Forţele de ordine, la datorie. Sute de poliţişti şi jandarmi asigură liniştea de sărbători
0Sute de poliţişti şi jandarmi sunt trimişi în teren pentru a asigura liniştea de sărbători. Astfel, pentru ca manifestările publice să nu degereneze, oamenii legii vor fi la datorie în perioada 25 – 29 decembrie şi 31 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014.
Zilnic, pe străzi vor patrula peste 95 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi şi Serviciului Transporturi şi zeci de jandarmi.
Din totalul poliţiştilor implicaţi în activităţile de prevenire şi combatere a oricăror evenimente de natură să afecteze liniştea şi ordine publică, 113 sunt efective de ordine publică, 44 de poliţie rutieră, 20 din rezervele de intervenţie şi alţi 18 poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Sfaturi de la oamenii legii
Ca să evitaţi orice fel de neplăceri în această perioadă, poliţiştii ne sfătuiesc să ţinem cont de câteva sfaturi:
-În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!
Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
-La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!
-În mijloacele de transport în comun, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun! Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră!
Atenţie la necunscuţi!
- În tren, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!
- Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!
-Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
-La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră!
-Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!
-Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte!
-Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători!
Vă recomandăm şi:
Poliţia naţională îşi sărbătoreşte astăzi cea de-a 23-a aniversare
Gest caritabil al poliţiştilor din Tăuţii Măgherăuş în prag de sărbători