VIDEO Ghinioane în lanţ! Accident produs din cauza unei tamponări, provocată la rândul ei de un biciclist beat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul Matiz-ului, rănit grav la cap, a fost transportat la spital FOTO: Iulian Bunilă
Şoferul Matiz-ului, rănit grav la cap, a fost transportat la spital FOTO: Iulian Bunilă

Patru autovehicule avariate şi un şofer rănit la cap. Este vorba de bilanţul a două evenimente rutiere produse duminică noapte pe drumul naţional care leagă Buzăul de Ploieşti. Accidentele s-au produs la câteva minute unul după celălalt şi la o distanţă de numai câţiva metri. Poliţiştii au aflat că cele două evenimente rutiere au avut legătură între ele.

Primul accident s-a produs în jurul orei 22.00, aproape de Popasul Merei. O familie de rromi care se întorcea acasă, în Buzău, de la un târg din Prahova, era cât pe ce să piară, după ce Loganul în care circulau a fost acroşat de un TIR aflat pe contrasens. Ocupanţii maşinii spun că şoferul a tras de volan pentru a feri un biciclist care abia îşi ţinea echilibrul în mers.

”Soţul a vrut ca să-l ferească pe beţivul ăla şi a intrat TIR-ul aşa, puţin, ne-a târşit, ne-a agăţat”, a spus soţia şoferului din Logan. 

La scut timp după tamponarea Loganului cu TIR-ul, un alt accident s-a produs la aproximativ zece metri distanţă. Un Matiz, condus de un localnic din Merei, a intrat cu viteză într-o autodubă, al cărei şofer oprise pentru a le oferi ajutor celor implicaţi în tamponare.

”Deplasându-ne la faţa locului, am constatat că sunt patru autoturisme avariate. După efectuarea cercetărilor, am stabilit că un autoturism şi un autocamion au fost implicate într-o tamponare, moment în care un alt autoturism a oprit în zona tamponării. În momentul acela, un autoturism care venea dinspre Ploieşti a intrat în spatele autodubei”, a declarat inspector Cosmin Ichim, de la Poliţia Rutieră Buzău 

Cel de-al doilea accident s-a soldat cu rănirea gravă, în zona capului, a şoferului din Matiz. Acesta a fost transportat la Urgenţele Spitalului udeţean Buzău. De asemenea, doi copii care se aflau în dubă în momentul impactului au tras o sperietură zdravănă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite