CRF Călători: 6% din trenurile care circulă în România, anulate. În Bărăgan au fost închise toate liniile de cale ferată
0Marţi dimineaţa, 77 de trenuri erau anulate din cauza condiţiilor meteo, reprezentând aproximativ 6% din cele 1.200 de trenuri care circulă zilnic în România, potrivit CFR Călători. Din judeţul Călăraşi nu pleacă nicio garnitură spre Bucureşti, Constanţa, Ciulniţa sau Slobozia.
"Circulaţia trenurilor de pasageri se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă. La această oră nu sunt linii închise sau trenuri blocate. Comandamentele de iarnă ale CFR Infrastructură şi CFR Călători sunt operaţionale pentru următoarea perioadă. În zona de sud a ţării - Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa - aflată sub incidenţa codului portocaliu de viscol şi temperaturi scăzute se desfăşoară operaţiuni cu utilaje de intervenţie, drezine pantograf şi pluguri de zăpadă. De asemenea, sunt pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenţie iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă", precizează CFR Călători.
Reprezentanţii operatorului de transport feroviar subliniază, de asemenea, că măsura de anulare a unor trenuri a fost menţinută pentru eliberarea liniilor în vederea facilitării intervenţiilor cu utilaje şi evitarea unor situaţii nedorite pentru pasageri. Traficul de călători va fi preluat de restul garniturilor din graficele de circulaţie, acolo unde există această posibilitate.
CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul din gări, la telefoanele 0219521 - INFO CFR (trafic intern) sau 021.319.0358, la Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti, dar şi pe aplicaţia Info Tren în circulaţie (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren).
Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau a călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.