VIDEO Aglomeraţie la predarea proceselor verbale la Biroul Electoral Judeţean Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

A fost aglomeraţie la predarea proceselor verbale la sediul Biroului Electoral Judeţean Buzău. Câteva sute de persoane s-au înghesuit la uşile sălii din Consiliul Judeţean, acolo unde trebuiau lăsate procesele verbale după numărătoarea voturilor.

Unei persoane din mulţime i s-a făcut rău în aglomeraţie şi a fost nevoie de intervenţia unui echipaj SMURD. 

Membrii secţiilor de votare au aşteptat la coadă să ia un bon de ordine de la cele două persoane care au avut acest lucru în sarcină, pentru ca mai apoi să predea documentele.

Aglomeraţia s-a produs la intrarea în sala mare a Consiliului Judeţean, unde avea atribuţii Autoritatea Electorală Permanentă / Biroul Electoral Judeţean.

Pentru depunerea proceselor verbale întocmite după numărătoarea voturilor era nevoie de prezenţa celor patru persone de la fiecare secţie de votare. 

Este vorba despre preşedinţii, vicepreşedinţii, poliţiştii responsabili cu paza buletinelor de vot şi operatorii de tabletă care au avut sarcina de a verifica dacă alegătorii au mai votat la acelaşi scrutin.

Predarea sacilor cu buletine de vot şi a ştampilelor la depozitul amenajat de Instituţia Prefectului s-a desfăşurat în condiţii normale, timpul de aşteptare pentru reprezentanţii secţiilor de votare fiind de cel mult 2 minute.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite