Cercetătoare din România, premiată de Asociaţia Americană de Istorie pentru o lucrare publicată la Oxford

Românca Amelia Bonea, cercetătoare la Oxford, a publicat o lucrare despre influenţa internetului asupra presei, pe care Asociaţia Americană de Istorie a distins-o cu un premiu important: „Eugenia M. Palmegiano“.

Amelia Bonea (39 de ani) este din Satu Mare, a terminat facultatea şi masteratul la Universitatea din Tokyo, Japonia, specializarea Studii Regionale Asiatice şi Cultură Japoneză Comparată. Ulterior, românca a obţinut un doctorat la Heidelberg, în Germania, specializarea Istorie Modernă, iar studiile postdoctorale le-a făcut la Oxford. 

Tot la celebra universitate britanică a publicat, în 2016, „The News of Empire: Telegraphy, Journalism, and the Politics of Reporting in Colonial India, c. 1830-1900“, carte care s-a bucurat de un succes deosebit şi a obţinut în 2017 premiul „Eugenia M. Palmegiano“ din partea Asociaţiei Americane de Istorie, pentru cea mai bună carte de istoria jurnalismului publicată în anul precedent. 

 „Ideea de a hrăni publicul cu «circ»“

În acest volum, Amelia Bonea şi-a prezentat concluziile după un studiu asupra istoriei tehnologiilor de comunicaţie şi a explicat felul în care telegraful a influenţat presa din acele vremuri. 

„Telegraful a fost prima tehnologie de comunicaţie care le-a permis oamenilor să transmită mesaje prin intermediul semnalelor electrice, ceea ce înseamnă că ştirile puteau fi transmise dintr-un loc într-altul mult mai rapid decât înainte, când lumea era dependentă de mijloace de transport cum erau trăsurile de poştă sau vapoarele. Asta a revoluţionat multe domenii de activitate, nu doar jurnalismul, de exemplu, operaţiunile militare, administraţia, transportul feroviar şi marin, comerţul, chiar şi în domeniul medical se putea consulta un doctor prin intermediul telegrafului, la fel cum se întâmplă în ziua de astăzi cu internetul“, a explicat Amelia.

Şi, ca un detaliu deloc lipsit de însemnătate, uneori, mesajele transmise din Marea Britanie treceau prin Bucureşti înainte de a fi recepţionate la destinaţie, în India colonială. „Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, reţeaua telegrafică s-a extins atât de mult, încât acoperea majoritatea regiunilor globului, inclusiv teritoriul României de astăzi. De exemplu, mesajele transmise din Marea Britanie în India colonială treceau uneori prin Bucureşti. Cu alte cuvinte, reţeaua de telegraf a fost una globală, pe fundaţiile căreia s-au construit cam toate tehnologiile de comunicaţie care au urmat, inclusiv internetul.“ 

Telegraful a influenţat substanţial presa vremii, la fel cum a făcut-o internetul, aproape două secole mai târziu. La fel ca în prezent, schimbările nu au fost privite întotdeauna cu ochi buni. „La început, costurile de transmisie erau ridicate, aşa că se transmitea doar informaţia esenţială, motiv pentru care telegramele erau uneori asociate cu superficialitatea şi senzaţionalismul, spre deosebire de jurnalismul de «calitate» care, spuneau unii, era mai cumpătat, necesita timp, nu era motivat doar de dorinţa de a vinde ştiri, avea anumite calităţi literare pe care o telegramă scrisă în pripă nu le avea. Asta se întâmpla mai ales în cazul agenţiilor de ştiri gen Reuters, care au fost înfiinţate în secolul al XIX-lea şi s-au dezvoltat foarte mult pe seama telegrafului, ajungând să monopolizeze circulaţia ştirilor la nivel mondial. Activitatea lor a influenţat şi continuă să influenţeze şi în ziua de astăzi genul de ştiri care au fost transmise, cine are acces la ele sau preţul ştirilor“, a mai precizat Amelia Bonea.

Cercetătoarea consideră că, deşi jurnalismul şi tehnologia au evoluat enorm în ultimii două sute de ani, între presa din prezent şi cea din secolul al XIX-lea există multe puncte comune: „Şi în secolul al XIX-lea se plângea lumea că, de când cu apariţia telegrafului, nu mai sunt ziarele ce au fost pe vremuri şi că jurnaliştii nu vor să publice decât bârfe şi scandaluri. Evident, tehnologia e diferită în ziua de astăzi şi are acces la ea mult mai multă lume, dar ideea de a hrăni publicul cu «circ» a rămas cam aceeaşi“, e opinia Ameliei. 

Despre finanţarea presei

Odată cu declinul presei scrise, ziarele au fost nevoite să se adapteze noii situaţii şi să găsească şi alte surse de finanţare. Cum internetul a făcut ca încasările din abonamente şi din publicitate să scadă vertiginos, ediţiile tipărite au fost puse în faţa unor noi provocări. 

„Un ziar are nevoie de fonduri ca să supravieţuiască. Din punct de vedere istoric, au existat mai multe modalităţi de a le obţine, printre care: mai rar, un patron generos, de exemplu un nobil sau un prinţ care era dispus să finanţeze activitatea ziarului, ceea ce înseamnă că astfel de publicaţii erau mai puţin dependente de alte surse de venituri cum sunt încasările din abonamente, inclusiv abonamente făcute de către instituţiile statului, sau publicitate. Internetul a schimbat mult scenariul acesta şi multe ziare se văd acum nevoite să găsească o sursă alternativă de venit pentru încasările din publicitate pe care le-au pierdut odată cu declinul ediţiilor tipărite“, a punctat cercetătoarea. 

„Cei mai mulţi români i-am întâlnit în Japonia“

Specialistă în istoria jurnalismului şi în istoria ştiinţei, tehnologiei şi medicinii, românca a terminat facultatea şi un master la Universitatea din Tokyo, specializarea Studii Regionale Asiatice şi Cultură Japoneză Comparată.

Fascinată de istoria Indiei coloniale şi de cea a Imperiului Britanic, românca este familiarizată cu mediile academice din trei puternice centre universitare: Tokyo, Heidelberg şi Oxford, unde şi-a definitivat studiile postuniversitare.

„În mod paradoxal, cei mai mulţi români i-am întâlnit în Japonia. Asta pentru că majoritatea eram bursieri ai statului japonez, iar programul acesta îi încuraja pe cei care veniseră înaintea noastră – „senpai“-i noştri, cum li se spune în japoneză – să fie un fel de mentori pentru nou-veniţi – „khai“. Pe vremea mea, adică acum aproape două decenii, erau trimişi cam trei-patru studenţi pe an, unii în Tokyo, alţii în Osaka. Eu am ajuns în Tokyo, unde am şi locuit timp de opt ani. Colega din Bucureşti care a plecat împreună cu mine îmi este şi acum o prietenă dragă“, a adăugat Amelia.

O provocare: a studiat hindi predată în japoneză

Tot în Japonia, Amelia Bonea a început să studieze şi limba hindi. „Au fost multe momente interesante, dar am să relatez o experienţă care e legată şi de Japonia, şi de India, şi anume decizia de a studia hindi la Universitatea din Tokyo. Asta se întâmpla într-o perioadă în care mă chinuiam să învăţ şi japoneza. Îmi amintesc şi acum expresia de pe faţa profesorului când a dat cu ochii de mine: o româncă rătăcită la cursul lui de hindi predat în limba japoneză! Probabil că îşi aminteşte şi acum de mine. Eu cu siguranţă îmi amintesc, şi mai folosesc şi acum manualul acela“, s-a amuzat cercetătoarea.

Recent, Amelia a început să se dedice unui nou proiect: istoria paleobotanicii din India, disciplină care se ocupă cu studierea fosilelor vegetale.  ;