Animale ajunse celebre după ce şi-au salvat stăpânii de la moarte. „A plătit cu viaţa ca să mă scape“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
motanul walter foto the sun

Legăturile dintre oameni şi animale sunt de multe ori mai profunde decât cele care ne conectează cu unii dintre semenii noştri. Nu întâmplător au existat cazuri în care vieţile unor oameni au fost salvate de animalele de companie, iar în alte cazuri de sălbăticiuni.

Numele său e Walter, e motan, are 9 ani şi probabil tot atâtea vieţi, iar de curând a devenit celebru în Marea Britanie şi nu numai. Asta după ce i-a salvat viaţa stăpânei sale de cel puţin 50 de ori. 

Potrivit The Sun, Hazel Parkyn, fostă asistentă medicală, din Dorset, Marea Britanie, suferă de diabet de tipul I, iar în cazul în care îi scade glicemia în timpul nopţii riscă să intre în comă. Pentru astfel de cazuri există însă Walter, motanul ei, care a salvat-o deja în nenumărate rânduri. Asta pentru că credincioasa felină poate să detecteze modificările chimice care se produc în corpul corupul stăpânei sale în momentul în care îi scade glicemia. Walter reacţionează de fiecare dată rapid: vine la femeie şi o atinge pe faţă până se trezeşte, insitând atât cât este nevoie. 

Iniţial, femeia şi-a luat un labrador pe care intenţiona să-l dreseze tocmai pentru a o ajuta în astfel de cazuri. Eşecul căţelului a însemnat o şansă pentru Walter, dar mai ales pentru stăpâna sa. 

   

Cum şi-a salvat Missy de două ori stăpâna

   

Şi tot unei feline îi poate mulţumi şi Angela Tinning, stăpâna pisicii Missy. Timp de mai multe luni, pisica şi-a făcut un obicei în a se aşeza chiar lângă sânul drept al femeii şi mereu în acelaşi loc. Dacă la început gestul animalului a trecut neobservat, curând Angela avea să afle că motivul era unul cât se poate de neserios. 

angela tinning si pisica Missy

Angela Tinning şi pisica Missy. FOTO The Observer

    

„După acest incident, de fiecare dată când stăteam întinsă, Missy venea şi se aşeza pe pieptul meu în dreptul sânului drept, de fiecare dată în acelaşi loc. Timp de trei luni a continuat cu acelaşi comportament. Iar după un control de rutină, doctorul mi-a găsit anomalii celulare şi calcificare exact în locul în care obişnuia Missy să se aşeze, era un început de cancer aşa că am făcut operaţia care să elimine acele celule”, a spus Angela.

Dar asta nu a fost totul. Doi ani mai târziu, Missy şi-a reluat vechiul obicei. Şi de această dată, ea şi-a salvat stăpâna. 

„Am mers la doctor fără să am simptome, pisica mea mă trimitea la spital. Ştiu că sună ciudat, dar simt că mi-a salvat viaţa. Va fi pentru totdeauna eroina mea, chiar dacă îi place sau nu”, a mai spus Angela.

Salvată de un delfin din apa de gheaţă

În urmă cu mai mulţi ani, Yang Yun lua parte la o competiţie de scufundări libere, la Polar Land, un parc zoologic cu specific arctic, din oraşul chinez Harbin. La un moment dat, situaţia a scăpat de sub control. Yang Yun a simţit mai întâi un cârcel, apoi s-a simţit ca şi paralizată. Incapabilă să mai reacţioneze, tânăra chinezoaica a început să se scufunde necontrolat şi ar fi murit înecată în lipsa unui miracol.

delfin salvator

Un delfin a salvat o tânără care era ca şi pierdută. FOTO: Europics

Însă miracolul s-a produs, iar pe neaşteptate unul dintre delfinii beluga aflaţi în zonă a intervenit. A prins-o de gleznă şi uşor a început să o împingă în sus, salvându-i astfel viaţa, notează The Telegraph. Nici azi femeia nu şi-a putut exprima reunoştinţa aşa cum ar fi vrut.

Jertfa Lhasei

Lhasa, o căţeluşă de trei ani din Los Angeles, şi-a salvat stăpânul de la o moarte sigură, dar cu preţul propriei vieţi. În timpul concediului de vară din 2019, Lars şi animalul său de companie se plimbau într-o pădure din Idaho, fără să bănuiască ce urma să se întâmple. „Pe când ieşisem dintr-un luminiş şi ne înfundam în pădure, am auzit un soi de mârâit care mi-a îngheţat sângele în vene, iar în următoarea secundă am fost atacat. N-am relizat ce se întâmplă, am simţit doar un şuvoi fierbinte pe faţă şi o durere de nedescris. Era sângele meu care-mi curgea şuvoaie, după ce puma şi-a înfipt ghearele în faţa mea în timp ce încerca să obţină acces la gâtul meu”, a povestit americanul. 

În acel moment, Lhasa a intervenit cu curaj şi chiar dacă era jumătate cât agresoarea stăpânului său, a atacat. A urmat o luptă scurtă, dar care lui Lars i s-a părut o eternitate, iar căţeluşa a reuşit surprinzător să pună pe fugă fiara. Însă preţul a fost scump. Două zile mai târziu, Lhasa murea pe masa unui veterinar, după mai multe operaţii, din cauza rănilor care s-au dovedit mult prea grave.  

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite