VIDEO La Buzău, un autoturism a fost strivit de un copac doborât de vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partea din spate a maşinii a fost avariată
Partea din spate a maşinii a fost avariată

Miercuri seară, vântul puternic a scos din rădăcină un castan de pe un bulevard din Buzău şi l-a trântit peste un autoturism parcat lângă bordură. Şoferul, un argeşean de 30 de ani, a scăpat teafăr. El intrase cu zece minute înainte de incident la recepţia unui hotel, pentru a se caza. Un al doilea autovehicul a fost zgâriat de crengile copacului.

Incidentul s-a produs pe Bulevardul Gării, chiar în dreptul unui hotel. Copacul cu un trunchi de un metru grosime a fost răpus de o rafală puternică de vânt iar în cădere rădăcinile au ieşit din pământ şi au distrus stratul de asfalt şi câteva borduri. 

Zgomotul puternic i-a alarmat pe toţi cei aflaţi la recepţia hotelului.

Copacul a căzut peste un autoturism Dacia Logan, din care şoferul ieşise cu zece minute înainte de incident, pentru a merge să se cazeze la hotel. Proprietarul şi-a descoperit maşina distrusă în partea din spate.

Un echipaj de la Descarcerare a intervenit cu o drujbă, pentru a da la o parte copacul de pe autoturism. Acum, piteşteanul speră să-şi poată acoperi pagubele fie din poliţa de asigurare, fie dintr-un ajutor bănesc din partea Primăriei Buzău. 

Un al doilea autovehicul a fost zgâriat de crengile copacului doborât de vânt,  însă pagubele au fost minore. 

Citeşte şi: Contracte de muncă suspendate în cazul asistenţilor medicali implicaţi în dosarul creditelor false 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite