Reţeaua care aduna tutun de la groapa de gunoi Chiajna şi-l transforma în ţigări, anihilată. Capii grupării de evazionişti au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţii au fost reţinutţi Foto:Arhivă Adevărul
Suspecţii au fost reţinutţi Foto:Arhivă Adevărul

Patru persoane, bănuite de evaziune fiscală cu tutun, au fost reţinute de poliţiştii călărăşeni. Anchetatorii spun că aceştia sunt capii unei reţele care a păgubit statul cu 980.000 lei. Dosarul, unul doesebit de complex, vizează anihilarea unei grupări care aduna resturi de tutun de la groapa de gunoi din Chiajna, le transforma în ţigări şi apoi le vindea în patru judeţe.



Coform anchetatorilor, în urma documentării efectuate într-un dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, la 24 februarie, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de patru persoane din comuna Spanţov, judeţul Călăraşi.

Este vorba despre Florea M., de 43 ani, Lili S., de 37 ani, Iulian C., de 39 ani, Robert C., de 24 ani, toţi din comuna Spanţov care, împreună cu alte 15 persoane din Călăraşi şi Ilfov, sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.

Poliţiştii spun că în perioada martie – noiembrie 2014, Florea M. ar fi desfăşurat activităţi de sortare a deşeurilor, la groapa ecologică din localitatea Chiajna, folosindu-se de aproximativ 70 de persoane din judeţele Călăraşi şi Giurgiu, printre care şi minori. El ar fi creat o reţea de sortare şi  recondiţionare a resturilor de tutun în vederea comercializării, în afara antrepozitului fiscal, către persoane din Călăraşi, Giurgiu, Ilfov şi Prahova.

Imobile sub sechestru

În urma analizelor efectuate s-a stabilit că tutunul deţinut sau comercializat ar fi fost destinat rulării în ţigarete, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de peste 980.000 lei, pentru recuperarea pagubei fiind puse sub sechestru mai multe imobile.

Persoanele reţinute au fost depuse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.


Vă recomandăm şi:

Evaziune fiscală. Patru suspecţi, reţinuţi de poliţişti pentru afaceri cu tutun

UPDATE Percheziţii la suspecţi de furt şi evaziune. Peste 400 kilograme de tutun, bani şi două dispozitive de fabricat ţigări, confiscate

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite