Bunele maniere şi igiena personală: „Apa de toaletă nu le e permisă decât acelora care mai întâi s-au spălat bine“
0Codul bunelor maniere ne învaţă cum să folosim mai mult săpun şi mai puţin parfum pentru a fi „ca scoşi din cutie“. Pretutindeni în lume, cărţile care ne învaţă normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes.
“Codul bunelor maniere astăzi” nu face excepţie: la douăzeci de ani de la apariţie s-a vândut în peste 300.000 de exemplare. Scris cu inteligenţă, deplin adaptat uzanţelor moderne occidentale şi totodată celor româneşti, Codul este un veritabil bestseller naţional.
În urma extraordinarului succes al cărţii, autoarea, Aurelia Marinescu (licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română), a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.
"Multă apă, mult săpun şi nimic altceva"
Un întreg capitol al cărţii este dedicate obiceiurilor noastre de zi cu zi, în special îngrijirii corpului. “Obiceiurile noastre se pot schimba, manierele noastre pot deveni mai rafinate, personalitatea noastră se poate dezvolta, dar corpul nostru este "personajul" care ne însoţeşte tot timpul. El este componenta căreia trebuie să-i dăm toată atenţia, punând în valoare ceea ce ne-a dăruit natura. Nimic nu-i mai plăcut decât sentimentul că aspectul nostru reţine privirea celorlalţi. Întrebată care este secretul frumuseţii ei, o mare actriţă a răspuns scurt: "Multă apă, mult săpun şi nimic altceva".
Cremele, loţiunile, sprayurile deodorante, coloniile au devenit indispensabile toaletei zilnice, dar ele nu pot înlocui, în nici un caz, baia şi duşul. Lipsa de timp nu este o scuză pentru dinţii cariaţi, pentru mâinile şi picioarele neîngrijite sau pentru un păr lăsat în dezordine. Toate acestea nu sunt legate de o situaţie financiară precară şi cine invocă acest lucru, probabil că minte”, explică Aurelia Marinescu.
Murdăria şi neglijenţa
În “Codul bunelor maniere”, aceasta explică pe larg de ce murdăria şi neglijenţa nu trebuie ascunse sub un parfum tare. “Cel care crede că omul trebuie să fie "natural" şi că aspectul exterior nu contează dovedeşte cel mult că bunul simţ îi e la fel de străin ca săpunul, periile de păr, de dinţi şi de unghii. Pentru fiecare din noi, a călători în tramvai lângă o persoană urât mirositoare, un beţiv sau un fumător înveterat poate fi o experienţă insuportabilă. Lipsa de respect faţă de ceilalţi atinge însă apogeul atunci când neglijenţa vestimentară şi murdăria se ascund sub un parfum tare. Apa de toaletă nu le e permisă decât acelora care mai întâi s-au spălat bine.
Cum să-ţi corectezi micile defecte
Pentru doamne şi domnişoare, există câteva sfaturi despre machiaj, un domeniu la care se poate aplica dictonul antic "cunoaşte-te pe tine însuţi", căci numai aşa poţi să-ţi corectezi micile defecte. Iată ce notează Aurelia Marinescu:
“Fă-o cu discreţie, evitând culorile ţipătoare şi proasta lor îmbinare. Machiajul trebuie să ţină seama de împrejurările şi anturajul în care ne găsim. Nenumărate reviste abundă în recomandări privind folosirea cu măsură a produselor cosmetice. Să nu ezităm să ţinem seama de ele şi să nu ne bazăm doar pe intuiţia noastră. Cel mai bine ar fi să apelăm la serviciile calificate ale unei cosmeticiene, plătind o consultaţie sau mai multe numai pentru a obţine sfaturi exacte. Frumuseţea naturală trebuie ajutată, nu brutalizată. O brunetă cu ochii verzi este clar avantajată de o nuanţă roşcată dată părului şi dezavantajată de un păr transformat în spicul grâului. Nu există femei urâte, ci doar femei neglijente sau nepricepute”.
Vă recomandăm şi:
20 de reguli de respectat la masă: nu mânca nimic cu mâna, du mâncarea la gură, nu gura la mâncare