Reacţia localnicilor după ce un primar de comună gospodar pleacă la Curtea de Conturi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânele plâng după primarul care pleacă la jumătatea mandatului
Bătrânele plâng după primarul care pleacă la jumătatea mandatului

Primarul uneia dintre cele mai sărace comune din Buzău, Valea Salciei, abandonează fotoliul pe care îl ocupă de peste 20 de ani şi se angajează inspector la Curtea de Conturi. Vestea plecării lui Marian Muşat din primărie, la mijloc de mandat, îi mâhneşte pe locuitorii comunei.

În timp ce unii localnici critică decizia primului gospodar şi spun că abandonează primăria lăsând lucruri neterminate în urma sa, cei mai în vârstă primesc cu lacrimi în ochi vestea plecării lui Marian Relu Muşat la mijloc de mandat. 

”Nu aveam apă curentă, acum avem. Este asfalt pe toate uliţele, iar acum chiar se asfaltează nişte ulicioare, undeva departe. Se ocupă de toată lumea, vorbeşte frumos, este un super om. Avem releu, avem un muzeu al satului, unic. Următorul primar ar trebui măcar să menţină ce a făcut domnul Relu Muşat. A făcut absolut tot ce se poate face pentru comuna asta şi de acum înainte să se întreţină ce a făcut el, măcar atât trebuie”, a declarat Radu Niciţelea, locuitor al comunei Valea Salciei.

Oamenii din Valea Salciei îi sunt recunoscători pentru realizarea unor proiecte precum asfaltarea drumurilor din comună sau introducerea reţelei de apă în peste jumătate din sat. Au însă un regret, acela că pleacă înainte să le bage gaze în sat şi reţea de canalizare.

Marian Muşat a susţinut de curând un concurs de angajare la Curtea de Conturi Vrancea, pe un post de inspector. 

”Proiectele începute şi cele gândite pentru viitor vor fi duse mai departe de viceprimar şi echipa din Primărie. Cât timp vor dori să facă lucruri frumoase şi bune pentru localitate vor beneficia de sprijinul meu, dacă îl doresc. (...) Spun aceste lucruri deoarece în scurt timp după promovarea unui concurs nu voi mai fi primar, dar voi rămâne locuitor al comunei şi voi ajuta pe oricine îmi va cere sprijinul”, a scris Marian Muşat, pe Facebook.

buzau

Marian Relu Muşat urmează să primească decizia, iar în luna rămasă până la începerea noului serviciu va transfera sarcinile către înlocuitorul său, actualul viceprimar.

”Nu cred că putea mai mult decât a făcut domnul primar. E localitate mică şi nu avem resurse proprii, iar dacă nu depui proiecte de finanţare, e greu. Toată lumea îl regretă şi încercăm să ne ridicăm la nivelul dumnealui. Poate ne mai ajută şi în viitor cu sfaturi. Mai avem multe de făcut, trebuie să terminăm drumurile de asfaltat, pe urmă mai avem de reparat şcoala, toalete”, spune Dorin Gavrilă (foto jos), viceprimarul comunei care se află la graniţe dintre judeţele Buzău şi Vrancea.

buzau

Valea Salciei este una dintre cele mai mici comune din Buzău, cu aproximativ 900 de locuitori. Sunt foarte puţini contribuabili la bugetul local şi din această cauză primăria funcţionează de mulţi ani la cota de avarie. Salariul primarului de aici este printre cele mai mici din judeţul Buzău.

Marian Relu Muşat a câştigat ca primar şase mandate, la ultimele alegeri acesta neavând contracandidat. De asemenea, el este preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, filiala Buzău.    

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

 

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite