„Sârbii“ care au adus grădinăritul în România sunt, de fapt, emigranţi bulgari. Cum s-a produs confuzia istorică

Grădinile sârbilor se află în nordul municipiului Buzău

Grădinăritul la români are o istorie recentă, iar ea este strâns legată de emigranţii bulgari care s-au stabilit în Ţara Românească în ultimele secole unde s-au declarat sârbi.

Buzoienii sunt printre cei mai iscusiţi grădinari şi multe pieţe din ţară sunt aprovizionate de legumicultorii care deţin terenuri la marginea municipiului Buzău dar şi în comunele aflate în vecinătatea acestuia. Ceapa de apă, varza de Buzău, tomatele din această zonă sunt printre cele mai gustoase legume, apreciate pentru aromă, consistenţă, rezistenţa în timp.

Mulţi nu ştiu însă că priceperea legumicultorilor buzoieni se datorează comunităţii de bulgari, renumiţi cultivatori de legume, care s-au stabilit în toată Ţara Românească, după 1700. Ei au început să îşi părăsească locurile de baştină, după ce otomanii au transformat meleagurile de la sud de Dunăre în paşalâc şi au început influenţele religiei musulmane în Balcani. Refugiaţii bulgari au ales să meargă în nord, spre valahii creştin-ortodocşi, astfel că s-au stabilit pe terenuri din Giurgiu, Dâmboviţa, până la Constanţa.

”Migraţia lor a fost în mai multe rânduri. Paul de Alep, când a trecut pe aici, la 1653 - 1657, scria că atunci când a ajuns la Vărăşti, lângă Bucureşti, unde este şi institutul de la Vidra, s-a uitat pe geam şi a văzut grădinile, frumos organizate şi îngrijite, în straturi, ca ale frâncilor din Italia. Era dovada că grădinăritul era deja organizat şi se ştie că noi nu aveam tradiţie în legumicultură. Până în zona aceasta a Buzăului au venit. La Târgovişte avem cartierul Băleni Sârbi, care este populată numai de bulgari, unde îşi vorbesc limba şi acum. Sunt localităţi de grădinari, lângă Bucureşti, Giurgiu, Teleorman”, spune cercetătorul în horticultură Costel Vânătoru.

Acesta susţine că grădinarii bulgari au fost atraşi înspre câmpiile din zona Bărăganului şi de zăcămintele uriaşe de sare, element extrem de necesar agriculturii şi vieţii. ”Au venit aici împinşi atât de aspectul aceasta religis, cât şi din cauza faptului că Bulgaria este o ţară vitregită de sare. Pentru că nu aveau zăcăminte de sare, veneau şi aduceau seminţe de legume, aduceau răsaduri, legume, şi luau în schimb sare. Buzăul, fiind o zonă bogată în sare, veneau şi aici pentru a face aceste trocuri, deci ştiau multe despre bogăţia acestei zone”, spune Vânătoru (foto jos).

Deşi vorbim despre grădinari bulgari, ei au fost numiţi sârbi pentru că aşa au fost trecuţi în actele oficiale.  

”Au existat mai multe etape în care ei au fugit din sudul Dunării. În prima parte, au traversat fluviul Dunărea, iar la un moment dat satele bulgăreşti începuseră să se depopuleze. Atunci, turcii au trimis aici o interdicţie adresată domnitorului privind acceptarea bulgarilor aici. În schimb, bulgarii au făcut altceva, au trecut în Ţara Românească prin Serbia, care atunci avea un statut special faţă de Imperiul Otoman. Limbile lor fiind asemănătoare, de sorginte slavă, turcii nu prea puteau face deosebirea aşa că au pătruns în Ţara Românească prin Banat drept sârbi”, spune publicistul buzoian Viorel Frîncu, autorul cărţii ”Buzău, grădina cu bulgari”, publicată în 2005.

Potrivit cercetătorului Costel Vânătoru, bulgarii au continuat neîncetat să declare că sunt sârbi, de teamă să nu fie repatriaţi la sud de Dunăre. ”Se pare că atât prin tratatul de la Adrianopol cât şi printr-un altul, semnat mai târziu, pe la 1940, la Craiova, între noi şi bulgari, trebuia ca noi să-i repatriem pe bulgari. Atunci, cu acordul statului român, bulgarii s-au declarat sârbi ca să nu fie trimişi acasă. Statul român i-a îndrăgit, pentru că ei erau buni legumicultori şi niciodată nu au creat probleme”, susţine Costel Vânătoru.

Potrivit istoricului Valeriu Nicolescu, coautor cu Viorel Frîncu al volumului ”Bulgarii de la Buzău”, ce urmează a fi lansat anul viitor în trei limbi, bulgarii s-au stabilit în mai multe etape în zona Buzăului. În valul de migraţie de până în anul 1802, bulgarii s-au stabilit în nordul Buzăului, în zona Iazul Morilor, până pe strada Transilvaniei, Simileasca şi localitatea Mărăcineni. În cea de-a doua etapă, după 1835, s-au aşezat în sudul oraşului Buzău, zona de astăzi a bulevardului Unirii Sud. Bulgarii din cel de-al doilea val au format mahalaua de jos, care se afla în mare rivalitate cu cei din primul val, din mahalaua de sus.

”Primul document oficial prin care ni se semnalează bulgari la Buzău este de la 1792, când o bulgăroaică a fost ameninţată de un boier că vrea să o expulzeze de pe terenul respectiv. Ea spunea că stă de zece ani acolo şi că se aşezase pe o slobozenie a oraşului. Slobozeniiile erau nişte terenuri libere pe care conducerea oraşului, magistratul, le ofereau emigranţilor”, declară Viorel Frâncu.

Bulgarii au început să se aşeze şi să practice legumicultura, la început, pe moşiile boierilor şi pe domeniile Episcopiei de atunci. Au fost împroprietăriţi, pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. ”Din documentele vechi aflăm că s-au aşezat de exemplu pe o moşie care a fost confiscată de Constantin Brâncoveanu unui căpitan de atunci, Caloenescu, pentru neascultare, care avea centrul rezidenţial pe la fosta fabrică de in şi cânepă. Această moşie fusese dată spre administrare Episcopiei Buzăului şi ulterior a fost ocupată de bulgari, ca să-şi construiască bordeie şi să practice legumicultura. La început nu au fost proprietari pe terenuri dar pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza au fost împroprietăriţi prin reforma agrară. Atunci s-au format la Buzău două mahalale”, spune Costel Vânătoru, cercetător în horticultură.

Când au venit pe meleagurile noastre, bulgarii au adus cu ei ce aveau ei mai bun:  seminţe, răsaduri şi pricepere în grădinărit. Au adus castraveţi, roşii, vinete, legume care nu erau cultivate la noi. ”Meseria asta a fost greu acceptată de români, pentru că necesita mult efort fizic, trebuia să stea cu capul în jos, să are, să irige. Ai noştri cultivau porumbul, grâul, ceea ce numim cultura mare. Românii au preluat foarte mult din gastronomia bulgară. Până şi celebrii babici sunt aduşi de bulgari. Au înlocuit ghiudemul, care este de sorginte turcească şi care are în compoziţie doar carne de vită şi de oaie, pentru că era musulmani, cu carnea de oaie cu cea de porc”, spune Viorel Frîncu.

Bulgarii din România au trăit, iar unii continuă şi astăzi, să vieţuiască în comunităţi închise, în interiorul cărora sunt bine păstrate secretele legate de îndeletnicirea lor. ”Au fost foarte închişi între ei, chiar şi între familii. De aceea au acceptat chiar şi căsătorii cu grade de rudenie apropiate, pentru a-şi conserva terenurile şi secretele. Nu au fost comunicativi, deschişi. Este relevant un episod din istoria staţiunii legumicole, în care am reuşit să scoatem de la ei nişte secrete. S-a reuşit acest lucru când a fost colectivizarea. Atunci ei au pierdut terenurile şi au fost nevoiţi să vină să lucreze la staţiunea de cercetare legumicolă. Atunci, domnul Banciu, un inginer descurcăreţ de atunci, i-a numit şefi de echipă pe cei mai buni dintre ei, cărora le-a dat în primire tot sârbi de-ai lor. Atunci a creat concurenţă între ei, între echipe, şi aşa culegea informaţii de la ei”, povesteşte Costel Vânătoru.

Potrivit cercetătorului Costel Vânătoru, există şi acum diferenţe între grădinăritul practicat de bulgari şi cel al ţăranilor români. ”Sârbii” încă înfiinţează culturi în sistem tradiţional, au metode proprii de a trasa brazda de ceapă, de a produce răsaduri, de a îmbunătăţi terenurile cu pământ galben adus din râul Buzău, folosit ca substrat, de a fertiliza cu resturi din viticultură.