VIDEO Mii de buzoieni au admirat retragerea cu torţe a militarilor români şi străini
0Mii de buzoieni au asistat la retragerea cu torţe, ceremonial la care au participat peste 400 de militari români şi străini. Trecerea coloanei pe bulevardele oraşului a smuls aplauze şi lacrimi din partea localnicilor.
După lăsarea întunericului, cei 300 de militari români şi 100 străini au pornit cu cântec din faţa Palatului Comunal.
Cu torţele aprinse, coloana s-a deplasat doi kilometri pe Bulevardul Unirii până în dreptul cimitirului Eroilor. Pe tot traseul, militarii au fost aplaudaţi de civili, şoferi prinşi în trafic şi localnici, copleşiţi de măreţia momentului.
În dreptul Cimitirul Eroilor s-a desfăşurat o ceremonie în care au fost rostite numele unor eroi din Primul Război Mondial.
Mii de buzoieni de toate vârstele au însoţit parada cu torţe aprinse până pe Calea Eroilor, unde a fost inaugurată o expoziţie în aer liber cu fotografii istorice.
”Am impresia că au fost peste 7.000 de spectatori. Ceea ce este foarte îmbucurător pentru mine este că au fost foarte mulţi tineri”, a declarat la final Generalul Gheorghiţă Vlad, comandantul Diviziei 2 Getica.
Retragerea cu torţe a fost un preambul la marele eveniment organizat joi, de Ziua Eroilor, la Buzău.
Punctul culminant va fi o paradă militară internaţională la care participă trupe din şase ţări. Zona va fi survolată de avioane F16 şi Typhoon şi elicoptere de atac.
La eveniment sunt prezenţi ambasadori şi ataşaţi militari, politicieni şi miniştri, între care Mihai Fifor, ministrul apărării naţionale.