VIDEO A murit în tocitoarea pe care o curăţa de tescovină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedie în comuna buzoiană Blăjani, acolo unde un bărbat de 38 de ani şi-a găsit sfârşitul intoxicat cu bioxidul de carbon emanat de mustul în fermentaţie. Nenorocirea s-a petrecut într-o anexă a locuinţei, acolo unde erau depozitate câteva butoaie pline cu must. A fost găsit chiar de mama lui care a chemat imediat ambulanţa, însă medicii nu au mai putut face nimic.

Bărbatul încerca să cureţe o tocitoare de resturile rămase după fabricarea mustului. A intrat cu capul în tocitoare dar gazele emanate de fermentarea strugurilor l-au răpus imediat. A fost găsit fără suflare cu capul în tocitoare. 

Cea care a făcut macabra descoperire a fost chiar mama sa, care la rândul ei a cerut ajutorul vecinilor. Sătenii au chemat imediat ambulanţa, dar medicii nu au mai putut face nimic.

Bărbatul nu era căsătorit şi locuia doar cu mama sa. Trupul acestuia a fost ridicat şi dus la Serviciul de Medicină Legală pentru autopsie. În fiecare an, mustul aflat în fermentaţie face victime. Anul trecut, în judeţul Buzău, cinci persoane şi-au pierdut viaţa în beciurile în care aveau depozitate butoaiele de vin.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite