Cluj: Doi pe un loc de stewardesă la o companie din Sultanatul Oman. Salariul lunar - 1.500 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oman Air caută stewardese.
Oman Air caută stewardese.

Peste o sută de tinere din întreaga ţară participă, vineri, la o selecţie organizată la Cluj-Napoca pentru a deveni stewardese la o companie aeriană din Sultanatul Oman, care a scos la concurs 50 de locuri, salariul oferit fiind între 1.200 şi 1.500 de dolari pe lună.

Steluţa Racolţa, reprezentanta firmei de recrutare, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Oman Air, care este compania de stat din Sultanatul Oman, urmăreşte selecţia a 50 de însoţitoare de bord din România.  "Oman Air vrea să angajeze 50 de românce ca însoţitoare de bord. Cerinţele obligatorii pentru candidate sunt vârsta minimă de 23 ani şi maximă de 30 de ani, înălţime minimă 1,60 m, abilitatea de a înota, fluenţă în limba engleză, fără tatuaje, piercinguri-uri sau cicatrici la vedere. Angajatorul oferă tinerelor un salariu mediu lunar situat între 1.200-1.500 dolari, transport gratuit către şi de la locul de muncă, cazare, uniformă gratuită, asigurare medicală şi asigurare în caz de accidente, 36 zile de concediu/an. De asemenea, li se permite să îşi aducă membri ai familiei, în vacanţă, în Oman", a spus Racolţa.

"Am lucrat ca secretară la o multinaţională”

Una dintre candidate, Manuela, în vârstă de 23 de ani, din Cluj-Napoca, a declarat că a ales să vină la selecţia pentru Oman Air considerând că a fi stewardesă este "un stil de viaţă care deschide noi orizonturi”. "E prima mea tentativă de participare la o astfel de acţiune de recrutare însoţitoare de bord. Sunt studentă la Psihologie la UBB în ultimul an şi sper să îmi iau licenţa la vară şi apoi să plec în Oman dacă voi fi selectată”, a spus Manuela.  O altă tânără, venită din Iaşi, a declarat că îşi doreşte să devină stewardesă pentru că este o oportunitate de a vedea lumea, de a cunoaşte noi civilizaţii şi oameni.  "Am lucrat ca secretară la o multinaţională, iar pasul spre a deveni însoţitoare de bord este unul firesc, vorbesc engleză şi franceză, am lucrat cu străini. Sunt convinsă că mă voi adapta cerinţelor dintr-o ţară arabă, nu sunt de speriat. Sunt multe românce care lucrează acolo şi le place", a spus Adriana. Compania Oman Air efectuează curse aeriene spre destinaţii din state din Orientul Mijlociu, Asia, Nordul Africii dar şi Europa de Vest.

Citeşte şi

Salarii de 2.000 de dolari pentru stewardese. Zeci de tinere din tot Ardealul au venit la preselecţia unei companii din Arabia Saudită

Scandal Air India: stewardesele au ajuns să piloteze avioanele


Calendar Blue Air cu stewardese sexy

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite