Alertă meteo: De marţi seară, Bărăganul intră sub cod galben de ploi torenţiale
0
Meteorologii au actualizat, marţi, avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică şi anunţă că se pot înregistra cantităţi de precepitaţii ce pot ajunge la 60 de litri pe metru pătrat. Conform meteorologilor, în Bărăgan, codul galben intră în vigoare marţi, la ora 18.00, şi este valabil până miercuri dimineaţă, la ora 06.00.
De marţi de la ora 18.00, până miercuri dimineaţa, la ora 06.00, codul galben de instabilitate atmosferică accentuată se restrânge în sud-estul ţării şi în sud.
Pe parcursul celor 12 ore, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în sudul şi estul Munteniei, în cea mai mare parte a Dobrogei şi, local, în Moldova. Vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Până la ora 18.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zonele de deal şi de munte în Maramureş, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei şi a Moldovei, precum şi în nord-vestul Munteniei.
Vă mai recomandăm şi: