Salvaţi de la înec din apele braţului Borcea după ce s-au răsturnat cu barca
0Patru ialomiţeni care ieşiseră sâmbătă, 30 aprilie, să petreacă în aer liber au văzut moartea cu ochii, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat pe braţul Borcea. Poliţiştii de frontieră din Călăraşi i-au salvat miraculos.
Pe 30 aprilie, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţei de Frontieră Călăraşi - Biroului Operaţional Naval au fost alertaţi despre faptul că pe braţul Borcea, în zona km fluvial 42,5, mai multe persoane se aflau în pericol de înec.
Acţionând cu operativitate pentru salvarea celor în cauză, poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcaţiune rapidă, intervenind pentru scoaterea din apă şi aducerea celor patru persoane către mal, unde erau aşteptate de un echipaj SMURD.
Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 27 şi 66 de ani, domiciliaţi pe raza judeţului Ialomiţa, făceau parte dintr-un grup de prieteni împreună cu care ieşiseră să petreacă sărbătoarea de 1 Mai în natură, pe malul braţului Borcea.
Aceştia au fost evaluaţi medical de către echipajul SMURD, iar operaţiunea de salvare s-a încheiat cu succes.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Diva care a murit în sărăcie lucie. Cine i-a tocat averea şi a adus-o în pragul suicidului