Cum dezvolţi o fermă de legume organice: un român a dat lovitura cu vânzări pe bază de abonament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Baltă (al treilea de la stânga la dreapta), alături de ambasadorul SUA; Hans Klemm, la Colina Farms
Liviu Baltă (al treilea de la stânga la dreapta), alături de ambasadorul SUA; Hans Klemm, la Colina Farms

Liviu Baltă, un economist din Cluj, a ridicat de la zero o fermă, la 20 de kilometri de oraş, unde cultivă legume organice, pe care le livrează la domiciliu clienţilor săi pe bază de abonament.

Clujeanul Liviu Baltă a pus acum doi ani bazele unei ferme de legume organice la Băbuţiu, o localitate aflată în apropierea Clujului, iar în prezent are aproximativ 200 de clienţi. În urmă cu un an, clujeanul a construit o zonă de picnic pentru clienţii care îi vizitează ferma, iar printre aceştia s-a numărat şi ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.

Colina Farms, cum se numeşte afacerea lui Liviu Baltă, este o fermă în care produc legume şi plante aromatice pe care le vinde direct clienţilor care doresc să consume vegetale netratate cu pesticide. 

Sursă de inspiraţie

Clujeanul a achiziţionat în urmă cu patru ani patru hectare de teren în satul Băbuţiu, la 20 de kilometri de Cluj. Potrivit spuselor sale, ideea de a înfiinţa o fermă i-a venit în urma interacţiunii cu sute de fermieri din România. Şi pentru că afacerea s-a dovedit una câştigătoare, Liviu Baltă se gândeşte acum să treacă la următorul nivel şi să le ofere şi altor fermieri şi investitori consultanţă, iar pe viitor chiar şi francize.

liviu balta colina farms foto arhiva personala

„Am urmărit realizarea unei ferme model care să fie o sursă de inspiraţie pentru alţi fermieri şi investitori în domeniul agriculturii. Sunt mulţi care dau faliment sau renunţă. Noi dorim să le aratăm că se poate, că merită şi ce trebuie să facă ca să aibă succes. Ne gândim să le oferim franciză investitorilor sau fermierilor interesaţi, prin care să le dăm consultanţă permanentă, know how, optimizări, piaţă de desfacere, etc. Un alt scop a fost să le oferim hrană sănătoasă clujenilor, legume crescute fără chimicale. Sunt puţine opţiuni de încredere. Noi oferim o experienţă sănătoasă clienţilor noştri prin faptul că nu doar le oferim legume gustoase, proaspete şi sănătoase, ci îi invităm la fermă să ne cunoscă, să vadă cum creştem legume, să ne ajute, să se relaxeze şi să se bucure de un mediu liniştit în care natura este protejată şi conservată“, spune fermierul.

A forat la 100 de metri pentru apă necontaminată

Deşi preferă să nu avanseze cifre, admite că a avut nevoie de investiţii importante pentru a-şi duce planul la bun sfârşit. Pentru asta, el nu a lăsat nimic la voia întâmplării şi nu a ezitat să comande studii, iar pe baza rezultatelor obţinute şi-a construit întregul plan de acţiune. În plus, a apelat şi la fonduri europene, dar asta abia după doi ani de activitate.

„Pentru a avea apă de calitate, necontaminată, pentru a iriga culturile, am forat la peste 100 de metri adâncime. Asta după ce în urma studiilor efectuate s-a stabilit că apa respectivă are o calitate deosebită, la fel ca şi solul, un cernoziom cu o concentraţie mare de nutrienţi organici. Investiţia continuă. Acum suntem pe profit, dar îl reinvestim continuu“, explică antreprenorul.

liviu balta colina farms foto arhiva personala

Şi pentru că este licenţiat în Ştiinţe Economice, specializare Bănci şi Burse de Valori, şi are un masterat pe Bănci şi Burse şi unul pe Marketing şi Management, clujeanul lucrează doar pe baza cifrelor. Astfel, el estimează matematic suprafeţele pe care le cultivă, la virgulă, totul în funcţie de contracte, iar în prezent lucrează cu un soft de urmărire a productivităţii culturilor. 

„Folosim anual aproape opt kilometri de folie de mulcire, care opreşte dezvoltarea buruienilor. Folosim seminţe organice şi bio şi cultivăm anual peste 30 de tipuri de legume. Creştem primăvara aproximativ 100.000 de răsaduri produse în răsadniţa proprie.“

Fără pesticide

Ferma din Băbuţiu cuprinde pe lângă cele cele patru hectare şi două sere încălzite care se întind pe 900 de metri pătraţi, o răsadniţă de 240 de metri pătraţi şi 1.800 metri pătraţi de solarii profesionale cu folie dublu inflată. 

Pe lângă legumele obişnuite, cei cinci angajaţi ai lui Liviu Baltă cultivă şi specii ceva mai exotice pentru România, cresonul, iarba de grâu, mangold, pak-choi, tarhon, valeriană şi varză Kale. Pentru toate culturile se folosesc doar soluţii omologate pentru culturile organice, ferma fiind în anul doi de certificare. 

„Munca se face în cea mai mare parte manual. Cinci persoane se ocupă permanent de creşterea culturilor şi de ambalare. Pentru realizarea culturilor crescute fără chimicale, am cooptat în echipă specialişti cu experienţă. Pentru monitorizarea pesticidelor din sol şi din legume lucrăm periodic cu Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare din Cluj“, susţine omul de afaceri.

liviu balta colina farms foto arhiva personala

În prezent, Colina Farms are între 100 şi 200 de clienţi, majoritatea persoane fizice care locuiesc în Cluj şi în localităţile învecinate. Aceştia pot comanda legumele dorite pe site-ul oficial al fermei sau de pe Facebook.

De altfel, fermierul spune că cererea depăşeşte capacitatea de producţie şi logistica fermei. Din acelaşi motiv, Colina Farms a evitat să stabilească orice fel de contracte cu reţelele de supermarketuri.

„Ne solicită clienţi din toate oraşele să le trimitem cutii cu legume, dar momentan din motive de transport refuzăm. Suntem limitaţi şi de capacitatea de producţie. Anual avem un plan de dezvoltare prin achiziţia a cel puţin 1.500 metri pătraţi de solarii profesionale şi a noi utilaje. Cu reţelele de supermarketuri nu colaborăm şi nici nu ne dorim. Asta ar însemna să cultivăm pe suprafeţe industriale, investiţii în sere pe care nu ni le putem permite. În plus, ar trebui să putem oferi cantităţi constante şi ar însemna să renunţăm la clienţii noştri fideli, persoane fizice. Ori modelul nostru de fermă este să fim aproape de clienţi, printr-o legătura persoanală pe termen lung“, arată Liviu Baltă.

Vizitat şi de ambasadorul SUA

În plus, clienţii şi cei care vor să viziteze ferma au la dispoziţie un spaţiu de picnic. Aici, oamenii pot veni singuri sau cu familia şi prietenii, ca voluntari pentru o zi. Printre cei care i-au vizitat ferma s-a numărat şi ambasadorul SUA, Hans Klemm, însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri.

Printre planurile de viitor, clujeanul intenţionează să lanseze pe piaţă mai multe sortimente de sucuri 100% naturale, iar pentru asta ar urma să deschidă un magazin într-un centru comerial din Cluj. 

„Dorim anul acesta să lansăm producţia de sucuri naturale cu legume, verdeţuri şi fructe organice pentru clienţii noştri. Vor fi 100% din legume şi fructe, realizate prin presare la rece, fără zahăr, fără apă, fără conservanţi, fără aditivi, fără tratament termic“, a încheiat Liviu Baltă. ;

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite