Alianţa PNL – PDL a fost refăcută la nivelul Consiliului Judeţean Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedinte interimar al CJ Cluj va fi liberalul Mihai Seplecan. FOTO: Adevărul
Preşedinte interimar al CJ Cluj va fi liberalul Mihai Seplecan. FOTO: Adevărul

La câteva zile după declaraţiile preşedintelui interimar al PNL, Crin Antonescu, privind refacerea alianţelor la nivel local, PNL şi PDL au refăcut alianţa DA la nivelul Consiliului Judeţean Cluj. Astfel, instituţia va fi condusă de un preşedinte din partea PNL, Mihai Seplecan, şi un doi vicepreşedinţi, de la PDL şi UDMR.

Preşedintele democrat-liberalilor clujeni, Daniel Buda, a precizat, duminică, într-o conferinţă de presă modificările ce se vor opera în cadrul Consiliului Judeţean în urma negocierilor dintre PDL şi PNL.  "În locul domnului Ioan Oleleu, care este acum vicepreşedinte al CJ Cluj din partea PSD, va intra consilierul judeţean Mihai Seplecan, de la PNL, care va urca în funcţia de preşedinte interimar, iar PDL îşi va numi un vicepreşedinte în locul colegului de la PNL care va prelua atribuţiile de preşedinte. Urmează ca celălalt vicepreşedinte al CJ Cluj, Vakar Istvan, de la UDMR, să rămână în funcţie. Deci UDMR rămâne cu un post de vicepreşedinte, şi va pleca vicepreşedintele de la PSD, Ioan Oleleu. Noi, la PDL Cluj, vom avea, luni, o şedinţă de Birou Permanent Judeţean în care vom decide care consilier judeţean va prelua funcţia de vicepreşedinte al CJ”, a spus Buda. În această, situaţie vicepreşedinţii CJ Cluj vor proveni de la PDL şi UDMR, iar preşedintele interimar va fi un liberal. Vicepreşedinte CJ de la PSD Ioan Oeleu (PSD) îşi va pierde funcţia.  

PSD pierde funcţia de vicepreşedinte al CJ

"Sigur că da, va fi un preşedinte interimar la CJ Cluj de la PNL şi doi vicepreşedinţi de la PDL şi UDMR. Cu PSD nu am avut discuţii, pentru că preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, mi-a spus că nu are o decizie a unui for politic. Cu cei de la PDL putem face majoritatea şi cu cei de la UDMR. Am avut discuţii cu PDL care ne-a oferit susţinerea şi care va primi un post de vicepreşedinte.Am cedat postul de subprefect PSD, în urma demisiei lui Mihnea Iuoraş, pentru a putea compensa pierderea postului de vicepreşedinte de la CJ Cluj”, a spus vicepreşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, rămas lider informal al partidului după arestarea lui Uioreanu. Astfel, cei doi vicepreşedinţi ai CJ Cluj vor fi Vakar Istvan (UDMR) şi un politician PDL. Vicepreşedintele PNL Cluj, Mariu Nicoară, a susţinut că liberalii vor şi un post de viceprimar, însă primarul Emil Boc a replicat că PDL deţine majoritatea în Consiliul Local cu ajutorul UDMR, care a desemnat un viceprimar, şi nu există niciun motiv pentru a schimba această stare de fapt. 

Citeşte şi

Liberalii clujeni l-au ales pe consilierul judeţean Mihai Seplecan candidat la funcţia de interimar al Consiliului Judeţean Cluj

Finul fostului ministru al Transporturilor ar putea ocupa locul de parlamentar al lui Gigi Becali

După criza alegerilor, PNL Cluj are un şef. Horea Uioreanu a fost numit, azi, preşedinte interimar de Biroul Permanent Naţional

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite