-i pune o etichetă care să-i definească esenţa personală este incorect din punct de vedere logic/ştiinţific. N-ai cum să faci lucrul acesta fără a greşi prin generalizare excesivă. 

Comunicarea raţională nu mai este posibilă de multe ori în Parlamentul României. 

PASTILĂ PSIHOLOGICĂ PENTRU POLITICIENI (ŞI PENTRU CEILALŢI OAMENI)

Care sunt alternativele propuse?

Alternativele pe care le-am propus, pornind de la lucruri cunoscute din psihologie, sunt următoarele: să nu descrii şi să nu etichetezi persoana, ci comportamentele ei. Astfel nu spui despre cineva că a fost „prost”, ci comportamentul persoanei nu a fost performant într-o anumită situaţie. Dacă faci lucrul acesta nu înseamnă că persoanele respective vor fi mai bucuroase că le critici, o să apară emoţii negative, dar n-o să fie emoţii de tip furie, agresivitatea şi „care pe care”. O să fie polemici, dezbateri încinse, dar care nu depăşesc limita raţionalităţii şi a bunului simţ. 

De asemenea, am mai vorbit despre faptul că politicienii trebuie să înţeleagă aşa cum spunea Ghandi, că „nimeni nu te poate jigni fără permisiunea ta” Emoţiile şi comportamentele noastre sunt generate nu de evenimente de viaţă, ci de modul în care noi le interpretăm, iar dacă ai o interpretate raţională asupra evenimentelor de viaţă, orice ţi se întâmplă nu poate să-ţi genereze suferinţă psihologică şi emoţii negative disfuncţionale. Primul lucru pe care ar trebui să-l înţeleagă mai ales politicienii şi toţi cei care trăiesc într-un mediu foarte stresant este că reacţiile noastre depind de felul în care interpretăm ceea ce ni se întâmplă. Dacă ştiu să interpretez într-o manieră adecvată nu mai pot avea comportamente penibile sau reacţii care nu-mi vor permite să interacţionez normal cu ceilalţi oameni, precum furia şi agresivitatea.  

Explicaţi pe scurt în ce constă „pastila psihologică” pe care o recomandaţi la final?

Pastila psihologică explică exact ce ar trebui făcut pentru a avea o comunicare raţională:  

1. Politicienii să înţeleagă că emoţiile şi comportamentele lor sunt generate de ei înşişi, nu de alţii. 

2. Dacă au un stil de gândire flexibil, care tinde să înlocuiască raţionamentele de tipul „lucrurile trebuie cu necesitate să decurgă aşa cum vreau eu” cu „e preferabil şi fac tot ce depinde de mine ca lucrurile să decurgă aşa cum vreau eu, dar accept faptul că uneori lucrurile vor fi altfel decât vreau eu deoarece sunt factori pe care nu-i pot influenţa”, creşte probabilitatea adoptării unor comportamente funcţionale. Simplu spus politicienii ar fi bine să înţeleagă că simplu fapt că-şi doresc ceva nu înseamnă că şi trebuie cu necesitate să se întâmple exact aşa! 

3. Când se face evaluarea unei persoane, nu se pun etichete, ci se evaluează comportamentele şi răspunsurile în diferite situaţii. 

4. Să încerce să vorbească în termeni de „eu cred”, „mi se pare”. În plus să evite să folosească în descriere verbul „a fi”. De exemplu, când două persoane se contrazic pe următorul model: una zice, „Ana e frumoasă”, iar cealaltă „Ana e urâtă”, ambele par descrieri ale unei „realităţi” pozitiviste, care intră pe traiectorie de coliziune. Corect este însă să realizezi că ele sunt construcţii psihologice (legate de preferinţe personale) si mai bine spui  „Eu cred că Ana este frumoasă”, deoarece astfel nu contrazici „realitatea” celuilalt, ci ai o proprie perspectivă asupra unui personaj, lăsând libertatea celuilalt să aibă propria sa perspectivă. 

Dacă noi am evita să etichetăm persoane şi să folosim verbul „a fi” când etichetăm persoana, am evita multă tensiune, mult stres, multă ură, frustrare, furie şi agresivitate. 

Mesajul „Nu mai minţi” este unul preferabil faţă de „Dragnea eşti un mincinos”. 

DIFERENŢA IMPORTANTĂ ÎNTRE „EŞTI HOŢ!” ŞI „FURI!”

De ce nu e corect să-i spui unui politician că „e hoţ”?

În loc să-l faci pe un politician „hoţ”, spune-i că fură (sigur, dacă a furat !). E acelaşi mesaj, dar îi dai o şansă omului respectiv care a furat că poate se schimbă în viitor. Când îl faci „hoţ” nu-i mai dai nicio şansă, iar mesajul poate fi mult mai puternic astfel formulat: „nu vrem oameni care fură, vrem oameni cinstiţi”. 

„Noaptea ca hoţii” este mai acceptabil, deoarece este o comparaţie şi nu ai făcut direct o generalizare excesivă în etichetarea esenţei unei persoane. Eticheta e nocivă când e combinată cu verbul „a fi” (ex Eşti hoţ !). 

Trecând la relaţia dintre societate şi politicieni. Oamenii sunt foarte frustraţi din cauza faptului că li s-au promis foarte multe şi aproape de fiecare dată au fost minţiţi de politicieni. Cum ar putea ei să treacă de această frustrare şi să folosească limbajul raţional?

Recomandările sunt aceleaşi: să descrie/evalueze comportamentul persoanei, nu să pună etichetă asupra persoanei. Nu spune „hoţ”, ci spune „au furat”, nu spune „sunt mincinoşi”, ci „ne-aţi minţit”. Sfatul meu este să se încerce a se evita verbul „a fi” plus etichetă atunci când vrei să-l caracterizezi pe celălalt. Încărcătura psihologică poate să fie mult mai puternică şi-i dai şi o şansă. Tu de ce îl critici pe politician ? Speri să se schimbe în urma criticii. Dacă îi pui însă eticheta, tocmai speranţa şi şansa le omori. Îl enervezi şi pe el, nu mai este bună-voinţă nici din partea lui. El se simte nedreptăţit (ex. că nu se vede „hoţ” în esenţa lui personală). Dacă ai o informaţie foarte clară şi îi spui „ai furat şi aş vrea să fii cinstit”, îi dai de gândit, pentru  că îi arăţi că pe el, ca persoană, poţi să-l accepţi. Îi arăţi că nu eşti tu mai important decât el ca fiinţă umană, chiar faţă de un politician care a fost condamnat (o condamnare nu anihilează valoarea umană pentru o viaţă, tocmai de aceea există reabilitarea). Valoarea ta umană e aceeaşi ca a unui politician, iar dacă vorbeşti creştineşte şi/sau umanist: un om egal un om, comportamentele noastre sunt diferite şi ele trebuie criticate şi schimbate. 

Aşa cum politicienii nu au acest limbaj raţional, nici oamenii care n-au studiat psihologia nu-l ştiu la nivelul simţului comun. Atunci se intră în bucla asta. Unul îl face „hoţ”, cel etichetat îl înjură şi se pierde esenţa, adică schimbarea comportamentelor problematice şi găsirea unei soluţii la problemă, nu anihilarea celuilalt ca persoană. 

CUM SĂ-ŢI EXPRIMI FRUSTRAREA CONSTRUCTIV

Cred că limbajul agresiv al oamenilor vine şi din frustrarea aceasta importantă.

Nu doar din asta. Este adevărat că unii sunt foarte frustraţi, dar uneori nu asta este problema, ci faptul că nu ştiu să-şi exprime frustrarea într-o manieră constructivă, care să schimbe lucrurile. Care e diferenţa între a striga „hoţii” şi a striga „aţi furaţ” (dacă aşa a fost!). Frustrarea ţi-o poţi exprima la fel, dar efectul poate să fie diferit. 

Şi credeţi că ar exista o diferenţă în ceea ce priveşte efectul? 

Există o probabilitate mai mare ca efectul să fie altul. În primul rând tu te-ai exprima corect şi ai fi mai congruent cu ce vrei să spui, iar pe de altă parte laşi o portiţă omului să-şi îndrepte comportamentul: „nu mai fura, fii cinstit”. Îi dai şi calea de urmat. După ce ai făcut pe cineva „hoţ” ce mai poţi aştepta de la un „hoţ”? Mesajul meu este următorul: să evităm descrierea esenţei unei persoane printr-o etichetă alături de verbul „a fi”. Nu  putem să nu mai folosim etichete pentru că acestea fac parte din limbajul nostru; dar să nu le folosi în evaluarea esenţei unui om.

E posibil ca oamenii să creadă că oricum ar spune nu se va produce niciun efect

La nivelul simţului comun noi folosim etichete. Noi învăţăm etichetarea de la şcoală. La şcoală când cineva face un lucru bun, spui – prin generalizare excesivă - că e „deştept”, când face prostii, spui că e „prost”. Eu vorbesc despre elemente mai speciale ce ţin de cunoştinţe de psihologie care nu au penetrat încă la nivelul simţului comun. Noi ştim că atunci când pui etichetă negativă alături de verbul „a fi” unei persoane creezi numai probleme şi nu te ajută absolut deloc, îl enervezi şi pe cel căruia îi spui astfel, îi poţi chiar întări comportamentul respectiv şi ajungi să nu mai ai un partener de discuţie.

Pentru ca politicianul să facă diferenţa între cele două moduri de exprimare, nu ar trebui să cunoască aceste elemente? 

Şi da, şi nu. Sigur că ar fi foarte bine să ştie şi explicit lucrul ăsta. S-ar putea însă ca cineva să vină să-ţi spună „Nu mai fura”, iar tu să crezi că te-a făcut « hoţ », pentru că tu nu înţelegi diferenţa. Ar fi bine să înţelegi că atunci când ţi-a spus „nu mai fura” tocmai a evitat să-ţi spună că eşti „hoţ” şi îţi dă o şansă de  schimbare. Dar chiar dacă nu înţelegi clar diferenţa, sunt studii care arată că simplu fapt că folosim sau nu eticheta generează reacţii emoţionale/comportamentale diferite. 

Pe de altă parte, conform legii, poţi să spui cuiva că e hoţ sau că a furat doar după ce există o hotărâre judecătorească definitivă. 

Corect, dar corectitudinea e altceva. Eu mă refer la forma în care livrezi mesajul. Avem un conţinut, hai să vedem în ce formă îl punem ca să fie corect din punct de vedere logic şi util psihologic. Acum, dacă conţinutul este adevărat sau nu este o altă discuţie.  Aici intervine şi elementul de retorică. Noi ce putem controla este să-i ajutăm pe politicieni să se autoregleze emoţional, comportamental şi cognitiv (ex. să nu fie agresivi). Ghidul propus nu are rolul de a-i face să fie buni în argumentare/retorică, lucru care ţine de altă pregătire. Eu am vrut să prezint un mecanism bazal care să-i facă pe politicieni să nu ajungă să se blocheze în comunicare, să nu ajungă să devină furioşi şi agresivi. Celelalte sunt probleme legitime, dar ţin de educaţie, de şcoală, despre cum ai învăţat teoria argumentării etc. Simplu spus, când eşti nesigur, ce te costă să fii congruent cu tine şi să pui evaluarea în termeni de „eu cred că”?

EFECT: VA CREŞTEA ŞANSA DE A OBŢINE REZULTATUL DORIT

Principalul argument în favoarea unui astfel de limbaj raţional care este?

Îţi aduce aceleaşi beneficii, dar n-ai aceleaşi costuri. Adică îi dai o şansă celui de la care ceri ceva să-ţi dea acel lucru. E ca şi în bancul cu lozul în plic, ca să câştigi premiul trebuie să-ţi cumperi lozul. 

Oamenii pot să-şi exprime în continuarea frustrările, dar dacă o fac raţional va creşte şansa să obţină ceea ce vor să obţină. În plus, ar reduce adversităţile şi agresivitatea şi ar creşte cooperarea. 

Care este efectul nociv principal al faptului că avem o clasă politică care comunică astfel?

Sunt două efecte catastrofale: 1. Faptul că ei nu mai colaborează unii cu alţii în beneficiul ţării, fiind în logica „care pe care” şi atunci îşi impune poziţia o tabără, fără să asculte ce zice cealaltă tabără, care poate ar fi putut contribui cu unele idei bune. Politicienii trebuie să coopereze între ei ca să dezvolte ţara; 

2. Comportamentele acestea problematice sunt foarte bine reflectate în mass media şi în spaţiul public, astfel încât ele devin explicit sau  implicit modele şi pentru alte segmente sociale. Când apar conflicte, unii oameni şi le rezolvă în maniera pe care o văd în Parlament. 

Şi mai este un efect secundar, faptul că îşi afectează ei calitatea vieţii, deoarece în loc să aibă emoţii pozitive sau negative dar funcţionale, trăiesc emoţii negative disfuncţionale: tot stresaţi, tot frustraţi, cu stări de agresivitate. Asta afectează şi calitatea vieţii lor, sănătatea lor mentală şi fizică.  

MINTEA UMANĂ NU E FĂCUTĂ PENTRU A FI RAŢIONALĂ

Mass-media, care este interfaţa dintre politicieni şi public, cum ar trebui să prezinte raţional informaţiile?

Mintea umană nu e făcută pentru a fi raţională. Raţionalitatea constituie un act de cultură care se obţine prin efort. Mulţi nu sunt dispuşi să facă efortul respectiv. Cei care-l fac, după ce dobândesc perspectiva mai raţională nu ştiu s-o îmbrace mai atractiv. Atunci când informaţia e şi grea şi nici nu reuşeşti să o explici atractiv, oamenii se lasă seduşi de alte lucruri. Spre exemplu, noi mereu avem tendinţa să considerăm logice raţionamentele care ne duc la o concluzie care ne place nouă, ne convine nouă, chiar dacă acestea sunt sofisme. Acesta e un exemplu de gândire distorsionată la nivelul simţului comun. Adevărul este că e foarte greu să găseşti oameni care pot şi gândi raţional şi prezenta argumentele într-o variantă atractivă, seducătoare, comparabilă cu abordările de tip „hocus-pocus”. Asta e marea problemă a raţionalităţii. Partea raţională nu prinde adesea pentru că nu e „îmbrăcată” seducător, unii gândind eronat că ceilalţi trebuie să priceapă dacă tu transmiţi lucrurile ambalate raţional. Nu ajunge! Între o informaţie raţională îmbrăcată neatractiv şi o informaţie de tip „hocus-pocus” îmbrăcată atractiv, din păcate, omul o va alege adesea pe ultima. 

Limbajul acesta raţional poate fi folosit şi în relaţiile de serviciu?

Da, acest stil de gândire/limbaj poate fi utilizat în orice interacţiune umană. Orice interacţiune umană ar fi bine să fie ghidată de acest set raţional de reguli. Spre exemplu, când îi spui unui angajat „eşti incompetent” poţi genera emoţii negative şi problematice, care nu-l ajută nici pe el, nici schimbarea comportamentului în beneficiul firmei. O abordare raţională ar fi să-i spui „nu te-ai comportat eficient în atingerea acestui obiectiv  şi trebuie corect acest lucru”, astfel dându-i posibilitatea să-şi îmbunătăţească comportamentul. 

Cine este Daniel David 

Potrivit Thomson ISI/Web of Science, Daniel David (43 de ani) este psihologul român cu cel mai mare impact în literatura de specialitate naţională şi internaţională, prin numărul de citări în comunitatea ştiinţifică. Din 2007 este şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca. În ianuarie 2013, a fost numit director responsabil cu cercetarea la faimosul Institut american „Albert Ellis“ din New York. Universitarul este autor al volumului „Profilul psihologic al poporului român“. David este şi prorectorul pentru cercetare, excelenţă şi competitivitate  al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Citeşte şi

INTERVIU Psihologul Daniel David: „Ne conduc foştii tineri comunişti bine îndoctrinaţi la Revoluţie“. Două trăsături care ne opresc să avem „o ţară ca afară“

Cum poate ajunge România o „ţară ca afară“. Inovaţia radicală propusă de un reputat profesor universitar: „Va avea impact asupra întregii societăţi“