Denunțătorul lui Coldea, detalii din dosarul în care e audiat fostul șef SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Hideg, cel care l-ar fi denunțat la DNA pe generalul în rezervă Florian Coldea, fost șef al SRI, a făcut mai multe precizări în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN, susținând că i s-au cerut 600.000 de euro pentru a scăpa de un dosar penal.

Florian Coldea a fost audiat la DNA FOTO Inquam
Florian Coldea a fost audiat la DNA FOTO Inquam

În timp ce Florian Coldea încă se afla la audieri la DNA, Cătălin Hideg a lansat mai multe acuzații la adresa fostului șef SRI. Hideg a susținut că i s-au cerut 600 de mii de euro pentru a scăpa de un dosar penal. În schimbul banilor i s-ar fi garantat că va obţine o condamnare cu suspendare. 

În doi ani de zile, cât am stat în control judiciar în România, cred că au venit peste 100 de persoane care mi-au spus că numai domnul Coldea îmi poate rezolva problema", a declarat Hideg în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN.  

„În momentul în care am încheiat contractul cu dânșii, au spus că în mod normal, dacă lucrurile decurg bine, dacă judecătorul de la Tribunal, la fond, care a fost studentul domnului Trăilă, va da o rezoluție pozitivă, la Curtea de Apel, va fi mai simplu și că vom scădea acești ani cu voioșie", a mai detaliat Hideg.

Hideg a mai relatat că a ajuns să facă denunțul după ce a fost ameninţat, însă nu are probe. 

Eu ceea ce sper este următorul lucru: ca acești oameni să nu mai poată niciodată să facă imixtiuni în Justiție, să nu mai amenințe procurori, să nu mai amenințe judecători, să nu mai șantajeze, să dea soluțiile pe care unii sau alții le voia”, a mai spus Cătălin Hideg. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite