Temutul interlop buzoian Bididiu a ajuns ieri în arestul poliţiei. Azi a fost eliberat de procurori
0Poliţiştii buzoieni de la Investigaţii Criminale l-au reţinut, miercuri seară, interlopul Valentin Gheorge Dângălaş, poreclit Bididiu, acuzat de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Joi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău cu propunerea de arestare preventivă, însă a fost pus sub control judiciar .
UPDATE Reţinut miercuri seara de poliţiştii de la Investigaţii Criminale, Valentin Dăngălaş a ieşit liber din sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, procurorul luând decizia punerii sub control judiciar pentru 60 de zile. Măsura vine în contradictoriu cu propunerea poliţiştilor de sesizare a instanţei de judecată în vederea arestării preventive.
...
Infractorul era filat de mai mult timp de către anchetatori, care au acţionat imediat ce au adunat suficiente probe menite să-l incrimineze.
Valentin Dângălaş a furat, timp de mai mulţi ani, diverse produse din Spania şi Elveţia, iar cu banii strânşi din vânzarea acestora şi-a cumpărat două maşini de lux, un BMW şi un Porsche, dar şi un imobil în ţară, pe numele unor rude, bunuri a căror valoare este estimată la cel puţin 200.000 de euro.
De-a lungul vremii, Valentin Dângălaş a fost implicat în tot felul de probleme, de la tâlhării, la conducerea unui autoturism cu permis de conducere fals, la uz de armă sau furturi.