Clujul vrea să fie Capitala Zilei Internaţionale a Jazzului. UNESCO alege oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujul va marca pe 30 aprilie Ziua Internaţională a Jazzului  FOTO: wicbjazz.tumblr.com
Clujul va marca pe 30 aprilie Ziua Internaţională a Jazzului  FOTO: wicbjazz.tumblr.com

Un ONG, Asociaţia Transylvania Cultural Community, a început demersurile pentru ca oraşul Cluj-Napoca să primească titlul de Gazdă Mondială a Jazzului. UNESCO este autoritatea care desemnează în fiecare an „Global Host City of International Jazz Day“ .

Etapa finală a iniţiativei asociaţiei trasilvănene va avea loc la Paris, în faţa oficialiilor UNESCO, de către organizatorii ediţiei de anul acesta a Zilei Internaţionale a Jazzului de la Cluj. Acordarea acestui titlu va depinde şi de modul în care se va desfăşura pe 30 aprilie manifestarea de la Cluj.

Oraşul care va da tonul în acest an, este Istanbul. Pe tot globul, peste 200 de oraşe, printre care şi Cluul, sărbătoresc concomitent această zi a jazzului.

„Demersul pornit de noi este unul important pentru că va creşte notorietatea culturală a Municipiului Cluj-Napoca pe plan internaţional, va atrage nume mari ale jazzului contemporan şi la ediţiile viitoare, fiind o platformă culturală de promovare de care vor beneficia şi artiştii locali. Pe lângă beneficiile culturale, menţionăm şi latura educaţională pe care vrem s-o includem pe viitor. Intenţionăm să atragem noi finanţări şi totodată să întărim prezenţa Clujului pe harta turistică”, au declarat organizatorii evenimentului.

La Cluj-Napoca, evenimentul principal va avea loc la Opera Maghiară. Acolo vor concerta Budapesta Jazz Orchestra şi Elena Mîndru Quintet ft. Mood Quartet.
Clujenii sunt invitaţi să ia parte la regalul muzical pus în scenă şi să susţină prin prezenţa lor candidatura oraşului la titlul de Gazdă Mondială a Jazzului.

Un bilet costă între 35 şi 85 de lei şi pot fi achiziţionate din reţeaua biletmaster.ro, de la casa de bilete a Operei Maghiare şi din Iulius Mall.

Pe parcursul zilei vor mai avea loc o serie de alte activităţi cu intrare liberă: workshop-uri de jazz, sesiuni de piano jazz, cursul ““Factorul Latino American in Estetica Jazzului”, susţinut de Conf. Univ. Dr. Virgil Mihaiu şi jam sessions.
Programul complet poate fi consultat pe site-ul evenimentului: www.jazzDay.ro. CLUJ can JAZZ.

Asociaţia Transylvania Cultural Community a fost înfiinţată în anul 2011 având ca scop promovarea valorilor culturale, educaţionale, naţionale şi internaţionale, educarea cetăţenilor în domeniile artei şi culturii precum şi crearea unui cadru propice schimbului de cunoştinţe, informaţii cultural-educative, între cetăţenii români şi cetăţenii altor ţări.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite